Efeseni 5
5
1Așadar, fiți imitatorii lui Dumnezeu, ca niște copii iubiți 2și umblați în iubire după cum și Cristos ne-a iubit pe noi#5,2 Multe manuscrise importante au: „v-a iubit pe voi”. și s-a oferit lui Dumnezeu pentru noi ca ofrandă și jertfă de bună mireasmă! 3Cât despre desfrâu și orice fel de necurăție sau lăcomie [de avere], nici să nu se pomenească între voi, așa cum se cuvine unor sfinți; 4nici vorbe obscene sau necugetate, nici glume indecente, care nu se cuvin, ci mai degrabă rugăciuni de mulțumire 5pentru că, aceasta să o știți, niciun desfrânat sau necurat sau lacom de avere sau care este idolatru nu are moștenire în împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu.
6Nimeni să nu vă amăgească cu vorbe goale; căci din cauza acestora vine mânia lui Dumnezeu asupra fiilor neascultării! 7Așadar, să nu vă faceți părtași cu ei! 8Odinioară erați întuneric, acum însă, lumină în Domnul. Umblați ca niște fii ai luminii, 9căci rodul luminii#5,9 Câteva manuscrise vechi au „Duhului”, probabil o armonizare cu Gal 5,22. constă în toată bunătatea, dreptatea și adevărul! 10Discerneți ceea ce este plăcut Domnului 11și nu luați parte la faptele fără rod ale întunericului, ci mai degrabă denunțați-le! 12Căci este o rușine chiar și numai să se vorbească de faptele săvârșite de ei în ascuns, 13pe când toate cele denunțate sunt dezvăluite de lumină, 14pentru că tot ce este dezvăluit este lumină. De aceea se spune:
„Trezește-te, tu, care dormi,
și ridică-te dintre cei morți,
iar Cristos te va lumina#5,14 După părerea celor mai mulți exegeți, aceste versuri ar face parte dintr-un vechi imn baptismal care prezintă starea de păcat ca un somn de moarte. Prin Botez, credinciosul este asociat lui Cristos care se ridică dintre cei morți. La Sfinții Părinți apare des ideea de iluminare pentru a descrie Botezul.!”.
15Așadar, aveți#5,15 Lit.: „vedeți”. grijă#5,15 În două manuscrise se adaugă: „fraților”. cum vă purtați, nu ca niște oameni fără minte, ci ca niște înțelepți! 16Folosiți bine timpul favorabil, pentru că zilele sunt rele! 17De aceea, nu deveniți fără minte, ci [căutați] să înțelegeți care este voința Domnului! 18Nu vă îmbătați cu vin în care este dezmăț, ci fiți plini de Duh! 19Vorbind între voi în psalmi, imnuri și cântări sfinte#5,19 Lit.: „spirituale”. Câteva manuscrise adaugă formularea „cu bucurie”, iar altele vechi omit: „sfinte”., cântând și intonând psalmi în inimile voastre pentru Domnul! 20Aduceți mulțumiri lui Dumnezeu Tatăl întotdeauna și pentru toate în numele Domnului nostru Isus Cristos!
Reguli pentru familia creștină: soț – soție
21Fiți supuși unii altora în frica lui Cristos! 22Femeile să se supună#5,22 În câteva manuscrise vechi lipsește verbul, iar în altele apare imperativul: „supuneți-vă!”. bărbaților lor ca Domnului, 23pentru că bărbatul este capul femeii așa cum și Cristos este capul Bisericii, trupul său, al cărui mântuitor și este! 24Și cum Biserica se supune lui Cristos, tot așa și femeile [să fie supuse] bărbaților lor în toate!
25Bărbaților, iubiți-vă soțiile așa cum Cristos a iubit Biserica și s-a dat pe sine pentru ea 26pentru a o sfinți, purificând-o prin baia apei în cuvânt, 27ca să și-o prezinte sieși ca o Biserică glorioasă, fără să aibă vreo pată sau rid sau ceva asemănător, ci să fie sfântă și neprihănită! 28Tot așa și bărbații au datoria să-și iubească soțiile ca pe trupul propriu. Cine își iubește soția se iubește pe sine. 29Căci nimeni nu și-a urât vreodată propriul trup, dimpotrivă, îl hrănește și îl îngrijește așa cum [face] Cristos pentru Biserică. 30Căci toți suntem membre ale trupului său. 31De aceea își va lăsa omul tatăl și mama și se va uni cu soția sa și cei doi vor fi un singur trup. 32Misterul acesta este mare: eu o spun cu privire la Cristos și la Biserică, 33dar și cu privire la voi: fiecare în parte să-și iubească soția ca pe sine însuși, iar soția să aibă respect#5,33 Lit.: „să se teamă!”. față de bărbat! #Mt 5,48 #1Cor 11,1 #Rom 14,15 #1In 3,16 #5,25 #Gal 2,20 #Fil 4,18 #Evr 10,10 #Col 3,5 #4,39 #Col 3,8 #Col 1,3; 3,15 #Col 3,5 #1Cor 6,9-10 #4,14 #Col 2,4.8 #Col 3,6 #2,2 #2Cor 6,14-16 #2,11 #Col 1,13 #1Tes 5,4-8 #Lc 16,8 #In 12,36 #Gal 5,22 #Rom 12,2 #2In 10-11 #In 1,5; 3,20-21 #In 5,25 #Rom 13,11 #2Cor 3,18 #Evr 10,32 #Col 4,5 #1Cor 7,26.31 #Col 3,16-17 #Ps 33,2-3 #Col 1,3 #1Pt 5,5 #Col 3,18-19 #1Cor 11,3 #Col 1,18 #5,2 #Evr 10,10.14; 13,12 #In 17,19 #1Cor 6,11; 7,14 #2Cor 11,2 #Ps 45,14 #Ct 4,7 #Ef 1,4 #Col 1,22 #1Cor 7,4 #1Tes 2,7 #Rom 12,5 #1Cor 6,15 12,27 #Mt 19,5
Selectat acum:
Efeseni 5: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași

: