Esdra INTRODUCERE
INTRODUCERE
Titlu și conținut.
Actuala separație a celor două cărți, Èsdra și Nehemía, era necunoscută canonului vechi ebraic, ce le transmitea ca pe o operă unică sub titlul de „Èsdra”. Distincția în două cărți apare în Bibliile ebraice numai într-o epocă târzie, spre jumătatea sec. al XV-lea d.C., și este consecința deosebirii analoge existente în Bibliile grecești și latine. Pentru textul grec, împărțirea în Èsdra și Nehemía este destul de veche, fiind întâlnită deja în sec. al II-lea d.C. Biserica Catolică a adoptat-o oficial la Conciliul din Trento (sec. al XVI-lea d.C.). La originea acestei divizări se află probabil fraza din Neh 1,1 („Cuvintele lui Nehemía, fiul lui Hacalía”), care introduce secțiunea autobiografică a lui Nehemía, și marcând o despărțire precisă de secțiunea precedentă, unde erau transmise memoriile lui Èsdra.
Este răspândită opinia că Èsdra -Nehemía reprezintă dezvoltarea și completarea operei Cronicilor. Împreună reprezintă o vastă sinteză panoramică a întregului Vechi Testament, de la crearea lui Adàm până la epoca lui Alexandru cel Mare (Neh 12,10-11).
Tema fundamentală a lui Èsdra -Nehemía este restaurarea Israèlului după exilul babilonian. Se întorc exilații, după cum fusese vestit de Ieremía (Esd 1,1), și se realizează reconstruirea materială și morală a Ierusalímului.
Reedificarea templului (Esd 5–6) și reconstruirea zidurilor orașului (Neh 3–6) reprezintă scopurile, dar și punctele nevralgice ale relatării, în așa fel încât orice alt eveniment evocat în aceste cărți apare ca o pregătire sau ca o dezvoltare și consecință a acestora. Pe de altă parte, este greu a supraevalua greutatea pe care aceste evenimente le au în viziunea autorului, pentru care momentul religios și cel politic național sunt indisolubil unite, ca două aspecte ale aceluiași angajament: alianța Domnului cu Israèl.
O serie întreagă de constatări istorico-arheologice confirmă, în manieră generală, corectitudinea materialului transmis în Èsdra-Nehemía și atestă fidelitatea substanțială a autorului față de izvoarele sale. Conduita regilor persani, conciliantă față de religiile popoarelor supuse, și detaliile cu privire la obiceiurile administrative sau de curte corespund datelor istoriei antice și descoperirilor arheologice. Se încadrează destul de bine în dezvoltarea evenimentelor istorice opoziția samaritenilor față de iudeii repatriați. Ea se găsește pe linia tendințelor antiiudaice mai îndepărtate (cf. 1Rg 11,26–12,16), accentuate de imixtiunea populațiilor străine, de religie mai mult sau mai puțin sincretistă (2Rg 17,23-34), și prevestește viitoarea aversiune radicală și de nedepășit din iudaismul târziu și din primele secole creștine.
La fel, și activitatea profeților Aggèu și Zaharía în reconstruirea templului corespunde concepțiilor epocii și datelor oferite de Biblie în altă parte (Esd 5,1; cf. Ag 1–2; Zah 1–8).
Teologia.
Fidelitatea față de alianță constituie datoria primordială, esențială, globală a fiecărui israelit și a întregii națiuni. Observarea alianței garantează protecția din partea Domnului. Încălcarea ei atrage în mod automat o pedeapsă proporționată. Această concepție a istoriei personale și naționale se citește în toată relatarea. Chiar dacă de o simplitate elementară, ea domină orice episod, justifică prezența, ca și absența personajelor și a relatărilor, provoacă corecturi, laude sau reproșuri.
Se simte cu putere schematismul voit, convenționalismul ales de autor. Însă nu se poate uita că o astfel de doctrină își găsește, în esențialul ei, o bază solidă în evenimentul extraordinar al întoarcerii exilaților din Babilòn.
Experiența exilului și, mai apoi, întoarcerea nesperată în țară, prezisă de Dumnezeu prin gura lui Ieremía, reprezenta o lecție vitală despre fidelitatea Domnului. Această lecție era destinată să aducă roade. Cartea lui Èsdra-Nehemía este o mărturie. Monoteismul nu are rivali. Cultul trebuie interiorizat (învățătura profeților și rugăciunea Psalmilor au avut o mare influență în acest sens), observarea legilor, în special a odihnei sabatice și a separării de străini (mai ales de samariteni), sunt obiectul unei căutări crescânde și pasionale. Iubirea și entuziasmul pentru cultul Domnului și pentru templul său, pentru instrumentele sacre, pentru preoție, pentru leviți și pentru angajații în general la slujirea liturgică sunt subliniate în toată cartea. Dumnezeul care locuiește în Ierusalím era unica speranță a celor întorși din robie (adică al profeticului „rest al lui Israèl”), a supraviețuitorilor din Iùda și Beniamín.
Noua existență a Israèlului în Palestina, în jurul locului sacru, proclama atotputernicia Dumnezeului din Ierusalím, fidelitatea lui, milostivirea lui fără egal: Yhwh este Dumnezeul nostru, Dumnezeul cel mare, cel puternic, cel temut, cel care păstrează alianța și care este milostiv.
Structura.
Cărțile Èsdra -Nehemía pot fi grupate după următoarea schemă:
I. ÎNTOARCEREA DIN EXIL ȘI RECONSTRUIREA TEMPLULUI (Esd 1,1–6,22)
II. ORGANIZAREA COMUNITĂȚII DE CĂTRE Èsdra ȘI Nehemía (Esd 7,1–10,44)
III. ÎNTOARCEREA ȘI ACTIVITATEA LUI Nehemía (Neh 1,1–7,73)
IV. PROCLAMAREA SOLEMNĂ A LEGII (Neh 8,1–13,31)
Selectat acum:
Esdra INTRODUCERE: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași