1 Petru 2
2
Comunitatea creștină: construcție spirituală și popor sacerdotal
1Așadar, îndepărtând toată răutatea și orice înșelăciune, ipocrizie, invidie și orice vorbire de rău, 2ca niște copii#2,2 Lit.: „prunci”. de curând născuți, să doriți laptele spiritual, curat, ca să creșteți prin el spre mântuire 3dacă într-adevăr ați gustat cât de bun este Domnul.
4Apropiați-vă de el, piatra cea vie, aruncată de oameni, dar aleasă și prețuită de Dumnezeu. 5Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți într-o casă spirituală#2,5 Termenul „casă spirituală”, împreună cu verbul „a construi” este folosit în expresiile care se referă la templul lui Dumnezeu sau la comunitatea creștină, noul templu-sanctuar în care locuiește Domnul pentru totdeauna (Mc 14,58; In 2,19; 1Cor 3,16.17). În textele de la Qumràn, comunitatea este prezentată ca o „casă sfântă” construită pe piatra unghiulară „pentru a oferi o mireasmă plăcută”. pentru o preoție sfântă#2,5 Cuvântul grec „hieràteuma” nu se referă la funcția preoțească, ci la comunitatea-grup a celor care îndeplinesc slujirea preoțească și se bucură de o calitate specială. ca să aduceți jertfe spirituale#2,5 Este vorba de sacrificii proprii Noului Testament, care constau în totalitatea vieții creștine, trăite și oferite lui Dumnezeu în diferitele ei aspecte: credința (Fil 2,17), slujirea celorlalți în iubire (Fil 4,18), rugăciunea (Evr 13,15), convertirea păgânilor (Rom 15,16), toată viața apostolică (Rom 1,9; 2Tim 4,6), totă viața în general (Rom 12,1). plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos. 6Căci este scris în Scriptură:
„Iată, pun în Sión
o piatră unghiulară,
aleasă și prețioasă
și cine crede în ea
nu va fi făcut de rușine!”.
7Așadar, cinste vouă care credeți, dar celor care nu cred:
„piatra pe care au disprețuit-o
constructorii
aceasta a devenit piatra unghiulară#2,7 Lit.: „piatra din capul unghiului”; cf. nota la Ps 118,22.”
8și:
„piatră de poticnire
și stâncă pentru cădere”.
Ei se poticnesc pentru că nu cred în cuvânt; la aceasta au fost sortiți#2,8 Această expresie redă o concepție teologică ce subliniază inițiativa radicală a lui Dumnezeu căreia nu i se poate sustrage nici măcar libera decizie a omului rebel. Nu este vorba de o predestinare rigidă, ci de stăpânirea suverană a lui Dumnezeu, demonstrată de-a lungul istoriei, care dă încredere credincioșilor în fața apostaziei și ostilității unei lumi care nu crede. Cuvintele sfântului Petru s-ar putea referi aici la evreii care l-au refuzat pe Mesia, cel destinat lor ca popor ales..
9Dar voi [sunteți] o „descendență aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, poporul luat în stăpânire [de Dumnezeu], ca să vestiți faptele mărețe” ale celui care v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină#2,9 Creștinii sunt noul popor al lui Dumnezeu, care trăiește și actualizează în sine caracteristicile fundamentale ale poporului vechi: alegerea din partea lui Dumnezeu, preoția, sfințenia, faptul că este dobândit în totalitate de Dumnezeu, rolul și mărturia față de celelalte popoare. Toate acestea sunt exprimate de Petru prin trei citări biblice unite: Ex 19,6; Is 43,21; Os 2,23. Organismul sacerdotal regal vrea să spună: creștinii sunt o locuință regală pentru Dumnezeu. Prezența divină comunică poporului lui Dumnezeu un caracter permanent de sacralitate, calificându-l astfel pentru o misiune sacerdotală care cuprinde întreaga viață..
10Voi, care odinioară nu erați popor,
acum sunteți poporul
lui Dumnezeu;
voi, care nu aveați parte de îndurare,
acum ați obținut îndurare.
Modul de a trăi creștinește în societate
11Iubiților, vă îndemn ca pe niște străini și peregrini, să vă feriți de poftele trupești care se luptă împotriva sufletului. 12Să aveți o purtare bună între păgâni, pentru ca, în cazul în care vă calomniază#2,12 Lit.: „vorbesc împotriva voastră”. ca răufăcători, văzând faptele voastre bune, să ajungă să-l glorifice pe Dumnezeu în ziua vizitării#2,12 Expresia aceasta poate fi înțeleasă în relație cu ziua judecății de pe urmă (Is 10,31) sau în relație cu momentul în care Dumnezeu oferă darul mântuirii (Lc 1,68; 19,44)..
13De dragul Domnului, supuneți-vă oricărei autorități#2,13 Lit.: „creații”. omenești, atât regelui, ca domnitor, 14cât și guvernatorilor, ca trimiși de el, ca să-i pedepsească#2,14 Lit.: „să se răzbune”. pe cei care fac răul și să-i laude pe cei care fac binele! 15Căci aceasta este voința lui Dumnezeu: făcând binele, să închideți gura neștiinței oamenilor fără minte! 16Purtați-vă ca niște oameni liberi, dar nu ca cei care fac din libertate o acoperire a răului, ci ca slujitori ai lui Dumnezeu! 17Cinstiți-i pe toți, iubiți-i pe frați, temeți-vă de Dumnezeu, respectați-l#2,17 Autorul este atent la distincția dintre cinstirea datorată lui Dumnezeu (teama evlavioasă) și ascultarea respectuoasă față de autoritatea civilă, întrucât în Orient exista tendința divinizării împăratului. pe rege!
Supunerea servitorilor după exemplul lui Cristos
18Servitorilor#2,18 Lit.: „casnicilor”. Nu sunt muncitorii plătiți, nici sclavii folosiți pentru munci grele, ci sclavii din familii, dintre care mulți erau educați și aveau responsabilități importante în administrația casei. În această perioadă, comunitatea creștină se răspândise în orașe, iar îndemnurile apostolului se referă la această categorie de sclavi., fiți supuși cu toată teama stăpânilor voștri, nu numai celor buni și blânzi, ci și celor nedrepți. 19Căci este un har dacă cineva, din conștiință față de Dumnezeu, suportă necazuri suferind pe nedrept#2,19 Nu este vorba de acceptarea pasivă și liniștită a unei nedreptăți sociale, nici de căutarea masochistă a suferinței ca atare. Suferința, din punct de vedere uman nedreaptă, suportată în virtutea „conștiinței” pe care cineva o are despre Dumnezeu și despre planul său de mântuire realizat în Cristos, este un semn al bunăvoinței divine pentru că-l asociază în mod direct pe creștin cu planul general de mântuire.. 20Într-adevăr, ce onoare ar fi să suportați pedeapsa dacă ați păcătuit? Dar dacă suportați suferința, deși faceți binele, aceasta este un har înaintea lui Dumnezeu. 21De fapt, la aceasta ați fost chemați, căci Cristos a suferit#2,21 Unele manuscrise au: „a murit”. pentru voi lăsându-vă exemplu ca să mergeți pe urmele lui.
22El, care nu a săvârșit păcat,
și nici nu s-a găsit înșelăciune
în gura lui,
23care, insultat fiind, nu a răspuns la insultă, suferind, nu amenința, ci s-a încredințat [în mâna] celui care judecă cu dreptate. 24El însuși, pe lemn, a purtat păcatele noastre în trupul său pentru ca noi, murind pentru păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile [lui] ați fost vindecați. 25Căci erați ca niște oi rătăcite, dar acum v-ați întors la păstorul și supraveghetorul#2,25 Lit.: „episcopul”. sufletelor voastre. #Iac 1,21 #Mc 10,15 par #Ps 34,9 #1Cor 3,16 #Ef 2,20-22 #Rom 12,1 #Evr 13,15 #Is 28,16 #Ps 118,22 #Is 8,14 #Ex 19,5.6 #Is 43,20.21 #Fap 26,18 #Col 1,12.13 #Os 1,6.9; 2,1.25 #Ps 39,13 #Gal 5,17.24 #3,16 #Mt 5,16 #3,16 #Ef 6,5 #1Tim 6,1 #Tit 2,9 #3,14.17; 4,14 #In 13,15 #Mt 16,24 par. #2Cor 5,21 #1In 3,5 #Is 53,9 #3,9 #Mt 5,39 #Evr 9,28 #Ez 34,5-6 #Mt 9,36
Selectat acum:
1 Petru 2: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași