Iob 10
10
Disprețul creaturii#10,0 Capitolul de față conține o serie de întrebări pe care Iob i le adresează lui Dumnezeu (v. 1-13) și îl acuză pe Creator sprijinindu-se pe modul în care Dumnezeu se comportă față de creatură: sunt denunțate conduita nedreaptă față de creatură, intențiile secrete, perverse ale lui Dumnezeu (v. 14-22). Tonul discursului, deși este viguros, este mai moderat decât în capitolul precÈdent. Cuvintele lui Iob nu sunt un ultraj exasperat lansat împotriva lui Dumnezeu, ci expresia setei arzătoare de dreptate; disperarea deschide calea spre speranța care se sprijină pe Dumnezeu.
1Sufletul meu
s-a dezgustat de viață.
Voi da frâu liber plângerii mele
și voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.
2Îi spun lui Dumnezeu:
«Nu mă considera vinovat!
Fă-mă să înțeleg de ce te cerți cu mine!».
3Îți place#10,3 Lit.: „este bine pentru tine?”. să oprimi,
să respingi lucrarea mâinii#10,3 Lit.: „palmelor tale”. tale
și să faci să strălucească
sfatul celor nelegiuiți?
4Oare ai tu ochi de carne,
ca să vezi așa cum vede omul?
5Oare zilele tale sunt ca zilele omului
și anii tăi, ca zilele bărbatului#10,5 Dumnezeu cunoaște profunzimea inimilor și nu trebuie să-l tortureze pe Iob ca să-și demonstreze nevinovăția (v. 4; cf. v. 6-7). Dumnezeu, care domină timpul, nu are nevoie să se răzbune pentru a-și demonstra apoi bunăvoința (v. 5; cf. v. 7).,
6că cercetezi nelegiuirea mea
și cauți la păcatul meu#10,6 Considerându-se prizonierul lui Dumnezeu, Iob protestează împotriva controlului inchizitor al lui Dumnezeu, care continuă să se manifeste împotriva unei creaturi fragile și slabe pe care o știe nevinovată și care nu are cum să-i scape.,
7chiar dacă știi că nu sunt vinovat
și că nu este cine să mă salveze
din mâna ta?
8Mâinile tale m-au format
și m-au făcut desăvârșit în întregime#10,8 Lit.: „de jur împrejur”..
Oare mă vei distruge#10,8 Lit.: „mă vei înghiți?”.?
9Amintește-ți că din lut m-ai făcut
și în țărână mă vei face să mă întorc!
10Oare nu m-ai muls ca laptele
și m-ai închegat ca brânza?#10,10 Descriere metaforică, nemaifolosită, despre conceperea unui om. Știința medicală antică își imagina formarea embrionului ca o coagulare a sângelui matern sub acțiunea substanței bărbătești.
11M-ai îmbrăcat cu piele și carne,
m-ai țesut cu oase și nervi#10,11 Trupul uman este o capodoperă executată de artistul cel mare, care este Dumnezeu (Ps 139,13-15). Lucrarea naturii îi este atribuită direct lui Dumnezeu, autorul principal al vieții oricărei ființe umane..
12Mi-ai dat#10,12 Lit.: „mi-ai făcut”. viață și bunăvoință
și vizitarea ta mi-a păstrat duhul.
13Dar ascundeai acestea în inima ta:
știu că aceasta era la tine#10,13 Omul este responsabil de toate acțiunile sale înaintea lui Dumnezeu. Lamentația lui Iob exprimă un adevăr tragic: omul ar trebui să fie în stare, folosindu-se în mod spontan de libertate, să trăiască în pace cu Dumnezeu și în armonie cu oamenii și cu lucrurile. Se simte însă dependent de o voință misterioasă și exigentă, care îl lasă în nesiguranță cu privire la sine și cu privire la Dumnezeu. Îi pune la încercare conștiința și îi neagă garanțiile pe care ar vrea să se sprijine. În formă negativă, Iob evocă drama însăși a credinței..
Dorința reabilitării
14Dacă am păcătuit, m-ai urmărit
și de nelegiuirea mea
nu m-ai lăsat nepedepsit.
15Dacă sunt vinovat, vai de mine!
Dacă sunt drept, nu-mi ridic capul#10,15 În semn de mândrie și de respect (cf. Jud 8,28). Iob neagă faptul că ar fi o cauzalitate strict morală în actele umane..
M-am săturat de dispreț,
căci îmi văd mizeria.
16Dacă s-ar înălța [capul],
m-ai vâna ca un leu
și ai întoarce lucrarea ta minunată
față de mine.
17Reînnoiești mărturiile tale
față de mine,
mărești mânia ta împotriva mea,
mereu schimbând zbuciumul din mine.
18De ce m-ai făcut să ies
din sânul [mamei]?
Mi-aș fi dat duhul#10,18 Lit.: „aș fi expirat”.
și niciun ochi nu m-ar fi văzut.
19Aș fi ca și cum n-aș fi fost
și din pântece aș fi fost dus la mormânt.
20Oare nu sunt puține zilele mele
și se termină?
Ia-ți#10,20 Lit.: „pune”. [privirea] de la mine,
ca să mă înseninez#10,20 Ultima favoare pe care poate să o ceară omul care știe că este condamnat la moarte și se resemnează cu destinul (cf. Ps 39,14). puțin
21înainte să mă duc
și să nu mă mai întorc
spre ținutul întunericului
și al umbrei morții,
22ținut întunecat ca bezna umbrei morții,
fără noimă, unde strălucirea e ca bezna!”. #7,11 #6,24; 13,23 #39,16 #21,4; 1Sam 16,7; Os 11,9 #14,16 #Dt 32,39 #Înț 16,15 #Gen 2,7; Ps 119,73 #2,3 #33,6; Is 64,7 #Înț 7,2 #Ps 139,13 #Gen 2,7 #7,21 #9,20 #16,9 #3,11-13 #3,16 #7,7; 14,1 #7,19; 9,18; 14,6 #7,9; 14,12; 16,22 #38,17
Selectat acum:
Iob 10: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași