Osea 11
11
Domnul va răzbuna iubirea sa desconsiderată
1Când era tânăr Israél, îl iubeam
și din Egipt l-am chemat pe fiul meu#11,1 Este prima mărturie a temei iubirii lui Dumnezeu drept cauză a alegerii Israèlului, doctrină dezvoltată de Deuteronòm (Dt 4,37; 7,7-9 etc.). Alegerea Israèlului și ieșirea din Egipt sunt, înaintea lui Dumnezeu, ca nașterea unui fiu. Termenul se găsește și în Ex 4,22; Is 1,1-2; Ier 3,19; Dt 32,6 etc. În Noul Testament, acest text a fost aplicat în sens spiritual întoarcerii lui Isus din exilul din Egipt (cf. Mt 2,15). LXX are: „copiii săi”..
2Dar cu cât [mai mult] îi chemam,
cu atât [mai mult] mergeau după ei#11,2 Lit.: „după fețele lor”. Subiectul verbului „a chema” nu este explicit. Sunt posibile mai multe interpretări: este vorba sau de Domnul, sau de reprezentanții săi, profeții, sau de divinitățile străine. În acest ultim caz, s-ar putea traduce: „Alții i-au chemat și ei s-au îndepărtat de mine”.:
Baálilor le aduceau jertfe și idolilor
le ardeau tămâie.
3Eu l-am învățat pe Efraím să meargă;
ei îl luau pe brațele lor
și nu au cunoscut că eu i-am vindecat.
4Cu legături omenești îi trăgeam,
cu corzi de iubire.
Am fost pentru ei precum
cei care îi ridică jugul pe umeri#11,4 Lit.: „fălci”.,
deși eu mă înclinam asupra lor
ca să-i hrănesc#11,4 Imaginea din Os 11,3-4 este aceea a tatălui, dar este înzestrat cu trăsături materne. În locul termenului „jug” (în ebr., „ʿōl”), multe traduceri citesc „ʿûl” (= „hrană”)..
5Nu se vor mai întoarce
în țara Egiptului
și un asirián va fi regele lor,
pentru că au refuzat să se întoarcă.
6Sabia se va învârti în cetățile ei,
le va nimici drugii și-i va devora
din cauza planurilor lor.
Domnul iartă
7Poporul meu este pornit
să se îndepărteze de mine#11,7 Lit.: „spre apostazie față de mine”.;
sunt chemați
spre cel care este deasupra,
dar nimeni nu-i face să se ridice.
8Cum să te dau, Efraím?
Cum să te las, Israél?
Cum să te fac ca pe Admá
sau să te consider vinovat
ca pe Țeboím?#11,8 Adma și Țeboím sunt două dintre cele cinci cetăți din Pentàpolis (cf. Gen 10,19; 14,2.8); în Dt 29,22, sunt amintite împreună cu Sodoma și Gomora, cărora le-a fost rezervată aceeași soartă din cauza păcatelor lor (cf. Gen 19,25).
Inima se întoarce#11,8 Mișcarea inimii Domnului este exprimată în ebraică prin același termen folosit pentru distrugerea cetăților vinovate (cf. Gen 19,25; Dt 29,22). Acest lucru subliniază schimbarea radicală ce are loc în Dumnezeu însuși. în mine
și măruntaiele mele
se încălzesc împreună.
9Nu voi face după mânia mea aprinsă,
nu-l voi nimici pe Efraím,
pentru că eu sunt Dumnezeu, și nu om#11,9 Transcendența lui Dumnezeu este subliniată cu putere, însă, spre deosebire de alte texte (Ex 19,2; 2Sam 6,6-8; Is 6,3 etc.), este lipsită aici de orice caracter înspăimântător și este exprimată în termeni de iubire. Sfințenia divină se manifestă în milostivirea care iartă, în timp ce omul, în mod obișnuit, dă frâu liber mâniei.,
Cel Sfânt în mijlocul tău:
nu voi veni împotriva cetății.
Întoarcerea din exil
10Ei vor fi în urma Domnului;
el va rage ca un leu: când va rage,
vor tremura fiii din vest.
11Vor tremura ca o pasăre din Egipt,
ca o porumbiță din țara Asíriei.
Îi voi face să se întoarcă la casele lor
– oracolul Domnului. #Ex 4,22-23; Mt 2,15 #7,11 #9,3 #7,16 #Dt 29,22 #Num 23,19
Selectat acum:
Osea 11: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași

: