Iob 37
37
Celebrarea lucrărilor lui Dumnezeu
1Într-adevăr, pentru aceasta îmi tremură inima#37,1 Apropierea furtunii îl face pe Elíhu să tremure, întrucât teofania provoacă o teroare luminoasă (cf. 1Sam 7,10). și sare de la locul ei.
2Ascultați vuietul glasului#37,2 În limba ebraică, poetul joacă pe nuanțele termenului „qōl”, care poate însemna fie „glas, voce”, fie „tunet”. În teofaniile vechi și în cele escatologice, tunetul vestește mânia lui Dumnezeu (Ex 19,16; Is 30,30; Ps 77; 88; 89). său
și murmurul care iese din gura lui!
3Sub toate cerurile îl lasă liber
și lumina lui, până la marginile#37,3 Lit.: „aripile”. pământului.
4După el mugește tunetul,
bubuie la tunetul măreției sale
și nu-l reține când se aude glasul lui.
5Dumnezeu bubuie cu tunetul său
în chip minunat;
face lucruri mari,
pe care nu le recunoaștem.
6El zice zăpezii: «Cazi pe pământ!»;
[spune] ploii: «Plouă!»,
iar ploii în averse: «Cazi cu putere!»#37,6 Fenomenele atmosferice ale iernii, zăpada și ploaia, obligă oamenii și animalele să caute adăpost (cf. Ps 104,19-33)..
7Pecetluiește#37,7 În timpul intemperiilor de iarnă, omul și animalele devin în mod forțat inactive. mâna tuturor oamenilor,
ca oamenii să recunoască lucrarea lui.
8Viețuitoarele vin în locul lor ascuns
și se culcă în vizuinile lor.
9Din camera [ei] vine furtuna
și de la vânturile reci, frigul#37,9 Versetul are doi termeni a căror semnificație este neclară. „Camerele” ar putea face referință la sud (cf. Iob 9,9). Vg identifică acest „Heder” cu Constelația Àrtur. „Vânturile reci” ar putea să facă referință la rădăcina „zārah” (= „a împrăștia”) și ar însemna „vânturile care împrăștie norii”..
10De la suflarea#37,10 Metaforă pentru vântul rece din nord (cf. Ps 147,17-18). lui Dumnezeu
se face#37,10 Lit.: „dă”. gheața
și lățimea apelor se strâmtează.
11Încarcă norii cu aburi
și norul împrăștie lumina lui.
12El îl face să rotească
și să se întoarcă după planurile#37,12 Termen sapiențial care arată cum guvernarea universului se desfășoară după un plan organic, chiar dacă poate părea dezordonat și schimbător pentru cel care-l consideră din punct de vedere pur uman. sale,
ca să împlinească tot ceea ce le poruncește
pe toată suprafața rotogolului pământului.
13Face să fie aflat sau ca un toiag
pentru pământ,
sau ca bunăvoință.
Prezența misterioasă a lui Dumnezeu#37,14 Fragmentul următor este constituit dintr-o serie de întrebări adresate numai lui Iob, pentru a-l face să înțeleagă incapacitatea lui de a cunoaște ființa divină (Iob 37,14-18). Dumnezeu se află dincolo de orice înțelegere umană. Unica atitudine corectă a omului în fața lui Dumnezeu este aceea de a se închina înaintea maiestății sale.
14Pleacă-ți urechea la aceasta, Iob!
Stai și pricepe faptele minunate
ale lui Dumnezeu!
15Știi tu cum pune Dumnezeu [norii] deasupra și cum face să strălucească lumina norului său?#37,15 Stilul întrebărilor este propriu genului sapiențial (cf. Is 40,12-27; Prov 30,4). Enigmele rămân fără răspuns și au o valență ironică. Iob ar trebui să-și retragă provocarea lansată împotriva lui Dumnezeu.
16Știi tu despre plutirea norilor,
faptele minunate
ale celui desăvârșit în știință?
17El îți încălzește hainele
când pământul se odihnește
de vântul din sud.
18Poți tu întinde#37,18 Firmamentul e conceput ca o realitate solidă, deasupra căreia se găsesc depozitele de ploaie și zăpadă. cu el cerurile#37,18 Lit.: „norii”.
tari ca o oglindă turnată?#37,18 Aluzie la folosirea de către cei din vechime a oglinzilor fabricate din metal turnat.
19Fă-ne să știm ce să-i spunem,
căci nu suntem pregătiți
din cauza întunericului!#37,19 Prin întrebările sale, Elíhu încearcă să-l pună pe Iob în încurcătură, întrucât nu-i dă nicio posibilitate de răspuns. Sub această ironie, se întrevede siguranța arogantă a teologiei proprii, pentru care Dumnezeu nu poate să fie diferit de ceea ce ea a stabilit. Însă această teologie, prea sigură de sine, revelează prin contrast și teama de a-l întâlni pe Dumnezeu și de a îndrăzni să provoace intervenția lui așa cum a făcut-o, în mod curajos și disperat, Iob.
20Cine-i va da de veste că vreau să-i vorbesc?
Dacă cineva vorbește, va fi nimicit#37,20 Lit.: „înghițit”..
21Acum nu se vede lumina,
ea strălucește între nori;
dar va trece un vânt și-i va curăța.
22De la nord vine aurul.
La Dumnezeu este o splendoare înfricoșătoare.
23Pe Cel Atotputernic nu-l putem afla,
căci este mare în putere și judecată,
cu multă judecată și nu umilește.
24De aceea, oamenii să se teamă#37,24 Teama de Dumnezeu include credința, care-l face pe om capabil să trăiască în speranță. Ultimul cuvânt al lui Elíhu este un avertisment îndreptat spre Iob, care nu trebuie să reproșeze divinității că ar fi capricioasă sau răutăcioasă. Este totodată un apel la adorarea creatorului, minunat în lucrările sale. Secretul adevăratei înțelepciuni constă exact în atitudinea de credință și de adorație. de el,
căci el nu se uită la niciun înțelept cu inima”. #Ps 29; In 12,28-29 #Mt 24,27 #Ps 29,3-9; 68,34 #5,9; 26,14 #38,22; Ps 147,16; Sir 43,13.18 #Ps 100,3; 139,14 #Ps 104,22 #9,9 #6,16; 38,29-30; Sir 43,20 #37,21 #Ps 104,4; 148,8 #Ps 111,2-4 #Prov 8,28 #38,4 #26,8 #26,13 #Ex 24,16-17; 34,29-30; Is 6,5
Selectat acum:
Iob 37: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
Iob 37
37
Celebrarea lucrărilor lui Dumnezeu
1Într-adevăr, pentru aceasta îmi tremură inima#37,1 Apropierea furtunii îl face pe Elíhu să tremure, întrucât teofania provoacă o teroare luminoasă (cf. 1Sam 7,10). și sare de la locul ei.
2Ascultați vuietul glasului#37,2 În limba ebraică, poetul joacă pe nuanțele termenului „qōl”, care poate însemna fie „glas, voce”, fie „tunet”. În teofaniile vechi și în cele escatologice, tunetul vestește mânia lui Dumnezeu (Ex 19,16; Is 30,30; Ps 77; 88; 89). său
și murmurul care iese din gura lui!
3Sub toate cerurile îl lasă liber
și lumina lui, până la marginile#37,3 Lit.: „aripile”. pământului.
4După el mugește tunetul,
bubuie la tunetul măreției sale
și nu-l reține când se aude glasul lui.
5Dumnezeu bubuie cu tunetul său
în chip minunat;
face lucruri mari,
pe care nu le recunoaștem.
6El zice zăpezii: «Cazi pe pământ!»;
[spune] ploii: «Plouă!»,
iar ploii în averse: «Cazi cu putere!»#37,6 Fenomenele atmosferice ale iernii, zăpada și ploaia, obligă oamenii și animalele să caute adăpost (cf. Ps 104,19-33)..
7Pecetluiește#37,7 În timpul intemperiilor de iarnă, omul și animalele devin în mod forțat inactive. mâna tuturor oamenilor,
ca oamenii să recunoască lucrarea lui.
8Viețuitoarele vin în locul lor ascuns
și se culcă în vizuinile lor.
9Din camera [ei] vine furtuna
și de la vânturile reci, frigul#37,9 Versetul are doi termeni a căror semnificație este neclară. „Camerele” ar putea face referință la sud (cf. Iob 9,9). Vg identifică acest „Heder” cu Constelația Àrtur. „Vânturile reci” ar putea să facă referință la rădăcina „zārah” (= „a împrăștia”) și ar însemna „vânturile care împrăștie norii”..
10De la suflarea#37,10 Metaforă pentru vântul rece din nord (cf. Ps 147,17-18). lui Dumnezeu
se face#37,10 Lit.: „dă”. gheața
și lățimea apelor se strâmtează.
11Încarcă norii cu aburi
și norul împrăștie lumina lui.
12El îl face să rotească
și să se întoarcă după planurile#37,12 Termen sapiențial care arată cum guvernarea universului se desfășoară după un plan organic, chiar dacă poate părea dezordonat și schimbător pentru cel care-l consideră din punct de vedere pur uman. sale,
ca să împlinească tot ceea ce le poruncește
pe toată suprafața rotogolului pământului.
13Face să fie aflat sau ca un toiag
pentru pământ,
sau ca bunăvoință.
Prezența misterioasă a lui Dumnezeu#37,14 Fragmentul următor este constituit dintr-o serie de întrebări adresate numai lui Iob, pentru a-l face să înțeleagă incapacitatea lui de a cunoaște ființa divină (Iob 37,14-18). Dumnezeu se află dincolo de orice înțelegere umană. Unica atitudine corectă a omului în fața lui Dumnezeu este aceea de a se închina înaintea maiestății sale.
14Pleacă-ți urechea la aceasta, Iob!
Stai și pricepe faptele minunate
ale lui Dumnezeu!
15Știi tu cum pune Dumnezeu [norii] deasupra și cum face să strălucească lumina norului său?#37,15 Stilul întrebărilor este propriu genului sapiențial (cf. Is 40,12-27; Prov 30,4). Enigmele rămân fără răspuns și au o valență ironică. Iob ar trebui să-și retragă provocarea lansată împotriva lui Dumnezeu.
16Știi tu despre plutirea norilor,
faptele minunate
ale celui desăvârșit în știință?
17El îți încălzește hainele
când pământul se odihnește
de vântul din sud.
18Poți tu întinde#37,18 Firmamentul e conceput ca o realitate solidă, deasupra căreia se găsesc depozitele de ploaie și zăpadă. cu el cerurile#37,18 Lit.: „norii”.
tari ca o oglindă turnată?#37,18 Aluzie la folosirea de către cei din vechime a oglinzilor fabricate din metal turnat.
19Fă-ne să știm ce să-i spunem,
căci nu suntem pregătiți
din cauza întunericului!#37,19 Prin întrebările sale, Elíhu încearcă să-l pună pe Iob în încurcătură, întrucât nu-i dă nicio posibilitate de răspuns. Sub această ironie, se întrevede siguranța arogantă a teologiei proprii, pentru care Dumnezeu nu poate să fie diferit de ceea ce ea a stabilit. Însă această teologie, prea sigură de sine, revelează prin contrast și teama de a-l întâlni pe Dumnezeu și de a îndrăzni să provoace intervenția lui așa cum a făcut-o, în mod curajos și disperat, Iob.
20Cine-i va da de veste că vreau să-i vorbesc?
Dacă cineva vorbește, va fi nimicit#37,20 Lit.: „înghițit”..
21Acum nu se vede lumina,
ea strălucește între nori;
dar va trece un vânt și-i va curăța.
22De la nord vine aurul.
La Dumnezeu este o splendoare înfricoșătoare.
23Pe Cel Atotputernic nu-l putem afla,
căci este mare în putere și judecată,
cu multă judecată și nu umilește.
24De aceea, oamenii să se teamă#37,24 Teama de Dumnezeu include credința, care-l face pe om capabil să trăiască în speranță. Ultimul cuvânt al lui Elíhu este un avertisment îndreptat spre Iob, care nu trebuie să reproșeze divinității că ar fi capricioasă sau răutăcioasă. Este totodată un apel la adorarea creatorului, minunat în lucrările sale. Secretul adevăratei înțelepciuni constă exact în atitudinea de credință și de adorație. de el,
căci el nu se uită la niciun înțelept cu inima”. #Ps 29; In 12,28-29 #Mt 24,27 #Ps 29,3-9; 68,34 #5,9; 26,14 #38,22; Ps 147,16; Sir 43,13.18 #Ps 100,3; 139,14 #Ps 104,22 #9,9 #6,16; 38,29-30; Sir 43,20 #37,21 #Ps 104,4; 148,8 #Ps 111,2-4 #Prov 8,28 #38,4 #26,8 #26,13 #Ex 24,16-17; 34,29-30; Is 6,5
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași