2 Cronici 35
35
Pregătirea Paștelui#35,0 Celebrării Paștelui, sub regele Iosía, autorul Cărții a doua a Regilor îi dedică numai trei versete (2Rg 23,21-23), în timp ce autorul Cronicilor ne pune la dispoziție o descriere detaliată a sărbătorii. Relatarea lui cuprinde paranteze (2Cr 35,7-9), reluări (v. 10 este repetat în v. 16); stilul este uneori greoi și obscur (v. 4-5; 12-14). Fragmentul este prețios pentru că oferă informații despre felul în care era celebrat Paștele în timpul redactării Cronicilor. Autorul pune în evidență rolul leviților în defavoarea celui al preoților, despre care se vorbește cu indiferență sau cu reproș (v. 2-3). Celebrarea excepțională îmbracă un caracter național și sunt oferite sacrificii și arderi de tot, care, de obicei, nu erau folosite pentru Paște. Autorul voia cu siguranță să sublinieze caracterul unic al sărbătorii, subliniind că Paștele ar fi trebuit să fie celebrat întotdeauna în acest mod și că leviții ar fi trebuit să îndeplinească funcțiile cele mai importante. Judecând după documentele posterioare, istoria nu i-a dat dreptate. Descrierea acestui Paște constituie începutul cărții aporcrife 1Èsdra (= 3Esd, după versiunea latină).
1Iosía a celebrat Paștele [în cinstea] Domnului la Ierusalím și au înjunghiat Paștele în a paisprezecea zi a lunii întâi.
2I-a pus pe preoți#35,2 Paștele este precedat de restaurarea clerului, cum a fost și în timpul lui Ezechía (2Cr 31,2-3). la slujirea lor și i-a întărit în slujirea din casa Domnului. 3Le-a zis levíților care instruiau#35,3 Lit.: „făceau să înțeleagă”, adică discernământul lucrurilor lui Dumnezeu. Leviții îndeplinesc misiunea de învățători (2Cr 17,8; Neh 8,7-8), lucru care în vechime era rezervat numai preoților (cf. Os 4,6; Ier 5,31; 18,18). tot Israélul și care erau consacrați Domnului: „Puneți arca sfântă#35,3 Pentru că arca se afla deja în templu din perioada domniei lui Solomòn (2Cr 5,2-10), era necesar să i se dea acestui imperativ o valoare condițională, întrucât înțelesul este acesta: „pentru că voi nu mai aveți să duceți arca așa cum făceați odinioară la dedicarea templului, ocupați-vă cu alte treburi!”. în casa pe care a construit-o Solomón, fiul lui Davíd, regele lui Israél, ca să nu mai fie o povară pentru umerii voștri! Acum, slujiți-i Domnului Dumnezeului vostru și poporului său, Israél! 4Pregătiți-vă după casele voastre părintești, după grupele voastre, după cum a scris Davíd, regele lui Israél, și după cum a scris Solomón, fiul său! 5Stați în sanctuar după împărțirea casei părintești pentru frații voștri, fiii poporului#35,5 Aici „laici”, spre deosebire de cler., și după grupa casei părintești a levíților! 6Înjunghiați#35,6 Leviții primesc porunca de a pregăti victimele pascale; ceea ce în timpul Paștelui celebrat de Ezechía fusese o excepție datorată necesității ( 2Cr 30,17); aici și în v. 11 devine o practică normală. Autorul justifică astfel o practică a acelui timp. Paștele, sfințiți-vă și pregătiți pentru frații voștri#35,6 Adică leviții care aveau alte misiuni. ca să facă după cuvântul Domnului [rostit] prin Moise!”.
