Iob 3
3
II. DIALOGUL DINTRE IOB ȘI CEI TREI PRIETENI#3,0 Dialogul dintre Iob și prieteni și sfidarea lui Dumnezeu (Iob 3–31) deschide marea secțiune care constituie corpusul cărții (3,1–42,6). Prin omogenitatea tematicii abordate și a perspectivei teologice pe care o dezvoltă, se plasează în interiorul dezbaterii sapiențiale specifice iudaismului post-exilic. Aparține genului literar al lamentațiunii și este un poem de o frumusețe rară prin imaginile arhaice și orientale și prin arta retorică foarte bine elaborată.
PRIMUL CICLU DE DISCURSURI
Lamentațiunea lui Iob
1După aceea, Iob și-a deschis gura și și-a blestemat#3,1 Blestemul este genul poetic cel mai aspru și barbar din repertoriul literar semitic: el face apel la magie. Totuși, Iob nu-l blestemă pe Dumnezeu, ci lucrarea lui Dumnezeu, adică viața proprie a lui Iob. ziua [nașterii].
2Iob a luat cuvântul și a zis:
3„Să piară ziua în care m-am născut
și noaptea în care s-a spus:
«A fost zămislit un băiat#3,3 Literal, „geber”, care indică, în mod normal, o persoană adultă, de sex masculin, înzestrată cu noblețe și putere. Era aplicat moștenitorului dinastic sau omului binecuvântat de Dumnezeu. Aici se face abstracție de vârstă și este subliniat faptul că este de parte bărbătească.»!
4Ziua aceea să fie întuneric,
să nu o caute Dumnezeu#3,4 În ebraică, „ʾélôᵃh” este numele divin cel mai des folosit în carte (de 40 de ori) și indică transcendența divină. În timp ce în prolog este folosit numele Domnului în forma tetragramei sacre, în dialogul poetic este folosit pentru Dumnezeu acest termen care nu este tipic credinței israelite. de sus
și să nu strălucească asupra ei lumina!
5S-o profaneze întunericul și umbra morții,
să se așeze asupra ei un nor
și s-o înspăimânte întunecimile zilei!
6Noaptea aceea s-o ia întunericul,
să nu fie împreună cu zilele anului
și în numărul lunilor să nu intre!
7Iată, noaptea aceea să fie stearpă,
să nu ajungă strigătul de bucurie în ea!
8S-o blesteme cei care blestemă ziua#3,8 Pot fi dușmanii luminii, cei care acționează în întuneric (cf. Iob 24,13-14; 38,15) sau cei care, asemenea lui Iob, blestemă ziua în care s-au născut; sau vrăjitorii capabili să transforme zilele favorabile în zile nefavorabile sau să atragă eclipsa atunci când „Leviatànul” înghițea pentru moment soarele.,
ei care sunt gata să trezească Leviatánul#3,8 Sau Dragonul, sau Șarpele (cf. Iob 26,13; 40,25; Is 27,1; 51,9; Am 9,3; Ps 74,14; 104,26). Era în mitologia Feníciană monstrul haosului primordial (cf. Iob 7,12). Imaginația populară se temea de trezirea acestuia, provocată de un blestem eficace împotriva ordinii existente. Dragonul din Ap 12,3, care întrupează rezistența puterii răului în fața lui Dumnezeu, are unele trăsături ale acestui șarpe al haosului.!
9Să se întunece stelele amurgului ei,
să aștepte lumina și să nu fie,
să nu vadă pleoapele aurorei!
10Pentru că n-a închis porțile sânului
[pentru mine]
și nu a ascuns suferința de la ochii mei.
Pacea vieții de dincolo
11De ce n-am murit din pântecele [mamei]
și, abia ieșit din sânul [ei],
să-mi fi dat duhul?
12De ce m-au întâmpinat doi genunchi
și doi sâni care să mă alăpteze?
13Căci acum aș fi fost culcat
și aș fi fost liniștit,
aș dormi și m-aș odihni
14împreună cu regii
și sfătuitorii pământului
care și-au construit niște ruine#3,14 Se pare că ar fi vorba despre mormintele somptuoase ale regilor care în timp au devenit ruine.;
15cu căpeteniile care aveau aur
și și-au umplut casele cu argint#3,15 Unii autori înțeleg aici mormintele sau casele veșniciei (cf. Qoh 12,5; Ps 49,12). În realitate, săpăturile arheologice din Egipt și de la Ur au scos în evidență bogății imense acumulate în mormintele regilor sau ale principilor..
16Sau de-aș fi fost ca un avorton ascuns,
ca pruncii care n-au văzut lumina!
17Acolo, cei nelegiuiți încetează să se agite,
acolo se odihnesc cei sleiți de puteri.
18Acolo, prizonierii sunt liniștiți împreună,
nu mai aud glasul celui care oprimă.
19Cel mare și cel mic sunt acolo;
și sclavul este liber de stăpânul său.
Enigma existenței
20De ce i se dă celui care suferă lumină
și viață, celor amărâți cu sufletul –
21cei care așteaptă moartea, și ea nu vine,
care sapă pentru ea
mai mult decât pentru comori,
22care se bucură foarte mult#3,22 Lit.: „până la jubilare”.,
se veselesc
pentru că au găsit un mormânt –
23adică omului,
căruia îi este ascunsă calea
și pe care Dumnezeu
îl îngrădește de peste tot#3,23 Acest verset reprezintă cheia de boltă pentru înțelegerea chinului lui Iob. Drama lui nu este doar că viața e fără sens, ci că Dumnezeu este cauza dramei. Iob nu găsește o semnificație demnă de Dumnezeu în suferința creaturii sale. Pentru prima dată apare contradicția dureroasă între credință și rațiune, care sfâșie sufletul lui Iob de-a lungul întregului dialog cu prietenii săi: credința îi spune că Dumnezeu este înțelept și drept în proiectele și lucrările sale; rațiunii, modul de a acționa al lui Dumnezeu i se pare arbitrar și nedrept. Iob nu ajunge niciodată să dea credit rațiunii împotriva credinței.?
24Înaintea pâinii mele vine suspinul
și geamătul#3,24 Termenul folosit aici este specific răgetului leului. murmură ca apele.
25Căci de ce m-am temut,
aceea mi s-a întâmplat
și de ce mi-a fost frică
a venit peste mine.
26Nu am liniște,
nu am pace și nici odihnă:
căci tulburarea#3,26 Lit.: „agitația, agitarea”. vine”. #3,11-13; 10,18; Sir 23,14; Mt 26,24 #10,21-22; 28,3; 34,22 #41,10 #10,18 #Is 14,9-11; Ez 32,18-30 #10,19; Ps 58,9; Qoh 6,3 #Is 57,2; Ap 14,13 #Ier 8,3; Ap 9,6 #Os 9,1 #1,10 #Ps 42,4; 102,10 #15,24; Prov 10,24 #Ez 11,8
Selectat acum:
Iob 3: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
Iob 3
3
II. DIALOGUL DINTRE IOB ȘI CEI TREI PRIETENI#3,0 Dialogul dintre Iob și prieteni și sfidarea lui Dumnezeu (Iob 3–31) deschide marea secțiune care constituie corpusul cărții (3,1–42,6). Prin omogenitatea tematicii abordate și a perspectivei teologice pe care o dezvoltă, se plasează în interiorul dezbaterii sapiențiale specifice iudaismului post-exilic. Aparține genului literar al lamentațiunii și este un poem de o frumusețe rară prin imaginile arhaice și orientale și prin arta retorică foarte bine elaborată.
PRIMUL CICLU DE DISCURSURI
Lamentațiunea lui Iob
1După aceea, Iob și-a deschis gura și și-a blestemat#3,1 Blestemul este genul poetic cel mai aspru și barbar din repertoriul literar semitic: el face apel la magie. Totuși, Iob nu-l blestemă pe Dumnezeu, ci lucrarea lui Dumnezeu, adică viața proprie a lui Iob. ziua [nașterii].
2Iob a luat cuvântul și a zis:
3„Să piară ziua în care m-am născut
și noaptea în care s-a spus:
«A fost zămislit un băiat#3,3 Literal, „geber”, care indică, în mod normal, o persoană adultă, de sex masculin, înzestrată cu noblețe și putere. Era aplicat moștenitorului dinastic sau omului binecuvântat de Dumnezeu. Aici se face abstracție de vârstă și este subliniat faptul că este de parte bărbătească.»!
4Ziua aceea să fie întuneric,
să nu o caute Dumnezeu#3,4 În ebraică, „ʾélôᵃh” este numele divin cel mai des folosit în carte (de 40 de ori) și indică transcendența divină. În timp ce în prolog este folosit numele Domnului în forma tetragramei sacre, în dialogul poetic este folosit pentru Dumnezeu acest termen care nu este tipic credinței israelite. de sus
și să nu strălucească asupra ei lumina!
5S-o profaneze întunericul și umbra morții,
să se așeze asupra ei un nor
și s-o înspăimânte întunecimile zilei!
6Noaptea aceea s-o ia întunericul,
să nu fie împreună cu zilele anului
și în numărul lunilor să nu intre!
7Iată, noaptea aceea să fie stearpă,
să nu ajungă strigătul de bucurie în ea!
8S-o blesteme cei care blestemă ziua#3,8 Pot fi dușmanii luminii, cei care acționează în întuneric (cf. Iob 24,13-14; 38,15) sau cei care, asemenea lui Iob, blestemă ziua în care s-au născut; sau vrăjitorii capabili să transforme zilele favorabile în zile nefavorabile sau să atragă eclipsa atunci când „Leviatànul” înghițea pentru moment soarele.,
ei care sunt gata să trezească Leviatánul#3,8 Sau Dragonul, sau Șarpele (cf. Iob 26,13; 40,25; Is 27,1; 51,9; Am 9,3; Ps 74,14; 104,26). Era în mitologia Feníciană monstrul haosului primordial (cf. Iob 7,12). Imaginația populară se temea de trezirea acestuia, provocată de un blestem eficace împotriva ordinii existente. Dragonul din Ap 12,3, care întrupează rezistența puterii răului în fața lui Dumnezeu, are unele trăsături ale acestui șarpe al haosului.!
9Să se întunece stelele amurgului ei,
să aștepte lumina și să nu fie,
să nu vadă pleoapele aurorei!
10Pentru că n-a închis porțile sânului
[pentru mine]
și nu a ascuns suferința de la ochii mei.
Pacea vieții de dincolo
11De ce n-am murit din pântecele [mamei]
și, abia ieșit din sânul [ei],
să-mi fi dat duhul?
12De ce m-au întâmpinat doi genunchi
și doi sâni care să mă alăpteze?
13Căci acum aș fi fost culcat
și aș fi fost liniștit,
aș dormi și m-aș odihni
14împreună cu regii
și sfătuitorii pământului
care și-au construit niște ruine#3,14 Se pare că ar fi vorba despre mormintele somptuoase ale regilor care în timp au devenit ruine.;
15cu căpeteniile care aveau aur
și și-au umplut casele cu argint#3,15 Unii autori înțeleg aici mormintele sau casele veșniciei (cf. Qoh 12,5; Ps 49,12). În realitate, săpăturile arheologice din Egipt și de la Ur au scos în evidență bogății imense acumulate în mormintele regilor sau ale principilor..
16Sau de-aș fi fost ca un avorton ascuns,
ca pruncii care n-au văzut lumina!
17Acolo, cei nelegiuiți încetează să se agite,
acolo se odihnesc cei sleiți de puteri.
18Acolo, prizonierii sunt liniștiți împreună,
nu mai aud glasul celui care oprimă.
19Cel mare și cel mic sunt acolo;
și sclavul este liber de stăpânul său.
Enigma existenței
20De ce i se dă celui care suferă lumină
și viață, celor amărâți cu sufletul –
21cei care așteaptă moartea, și ea nu vine,
care sapă pentru ea
mai mult decât pentru comori,
22care se bucură foarte mult#3,22 Lit.: „până la jubilare”.,
se veselesc
pentru că au găsit un mormânt –
23adică omului,
căruia îi este ascunsă calea
și pe care Dumnezeu
îl îngrădește de peste tot#3,23 Acest verset reprezintă cheia de boltă pentru înțelegerea chinului lui Iob. Drama lui nu este doar că viața e fără sens, ci că Dumnezeu este cauza dramei. Iob nu găsește o semnificație demnă de Dumnezeu în suferința creaturii sale. Pentru prima dată apare contradicția dureroasă între credință și rațiune, care sfâșie sufletul lui Iob de-a lungul întregului dialog cu prietenii săi: credința îi spune că Dumnezeu este înțelept și drept în proiectele și lucrările sale; rațiunii, modul de a acționa al lui Dumnezeu i se pare arbitrar și nedrept. Iob nu ajunge niciodată să dea credit rațiunii împotriva credinței.?
24Înaintea pâinii mele vine suspinul
și geamătul#3,24 Termenul folosit aici este specific răgetului leului. murmură ca apele.
25Căci de ce m-am temut,
aceea mi s-a întâmplat
și de ce mi-a fost frică
a venit peste mine.
26Nu am liniște,
nu am pace și nici odihnă:
căci tulburarea#3,26 Lit.: „agitația, agitarea”. vine”. #3,11-13; 10,18; Sir 23,14; Mt 26,24 #10,21-22; 28,3; 34,22 #41,10 #10,18 #Is 14,9-11; Ez 32,18-30 #10,19; Ps 58,9; Qoh 6,3 #Is 57,2; Ap 14,13 #Ier 8,3; Ap 9,6 #Os 9,1 #1,10 #Ps 42,4; 102,10 #15,24; Prov 10,24 #Ez 11,8
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași