Esdra 6
6
Decretul lui Dárius#6,0 Răspunsul regelui Dàrius este favorabil iudeilor. El face apel la edictul lui Círus (v. 3-5) cu care fondatorul dinastiei ahemenide voise să rezolve problema religioasă a Israèlului în mod analog cu cea a celorlalte popoare supuse.
1Apoi, regele Dárius a dat poruncă să se cerceteze în casa cărților unde se păstrau vistieriile Babilónului#6,1 Babilònul poate să însemne aici, imperiul persan (cf.: „Círus, regele Babilònului”, în Esd 5,13).. 2S-a găsit la Ahméta#6,2 Localitatea Ecbatàna, care astăzi poartă numele de Hamadàn. După Xenofòn, Círus își petrecea iarna la Babilòn, primăvara la Susa și vara la Ecbatàna. Edictul lui Círus a putut fi promulgat astfel în timpul verii anului 538 î.C., fortăreața provinciei Média, un sul. În el este scrisă această aducere-aminte#6,2 Sau „memorial”, referindu-se la o piesă păstrată în arhive.:
3„În primul an al regelui Círus, regele Círus a dat poruncă cu privire la casa lui Dumnezeu din Ierusalím:
«Casa să fie construită ca un loc unde se aduc jertfe; temeliile ei să fie puse trainic, înălțimea ei să fie de șaizeci de coți și lățimea ei să fie de șaizeci de coți#6,3 Textul nu vorbește despre lungime. Versiunea siriacă amintește de douăzeci de coți pentru lățime. Textul pare a fi nesigur. Este probabil ca al doilea templu să fi păstrat aceleași dimensiuni ca ale celui al lui Solomòn: 60 de coți lungime, 20 lățime și 30 înălțime (cf. 1Rg 6,2), chiar dacă anumite texte sugerează că era de dimensiuni mai modeste (Esd 3,12; Ag 2,3).. 4Să fie trei rânduri de pietre cioplite și un rând de lemn nou#6,4 Acest mod special de construcție, cu straturi de lemn interpuse între straturile de piatră, este analog cu modul de a construi al lui Solomòn (1Rg 6,36; 7,12) și este confirmat de datele arheologice. O construcție de la Ras-Shàmra (sec. XIII î.C.) pune în lumină aceeași alternanță de lemn și piatră., iar costurile să fie plătite de casa regelui#6,4 O astfel de finanțare din partea autorităților persane este în acord cu politica lor religioasă; în Egipt și în Babilòn, perșii au favorizat în același fel locurile de cult.! 5Chiar și obiectele de aur și de argint ale casei lui Dumnezeu pe care le-a luat#6,5 Lit.: „le-a scos”. Nabucodonosór din templul de la Ierusalím și le-a adus la Babilón să fie date înapoi și să fie duse în templul din Ierusalím la locul lor și să le pui în casa lui Dumnezeu!».
6Acum, Tatnái, guvernatorul de dincolo de Râu, Șetár-Boznái și colegii voștri din Afarsác, care e dincolo de Râu, îndepărtați-vă de acolo! 7Lăsați să se construiască această casă a lui Dumnezeu! Guvernatorul iudeilor și bătrânii iudeilor să construiască această casă pe locul ei! 8Dau poruncă ce să faceți cu privire la bătrânii acestor iudei pentru construirea casei lui Dumnezeu: din bunurile regelui, din tributul de dincolo de Râu, să se dea acelor oameni cheltuielile, ca să nu se oprească! 9Să li se dea ceea ce au nevoie: viței, berbeci și miei pentru arderile de tot pentru Dumnezeul cerurilor, grâu, sare, vin și untdelemn, după cuvântul preoților care sunt în Ierusalím: să li se dea zi de zi, după necesitatea fiecărei zile#6,9 Lit.: „să nu se neglijeze nicio zi”. Persanii par să fie la curent cu practicile cultuale ebraice. Un scrib evreu ar fi putut să le dea detalii în această situație. Animalele sunt folosite pentru sacrificiile sângeroase, grâul și sarea pentru ofrande, iar uleiul pentru libațiuni., 10ca să aducă jertfe cu mireasmă plăcută Dumnezeului cerurilor și să se roage pentru viața regelui și a fiilor lui#6,10 Rugăciunea evreilor pentru regi este recomandată de 1Mac 7,33; Ier 29,7; Bar 1,11; cf. Rom 13,1-7; 1Tim 2,2; 1Pt 2,13-17.! 11Dau poruncă pentru ca, dacă cineva va schimba acest cuvânt, să se scoată din casa lui o grindă#6,11 Lit.: „un lemn”. și el să fie ridicat și spânzurat de ea#6,11 Între formele de pedeapsă capitală în uz la persani, spânzurarea condamnatului era printre cele mai obișnuite (cf. Est 2,23; 7,9-10)., iar casa lui să devină o grămadă de gunoi pentru aceasta! 12Dumnezeul care a pus să locuiască numele lui acolo să răstoarne pe orice rege și popor care își va întinde mâna să schimbe sau să distrugă această casă a lui Dumnezeu care este în Ierusalím! Eu, Dárius, am dat poruncă: să fie împlinită cu grijă!”.
13Tatnái, guvernatorul de dincoace de Râu, Șetár-Boznái și colegii lor au făcut cu grijă astfel după cum trimisese [poruncă] regele Dárius. 14Bătrânii iudeilor au construit și au avut succes, după profeția lui Aggéu, profetul, și a lui Zaharía, fiul lui Ído. Au construit și au terminat, după porunca Dumnezeului lui Israél și după porunca lui Círus, a lui Dárius și a lui Artaxérxes, regele perșilor. 15Au terminat această casă în ziua a treia a lunii Adár#6,15 Era luna a douăsprezecea a anului iudaic și corespunde lunilor februarie-martie. Așadar, templul a fost terminat la sfârșitul iernii și începutul primăverii anului 515 î.C. Această clădire va fi distrusă de romani în vara anului 70 d.C., în al șaselea an al domniei regelui Dárius. 16Apoi, fiii lui Israél, preoții, levíții și ceilalți deportați#6,16 Lit.: „fii ai deportării”. au celebrat#6,16 Lit.: „au făcut”. cu bucurie dedicarea#6,16 În ebraică: „ḥănukkāʰ”. Dedicarea precedentului templu al lui Solomòn este relatată lapidar în 1Rg 8,62-66 și în textul paralel din 2Cr 5,1-14. Ritul prezentat acolo trebuia să corespundă cu ceea ce este descris pentru dedicarea celui de-al doilea templu. Centrul vieții religioase și civile a Israèlului în epoca monarhică este acum centrul iudaismului, casa lui Dumnezeu fiind locul prezenței Domnului între ai săi, o prezență care se manifesta mai ales în ascultarea rugăciunilor și în iertare ( 1Rg 8,30). În epoca lui Nabucodonosòr, vinovăția poporului provocase îndepărtarea Domnului din locul său cel sfânt (Ez 8–11). Dumnezeu a trăit împreună cu poporul său în exilul babilonian (Ez 11,16). Odată cu cei întorși din captivitate, s-a întors și el în țara Canaànului (Is 40,1-11; Ez 43,1-9). Acum, odată cu dedicarea templului, el își fixează în mod stabil locuința în Sfânta Sfintelor, iar cultul își reia desfășurarea solemnă și regulată. Este un moment semnificativ pentru istoria mântuirii. Acesta va fi templul în care va fi prezentat copilul Isus (Lc 2,22-38); va fi teatru al multor evenimente din viața Mântuitorului, locul de rugăciune pentru ucenicii lui chiar și după înviere (Lc 24,52-53; Fap 1,26-30; 2,46; 3,1-3). Nu este vorba de Sărbătoarea Dedicării instituită de Iùda Macabeul în anul 165 î.C. acestei case a lui Dumnezeu. 17Au adus pentru dedicarea acestei case a lui Dumnezeu o sută de viței, două sute de berbeci, patru sute de miei și, ca jertfe pentru păcat pentru tot Israélul, doisprezece țapi, după numărul triburilor lui Israél. 18I-au pus pe preoți după grupele lor#6,18 1Cr 6,23 și 24,3-31 atribuie instituirea grupelor de preoți și de leviți lui Davíd; Pentateuhul menționează numai instituirea preoților și a leviților (cf. Ex 29; Lev 8; Num 3; 8). și pe levíți după împărțirile lor, pentru slujirea lui Dumnezeu la Ierusalím, după cum este scris în cartea lui Moise#6,18 Aici se termină cronica în limba aramaică. Din fragmentele oficiale relatate în Esd 4,8–6,18, se poate spune că autenticitatea lor ridică mai puține probleme decât ipoteza unei invenții a lor din partea autorului Cronicilor..
Sărbătoarea Paștelui din 515 î.C.
19Cei deportați#6,19 Lit.: „fiii deportării”. au celebrat Paștele în a paisprezecea zi a lunii întâi#6,19 Paștele cădea la luna plină din echinocțiul de primăvară, adică în ziua a paisprezecea din luna Abíb, numită Nisàn după exilul babilonian. Corespunde lunilor martie-aprilie. Acest prim Paște este celebrat în noul templu la mai puțin de o lună după ce acesta fusese reconstruit. La început cu caracter nomad și familial (Ex 12,1-14.43-49), Sărbătoarea Paștelui a fost legată de evenimentele exodului și a căpătat deja în epoca pre-exilică o legătură strânsă cu templul, ca loc ideal al celebrării (Dt 16,2). Acest aspect nou, rod al înnoirii deuteronomiste, care tindea la centralizarea cultului, este atestat încă din timpul lui Iosía (2Rg 23,21-23) și explică legătura dintre Dedicarea Templului și celebrarea pascală. Pelerinajele la Ierusalím cu ocazia Paștelui, atât de obișnuite în epoca Noului Testament și atât de importante în viața lui Isus, își au originea în această legislație cu privire la cultul pascal (cf. Lc 2,41; In 2,13-23; 6,4; 11,55; 12,1; 13,1; 18,28).. 20Preoții și levíții s-au purificat; toți s-au purificat și au înjunghiat Paștele pentru toți cei deportați, pentru frații lor preoți și pentru ei înșiși#6,20 Autorul Cronicilor subliniază rolul leviților care jertfesc ei înșiși Paștele (2Cr 30,17-19; 35,11), în timp ce Ex 12,2 și Dt 16,2 le permiteau tuturor iudeilor să împlinească acest rit.. 21Fiii lui Israél, întorși din captivitate, au mâncat împreună cu toți cei ce s-au separat de impuritatea popoarelor țării#6,21 Este vorba de populația de origine ebraică rămasă în Palestina în timpul exilului, care putea să se asocieze deportaților cu condiția de a rupe orice legătură cu păgânii. ca să-l caute pe Domnul Dumnezeul lui Israél. 22Au celebrat cu bucurie Sărbătoarea Ázimelor#6,22 La origine era sărbătoare agrară; a început să fie ținută de către evrei după intrarea și stabilirea în Canaàn și a rămas pentru mult timp distinctă și separată de Sărbătoarea Paștelui. Se caracteriza prin oferirea primelor roade (cf. Ex 23,15; Lev 23,9-14) și timp de șapte zile evreii mâncau pâine nouă, nedospită. Unirea celor două sărbători, a Paștelui și a Àzimelor, a avut loc probabil în timpul exilului babilonian (Ez 45,18-24). De la începutul Sărbătorii Àzimelor (oferirea primului snop de orz) până la Sărbătoarea Săptămânilor (oferirea a două pâini din făină de grâu, dospite), treceau cincizeci de zile, destinate secerișului (Lev 23,15-21). Această relatare din Èsdra este cea mai veche relatare istorică în care cele două sărbători sunt de fapt unite. timp de șapte zile, pentru că Domnul îi [umpluse] de bucurie și întorsese inima regelui Asíriei#6,22 Este vorba tot de Dàrius, regele perșilor. Dominația asiriană încetase de mult timp, iar cuvântul „Asíria” se referă aici la întreaga Mesopotamie. spre ei ca să îi încurajeze#6,22 Lit.: „să le întărească mâinile”. în lucrarea casei lui Dumnezeu, a Dumnezeului lui Israél. #1Rg 6,2.36; 7,12 #2Cr 7 #Ex 12
Selectat acum:
Esdra 6: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași