Qohelet 7
7
II. PARTEA A DOUA
Relativitatea lucrurilor#7,0 V. 1-11 conțin șapte comparații cu privire la bunăstare sau la nefericire; aceste comparații pot fi apropiate de cele șapte antiteze din cap. 3,2-8. Qohelèt subliniază caracterul relativ al tuturor bunurilor umane și câteva paradoxuri.
1Mai bun este numele decât untdelemnul cel bun#7,1 În limba ebraică, este un joc de cuvinte între „šēm” (= „nume”) și „šemen” (= „untdelemn”). Numele bun care rămâne (cf. Prov 22,1; Sir 41,12) valorează mai mult decât parfumul efemer, untdelemnul de preț (cf. 2Rg 20,13; Ps 133,2; Ct 4,11).
și ziua morții, decât ziua nașterii#7,1 Moartea, când se fixează destinul fiecăruia pentru totdeauna, valorează mai mult decât nașterea, când totul este nesigur și imprevizibil..
2Mai bine să mergi la o casă de jale
decât să mergi la o casă de ospețe,
căci ea este sfârșitul#7,2 Sfârșitul vieții este realitatea cea mai importantă: atunci poate fi apreciată existența cuiva. Această oră a adevărului are pentru om o valoare de neprețuit (cf. Ps 90,12). fiecărui om
și cel viu pune la inimă.
3Mai bună indignarea decât râsul
și prin întristarea#7,3 Lit.: „răutatea”. feței
se îmbunătățește inima.
4Inima celor înțelepți este
în casa de jale,
dar inima celor nesimțiți
este în casa de veselie#7,4 Acest verset reia Prov 14,13, aprofundându-l (cf. Ps 126,5; Lc 6,25). Adversitatea este o școală bună, care-l face pe om să descopere unde se află adevăratul bine..
5Mai bine să asculți
reproșul înțeleptului
decât ca omul să asculte
cântecul celor nesimțiți.
6Căci ca trosnetul spinilor sub oală,
așa este râsul celor nesimțiți:
și aceasta este deșertăciune.
7Cel care oprimă
poate să-l prostească pe cel înțelept
și darul poate să facă
să piară inima#7,7 Dacă este adevărat că e mai bine a asculta reproșul înțeleptului (cf. Ps 141,5) decât prostiile celui nesimțit (cf. 2Sam 23,6; Ps 58,10; 118,12), la fel de adevărat este că înțelepciunea are limitele ei; niciun om nu este incoruptibil, nici măcar înțeleptul (cf. Ex 23,8; Mih 7,4; Ps 15,5; Prov 15,27)..
8Mai bine sfârșitul lucrului
decât începutul său,
mai bine cel larg la inimă
decât cel semeț la suflet#7,8 Lit.: „mai bine lărgimea duhului decât înălțimea duhului”. La fel ca în Prov 14,29; 22,24, răbdarea îi este opusă pripirii, care este o formă de prezumție. În toate lucrurile, trebuie să știe să aștepte..
9Nu te pripi să te indignezi în duhul tău, căci indignarea se odihnește în pieptul celor nesimțiți! 10Nu spune: „Cum de zilele dinainte erau mai bune decât acestea?”, pentru că nu din înțelepciune întrebi despre aceasta!
11E bună înțelepciunea împreună cu moștenirea: este un avantaj pentru cei care văd soarele. 12[E bine] la umbra înțelepciunii și [e bine] la umbra argintului, dar cunoașterea este un avantaj și înțelepciunea îl face să trăiască pe cel care o posedă#7,12 Lit.: „pe stăpânul său”..
13Vezi lucrarea lui Dumnezeu#7,13 Probabil este gândul cel mai nou al lui Qohelèt. Înțelepciunea, în accepțiunea umană a termenului, este destinată falimentului. Până acum, înțelepciunea tradițională învățase omul să se insereze în societate; instrumentul pentru acestă inserție era legea; pentru cel drept, totul era mai ușor (cf. Sir 1,26; Prov 10,25). Aici, Qohelèt intuiește existența unei forme noi de înțelepciune, care-l conduce pe om la o nouă formă de spiritualitate, chiar dacă nu renegă legea. Înțelepciunea mai profundă este acceptarea și adaptarea la voința lui Dumnezeu. Această temă va fi dezvoltată în special de esenieni și de creștinism.! Căci cine poate îndrepta ceea ce el a făcut strâmb? 14În ziua cea bună fii bun și în ziua cea rea teme-te! Căci și pe aceasta a făcut-o Dumnezeu pentru ca omul să nu afle nimic despre ceea ce va fi după el#7,14 La sfârșitul acestei secțiuni, Qohelèt amintește cu insistență că omul nu-și cunoaște viitorul și nu poate să descopere prin el însuși planul lui Dumnezeu cu privire la lume. Ceea ce are mai bine de făcut este să accepte realitatea așa cum a voit-o Dumnezeu (cf. Qoh 1,15; Iob 1,21; 2,10; Sir 11,14)..
Dreptatea și înțelepciunea
15Am văzut totul în zilele deșertăciunii mele#7,15 Qohelèt critică teza clasică referitoare la retribuția temporală (cf. Ps 37) după care dreptul este răsplătit și cel rău, pedepsit. Trebuie evitate extremele. Bunăstarea și nefericirea ajung la toți oamenii; dacă viața este un joc al hazardului, orice exces duce la ruină.: există cel drept care piere în dreptatea lui și există cel rău care își prelungește [zilele] în răutatea lui.
16Nu fi mult prea drept
și nici nu deveni prea înțelept:
de ce vrei să te ruinezi?
17Dar nu fi nici rău peste măsură
și nu fi nici nebun!
De ce să mori
când nu este timpul tău?
18Este bine să te ții de aceasta, dar nu-ți retrage mâna nici de la cealaltă! Căci cel care se teme de Dumnezeu iese din toate. 19Înțelepciunea îl întărește pe cel înțelept mai mult decât zece guvernatori care sunt în cetate#7,19 Probabil este o aluzie la cei zece magistrați care administrau cetățile grecești (cf. Sir 37,14)..
20Căci nu este pe pământ niciun om drept care să facă binele și să nu păcătuiască. 21Nu pune la inimă nici toate vorbele care se vorbesc, ca să nu-l auzi pe slujitorul tău blestemându-te! 22Căci inima ta știe că de multe ori și tu i-ai blestemat pe alții#7,22 Orice om este păcătos (cf. Iob 4,17; Prov 20,9; Ps 130,3; 143,2; Rom 3,20). Chiar și înțeleptul este conștient că a comis păcate cu gura; nu trebuie să se simtă rănit dacă altcineva vorbește rău despre el..
Înțelepciunea este de negăsit la bărbat și la femeie
23Pe toate acestea le-am încercat cu înțelepciune. Și am zis: „Vreau să fiu înțelept”, dar ea era departe de mine. 24Era mai departe decât fusese și mai adâncă decât adâncul: cine va putea să o găsească? 25Mi-am întors inima să cunosc, să cercetez și să caut înțelepciunea și rațiunea lucrurilor, cunoscând nelegiuirea nesimțirii și nebunia prostiei.
26Am aflat că mai amară decât moartea este femeia a cărei inimă este un laț și o capcană și ale cărei mâini sunt niște funii; cel bun înaintea lui Dumnezeu scapă de ea, dar păcătosul este prins de ea.
27Vezi, am găsit – spune Qohelét – și una, și alta, [căutând] să aflu rațiunea lucrurilor. 28Ceea ce încă sufletul meu caută nu am găsit.
Un om dintr-o mie am găsit,
dar o femeie din toate n-am găsit.
29Vezi, numai aceasta am aflat:
Dumnezeu l-a făcut pe om drept,
dar mulți dintre ei
caută complicațiile#7,29 Dumnezeu l-a creat pe om bun și drept (cf. Qoh 3,11; Gen 1,31); omul a deviat prin păcat, pierzând nevinovăția de la început. Femeia l-a ajutat la aceasta (cf. Gen 3,6); Qohelèt dezvoltă aici tema seducției (Gen 39,7-20; Jud 16,5 șu etc.); versetul este un ecou la Prov 2,16-19; 5,2-3; cf. Sir 15,11-20.. #3,22 #Prov 16,32 #5,16; Prov 22,24; Iac 1,19-20 #Sir 39,34 #8,13 #1,15 #8,14; 9,2 #9,16 #Iob 14,4; Sir 8,5; 1In 1,8-9; Ps 143,2 #10,20 #1,13 #1Sam 15,32; Fil 5,4 #2,8; Jud 16; Prov 22,14 #Prov 20,6
Selectat acum:
Qohelet 7: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași