Galateni 4
4
Fiii liberi ai lui Dumnezeu în Cristos
1Eu însă spun: atât timp cât moștenitorul este un copil, nu se deosebește cu nimic de un sclav, chiar dacă este stăpân peste toate. 2Însă este sub tutori și administratori până la timpul fixat de tată. 3Tot așa și noi, cât timp eram copii, eram sclavii învățăturilor de la început#4,3 Termenul grec „stoihèia” este luat aici în sensul cel mai simplu: „învățătura elementară”, „abc”-ul unei doctrine. Pentru a scoate mai bine în evidență caracterul elementar și inferior al doctrinei iudaizanților, Paul menționează câteva practici păgâne: atenția exagerată dată calendarului îl face pe om sclav al forțelor naturii și al ființelor supranaturale (îngeri pentru evrei, zei pentru greci) și-l abat pe om de la credința în Cristos, singurul mijlocitor între Dumnezeu și oameni. La Qumran este atestată mentalitatea cum că, prin respectarea calendarului „revelat”, se ține calendarul ceresc, cultul terestru fiind sincronic cu slujirea îngerilor în cer. ale lumii. 4Dar când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie, născut sub Lege, 5ca să-i răscumpere pe cei care sunt sub Lege ca să primim înfierea. 6Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu l-a trimis pe Duhul Fiului său în inimile noastre#4,6 Multe manuscrise au: „voastre”., care strigă: „Abbá, Tată!”. 7Așa încât nu mai ești sclav, ci fiu; iar dacă ești fiu, ești și moștenitor prin Dumnezeu#4,7 Câteva manuscrise vechi au: „moștenitor al lui Dumnezeu”; altele: „moștenitor al lui Dumnezeu prin Cristos”; altele: „moștenitor prin Dumnezeu în Cristos”..
Situația actuală a galaténilor
8Însă atunci când nu-l cunoșteați pe Dumnezeu, erați sclavii celor care din fire nu sunt dumnezei. 9Dar acum, după ce l-ați cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cum de vă mai întoarceți din nou la învățăturile de la început, slabe și sărace, cărora vreți să le slujiți din nou? 10Voi țineți zile, luni, anotimpuri și ani. 11Mă tem să nu fi trudit degeaba pentru voi.
12Vă rog, fraților, fiți ca mine, căci și eu sunt ca voi! Voi nu m-ați nedreptățit cu nimic. 13Știți că prima dată v-am vestit evanghelia prin slăbiciunea trupului, 14și totuși nu ați arătat nici dispreț și nici dezgust față de trupul meu, care [putea fi] pentru voi o încercare, ba dimpotrivă, m-ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Cristos Isus. 15Unde este înflăcărarea voastră? Vă mărturisesc că dacă era posibil, v-ați fi scos și ochii și mi i-ați fi dat. 16Am devenit oare dușmanul vostru pentru că [v-am spus] adevărul? 17Ei arată zel pentru voi, dar nu cu [intenție] bună, ci vor să vă separe de noi, ca să arătați zel pentru ei. 18De fapt, dacă [intenția] este bună, este bine să fie un zel întotdeauna, și nu numai când sunt eu la voi, 19copiii mei, pentru care îndur din nou chinurile nașterii, până când Cristos se va forma în voi. 20Aș dori să fiu la voi acum și să-mi schimb tonul, căci sunt nedumerit în privința voastră.
Mărturia Scripturii: Agár și Sára
21Spuneți-mi: voi, care vreți să fiți sub Lege, nu ascultați Legea? 22Căci este scris că Abrahám a avut doi fii: unul din sclavă și unul din [femeia] liberă. 23Însă cel din sclavă este născut după trup, pe când cel din [femeia] liberă este prin promisiune. 24Acestea sunt alegorii. Căci ele sunt două testamente: unul de pe muntele Sinài, care a născut sclavie. Aceasta este Agár. 25Dar Agár este muntele Sinài în Arábia și corespunde Ierusalímului de acum, care este în sclavie împreună cu copiii săi. 26Însă Ierusalímul de sus#4,26 Contrastul dintre Ierusalímul pământesc și cel ceresc este o temă frecventă în literatura apocaliptică. Ierusalímul ceresc ar fi fost creat încă de la început. Adàm l-ar fi văzut înainte de păcat, la fel ca și Abrahàm și Moise. El va coborî pe pământ în timpurile de pe urmă, fiind descris ca cetatea-mireasă (Ap 21), mama tuturor credincioșilor. Sfântul Paul identifică Ierusalímul de sus cu Biserica-mamă care naște prin Botez noi fii. Aceștia se bucură de libertate în Duhul Sfânt. este liber și este mama noastră. 27Căci este scris:
„Bucură-te, tu care ești sterilă
și care nu naști,
chiuie#4,27 Lit.: „zdrobește”. de bucurie și strigă,
tu care nu simți durerile nașterii!
Căci mai mulți copii are cea părăsită
decât cea care are bărbat!”.
28Dar voi#4,28 Destul de atestată în manuscrise este varianta: „noi, fraților… suntem”., fraților, ca și Isáac, sunteți fii ai promisiunii. 29Însă și atunci cel care era născut după trup îl persecuta pe cel [născut] după duh ca și acum#4,29 După relatarea din Gen 16 și 21 nu ar fi fost vreun conflict între Ismaèl și Adàm. Totuși, rabinii au încercat să-și explice motivul alungării sclavei Agàr și a fiului ei de către Abrahàm. Interpretând textul din Gen 21,9-10, Targùmul Neòfiti consideră că Ismaèl ar fi căzut în idolatrie, fiind un pericol și pentru Isàac. Alte interpretări consideră că Ismaèl, fiind un bun arcaș (Gen 21,10), l-ar fi amenințat pe Isàac. Astfel, Sàra ar fi intervenit pentru a-și salva copilul. Acest presupus conflict este folosit de Paul pentru a-i descrie pe cei ce-l persecutau și căutau să-i ademenească pe creștini: iudaizanții. Îi consideră pe evrei „născuți după trup” asemeni lui Ismaèl, copil al cărnii, din sclava Agàr; în schimb creștinii, „născuți după Duh”, sunt ca Isàac, născut din părinți în vârstă, deci prin puterea Duhului dătător de viață.. 30Dar ce zice Scriptura? „Alung-o pe servitoare și pe fiul ei, căci fiul servitoarei nu va fi moștenitor împreună cu fiul celei libere!”. 31De aceea, fraților, noi nu suntem copiii servitoarei, ci ai celei libere. #3,25 #Col 2,20 #Gal 3,23 #Mc 1,15 #Ef 1,10 #Rom 1,3 #In 1,14 #Lc 2,21 #3,13.26 #Mt 3,15-17 #Rom 8,15-16 #In 15,15 #Gal 3,29 #Rom 8,17 #1Cor 8,4-5 #2Cr 13,9 #Is 37,19 #Ier 2,11 #1Cor 8,3; 12,2 #Is 1,13 #Col 2,16 #Rom 14,5 #Fil 2,16 #1Cor 4,16; 9,21-22 #1Cor 2,3 #1,8 #Mt 10,40 #In 13,20 #5,7 #Am 5,10 #1,7 #1Cor 4,15 #Rom 8,9-10 #4,9 #Gen 16,15; 21,2 #Gen 17,16 #Rom 9,7-9 #1Cor 10,6 #5,1 #In 8,33-35 #Evr 12,22 #Ap 3,12; 21,2.10 #Is 54,1 #Rom 9,7 #Gen 21,9 #1Tes 2,14 #Gen 21,10 #3,29
Selectat acum:
Galateni 4: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași