YouVersion
Pictograma căutare

1 Corinteni 2

2
Metoda predicării lui Paul
1Și eu, fraților, când am venit la voi, am venit să vă vestesc misterul#2,1 Multe manuscrise importante, în loc de „misterul”, au „mărturia”, iar altele au „evanghelia”. lui Dumnezeu, nu prin măiestria#2,1 Lit.: „superioritatea”. cuvântului sau prin înțelepciune. 2Într-adevăr, n-am voit#2,2 Lit.: „n-am judecat”. să știu nimic altceva decât pe Isus Cristos, și pe acesta răstignit. 3Eu însumi am venit la voi în slăbiciune, cu frică și cuprins de neliniște#2,3 Lit.: „cu teamă și tremurând mult”., 4iar cuvântul meu și predica mea n-au constat în discursuri convingătoare ale înțelepciunii [omenești], ci în adeverirea Duhului și a puterii, 5astfel încât credința voastră să fie [bazată] nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.
Înțelepciunea evangheliei
6Totuși, noi vorbim de înțelepciune printre cei desăvârșiți, dar nu de înțelepciunea lumii acesteia, nici a conducătorilor acestei lumi care sunt pieritori. 7Însă noi vorbim de înțelepciunea tainică a lui Dumnezeu, care a fost tăinuită#2,7 Lit.: „ascunsă în mister”., și pe care Dumnezeu o hotărâse înaintea veacurilor spre gloria noastră, 8pe care niciunul dintre conducătorii lumii acesteia n-a cunoscut-o, căci dacă ar fi cunoscut-o, nu l-ar fi răstignit pe Domnul gloriei. 9Însă, după cum este scris:
„Lucruri
pe care ochiul nu le-a văzut
și urechea nu le-a auzit
și la inima omului nu s-au suit,
pe acestea le-a pregătit Dumnezeu
celor care îl iubesc pe el”.
10Dar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul, căci Duhul cercetează toate, chiar și profunzimile lui Dumnezeu. 11De fapt, cine dintre oameni cunoaște ceea ce este în om dacă nu duhul omului care este în [om]? Tot la fel, nimeni nu a cunoscut cele ale lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu. 12Iar noi nu am primit duhul lumii, ci am primit Duhul care este din Dumnezeu, ca să cunoaștem [darurile] care ne-au fost date de Dumnezeu. 13Despre acestea vorbim, nu în cuvinte învățate de la înțelepciunea omenească, ci în [cuvinte] învățate de la Duh, demonstrând prin cuvintele spirituale [realitățile] spirituale. 14Omul [numai] cu firea lui#2,14 Lit.: „fizic, trupesc”. nu acceptă cele ale Duhului lui Dumnezeu#2,14 În câteva manuscrise este omis: „lui Dumnezeu”, în altele, în loc de „lui Dumnezeu”, apare: „Sfânt”., căci pentru el sunt o nebunie, și nu le poate cunoaște pentru că acestea trebuie să fie judecate în mod spiritual. 15Dimpotrivă, [omul] spiritual judecă toate, iar el nu este judecat de nimeni.
16„Într-adevăr,
cine a cunoscut gândirea Domnului
ca să-l învețe?”.
Însă noi avem gândirea lui Cristos. #15,24-25; Ef 6,12 #Rom 16,25; Ef 1,9; 3,4.5.9; Col 1,26-27 #Is 64,3 #Ier 3,16 #Is 40,13

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te