Solemnitatea
7Iosía a dat#35,7 Lit.: „a ridicat”. Este imitat gestul generos al lui Ezechía și al celor bogați (2Cr 30,24; 31,10). pentru fiii poporului din turmă miei și iezi – treizeci de mii –, toți pentru jertfa de Paști, tuturor celor care erau de față și trei mii de boi: aceștia erau din bunurile regelui. 8Căpeteniile lui au dat de bună voie poporului, preoților și levíților: Hilchía, Zaharía și Iehiél, conducătorii casei lui Dumnezeu; au dat preoților pentru jertfa de Paști două mii șase sute de miei și trei sute de boi. 9Conanía, Șemáia și Netaneél, frații săi, Hașabía, Ieiél și Iozabád, căpeteniile levíților, le-au dat levíților, pentru jertfa de Paști, cinci mii de [miei] și cinci sute de boi. 10Au pregătit slujirea, iar preoții și levíții s-au așezat la locurile lor, după grupele lor, după porunca regelui. 11Au jertfit Paștele. Preoții au stropit [sânge luat] din mâinile levíților care jupuiau#35,11 După Ex 12,3-6, capii de familie erau cei care trebuiau să jertfească Paștele. Aici, însă, leviții au această misiune. Ei înmânează sângele preoților, pregătesc victimele și le fierb pentru laici (v. 12), pentru preoți (v. 14), pentru cântăreți și ușieri (v. 15).. 12Au pus deoparte arderea de tot ca să le dea grupelor caselor părintești ale fiilor poporului ca să le aducă Domnului după cum este scris în cartea lui Moise. Tot așa au făcut și cu boii. 13Au fiert Paștele la foc, după lege, și au fiert lucrurile sfinte#35,13 Probabil este vorba de părțile din victimele folosite pentru sacrificiile de împăcare. Ele sunt distribuite și laicilor. în oale, cazane și vase și le-au împărțit tuturor fiilor poporului. 14Apoi au pregătit pentru ei și pentru preoți, întrucât preoții, fiii lui Áaron, erau [angajați] în aducerea arderilor de tot și a grăsimilor până noaptea. De aceea levíții au pregătit pentru ei și pentru preoți, fiii lui Áaron. 15Cântăreții, fiii lui Asáf, stăteau la locul lor, după porunca lui Davíd, a lui Asáf, a lui Hemán și a lui Iedutún, văzătorul regelui. Ușierii stăteau la fiecare ușă: nu puteau să se îndepărteze de la slujirea lor, căci frații lor, levíții, pregăteau și pentru ei.
16Au pregătit toată slujirea Domnului în ziua aceea, ca să celebreze Paștele și să aducă arderi de tot pe altarul Domnului după porunca regelui Iosía. 17Fiii lui Israél care erau de față au celebrat în acel timp Paștele și Sărbătoarea Ázimelor timp de șapte zile. 18Nu se mai celebrase un astfel de Paște în Israél din zilele lui Samuél, profetul. Niciun rege al lui Israél nu mai celebrase Paștele cum l-au celebrat Iosía, preoții, levíții, întregul Iúda și Israélul care era de față și locuitorii Ierusalímului.
Sfârșitul tragic al domniei#35,19 Informațiile proprii autorului Cronicilor cu privire la campania militară au fost confirmate de Cronica Babiloniană, publicată la Londra în anul 1923.
19În anul al optsprezecelea#35,19 Adică 622 î.C. al domniei lui Iosía au celebrat acest Paște#35,19 LXX adaugă la acest verset următoarele versete: „ 19a Și pe grăitorii din pântec, și pe prezicători și pe tharafimii și idolii și karasimii care se aflau în pământul lui Iùda și în Ierusalím i-a ars în foc regele Iosía spre a statornici cuvintele Legii scrise în cartea pe care o găsise preotul Chelkía în casa Domnului. 19b Nu a mai fost rege pe măsura lui înainte, care să se întoarcă spre Domnul cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea lui, după întreaga lege a lui Moise. Și nici după el nu s-a mai ridicat altul asupra lui. 19c Însă Domnul nu s-a abătut de la urgia mâniei sale mari cu care se mâniase împotriva lui Iùda din pricina tuturor întărâtărilor cu care îl întărâtase Manàse. 19d Și Domnul a spus: «Îl voi depărta și pe Iùda de la fața mea, așa cum l-am depărtat pe Israèl și am lepădat și cetatea pe care am ales-o, Ierusalímul, și Casa despre care am spus: ‹Numele meu va fi acolo› »”.. 20După toate aceste lucruri pe care le-a pregătit Iosía în casa Domnului, Néco, regele Egiptului, a mers la luptă împotriva [cetății] Carchémiș#35,20 Cetate situată pe Eufràt, în apropierea actualei localități Geràblus din Síria. Era principala bază egipteană în timpul perioadei în care puterea Egiptului controla teritoriul siro-palestinian., pe Eufrát, iar Iosía i-a ieșit în întâmpinare. 21[Néco] a trimis mesageri la [Iosía] să-i spună: „Ce este între mine și tine#35,21 Expresie familiară care indică refuzul unei intervenții judecate a fi inoportună (Jud 11,12; 2Sam 16,10; 19,23; 1Rg 17,18; 2Rg 3,13)., rege al lui Iúda? Nu împotriva ta vin astăzi, ci împotriva casei cu care sunt în război. Dumnezeu mi-a spus să mă grăbesc. Nu te împotrivi lui Dumnezeu, care este cu mine#35,21 Aceste cuvinte, despre istoricitatea cărora nu avem motive să ne îndoim, sunt înțelese de autorul Cronicilor ca un adevărat oracol divin, în așa fel încât păcatul lui Iosía, pentru care a fost atât de aspru pedepsit, a fost respingerea cuvintelor unui profet, chiar dacă în acest caz profetul era un păgân și un dușman. În loc să admită că suferința și moartea prematură nu sunt întotdeauna consecința păcatului, autorul Cronicilor este dispus să găsească un păcat în ceva ce puțini l-ar fi considerat ca atare., ca să nu te nimicească! 22Dar Iosía nu s-a întors dinaintea lui, ci a căutat să lupte împotriva lui, fără să asculte de cuvintele lui Néco, care erau de la#35,22 Lit.: „din gura lui Dumnezeu”. Dumnezeu#35,22 În toată această relatare, autorul Cronicilor pare să-l asimileze pe dumnezeul Faraònului cu Dumnezeul cel adevărat., și a venit să lupte în Valea Meghído#35,22 Pentru a ajunge în câmpia Izreèl, armata egipteană trebuia să traverseze lanțul muntos al Carmèlului, iar calea de acces cea mai naturală era constituită de valea ce se deschidea spre Meghído. În această strâmtoare, mica armată din Iudèea avea cele mai mari șanse ca să bareze calea puternicei armate egiptene. De aceea Meghído este în mod tradițional câmpul de bătălie, menționat și în Ap 16,16.. 23Arcașii au tras asupra regelui Iosía, iar regele le-a zis slujitorilor săi: „Luați-mă#35,23 Lit.: „faceți-mă să trec”., căci sunt grav rănit!”. 24Slujitorii l-au luat dintr-un car, l-au pus într-un alt car al lui și l-au adus la Ierusalím. [Acolo] a murit și a fost îngropat în mormântul părinților săi. Întregul Iúda și Ierusalímul l-au plâns pe Iosía. 25Ieremía a făcut un cântec de jale#35,25 Este probabil ca profetul Ieremía, care și-a exercitat misiunea profetică exact în perioada lui Iosía, să fi compus o elegie funebră pentru acest rege stimat de tot poporul. Totuși, nu se știe nimic despre o astfel de compoziție. Este posibil ca autorul Cronicilor să se fi gândit la Zah 12,9-14, care pare să conțină o aluzie la moartea lui Iosía la Meghído. Ultima parte a profeției lui Zaharía a fost uneori asociată cu profetul Ieremía (cf. Mt 27,9 în care îi este atribuit lui Ieremía un pasaj din Deutero-Zaharía). În Ier 22,10.15 există o aluzie la moartea regelui. pentru Iosía. Toți cântăreții și toate cântărețele au vorbit de Iosía în cântecele lor de jale până în ziua de azi și au ajuns o regulă în Israél. Iată, sunt scrise între Cântecele de jale#35,25 Referință la Cartea canonică a Lamentațiunilor, atribuită în mod obișnuit lui Ieremía. Probabil, autorul Cronicilor a făcut referință la Iosía în unele versete din această carte (cf. Lam 2,1-3)..
26Celelalte fapte ale lui Iosía, bunătatea lui, după cum este scris în legea Domnului, 27cuvintele lui cele dintâi și cele de pe urmă, iată-le scrise în Cartea Regilor lui Israél și ai lui Iúda. #2Rg 23,21-23 #2Rg 23,29-30
Selectat acum:
2 Cronici 35: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași