Filipeni INTRODUCERE
INTRODUCERE
Autorul și conținutul.
Nimeni nu contestă faptul că această scrisoare este scrisă de sfântul Paul. Chiar dacă apar probleme de întrerupere bruscă și schimbare de tonalitate (Fil 3,1; 4,2 etc.), acestea se pot explica prin temperamentul energic al autorului sau prin faptul că scrisoarea a fost dictată cu întreruperi.
Tonul scrisorii este afectuos și creează o atmosferă de mare încredere și reciprocitate. Frazele sunt lungi și cu multe intercalări și repetiții.
Comunitatea creștină din Filípi este prima fondată de Paul în Europa în timpul celei de-a doua călătorii misionare (Fap 16,12-40). A mai fost vizitată de două ori de sfântul Paul (Fap 20,1-2.3-6). Fiind în închisoare, la Roma, află vești de la Epafrodít și Timotèi despre noile situații din comunitatea din Filípi. Le scrie această scrisoare pentru a-i încuraja în suferințe și persecuții din partea păgânilor, pentru a le atrage atenția asupra pericolului propagandei iudaizanților, a sincretiștilor și a celor care negau autoritatea sa. Le mulțumește pentru darul trimis și pentru delegații care îi slujesc un timp. Îi îndeamnă la unitate și la bucurie în Duhul Sfânt.
Tradiția creștină primară este unanimă în a considera Roma drept loc al redactării scrisorii de către sfântul Paul, fapt petrecut între anii 61-63. Mai recent, unii exegeți au susținut teoria redactării scrisorii la Èfes sau Cezarèea.
Teologia.
Reluând unele formule și scheme catehetice, sfântul Paul dă îndemnuri spirituale practice și nu face un discurs teologic. Tema de fond este cea cristologică. Pentru sfântul Paul, izvorul puterii sale misionare este Cristos, cu care se află într-o relație vitală. Cristos îl întărește când trebuie să sufere (în lanțuri) pentru evanghelie. Iubirea față de Cristos este atât de mare, încât exclamă că, pentru el, a trăi este Cristos (Fil 1,21). Face o sinteză cristologică în binecunoscutul „Imn despre Cristos” (2,5-11). Drama lui Cristos (pătimirea și moartea) este ca o umilire, dar urmează gloria (învierea și înălțarea).
Creștinii trebuie să imite nu doar aspecte externe, ci să aibă aceeași atitudine, aceeași simțire ca a lui Cristos. Comuniunea cu Cristos nu este, la Paul, o autosugestie, rodul unui entuziasm sau o exaltare de moment, ci o atitudine continuă. Prin imaginea de pierdere-câștig, își exprimă atașamentul definitiv față de Cristos, de care nu vrea să fie despărțit. Odată ce a primit harul cunoașterii lui Cristos, el poate privi înainte, chiar dacă știe că va urma moartea, fiind convins că așa cum acum ia parte la suferințele lui Cristos, la fel se va putea bucura de învierea lui (3,13-14). Cristos care semnează destinul lui Paul trebuie să determine și viața creștinilor, de vreme ce ei sunt cetățeni ai cerului și-l așteaptă pe Mântuitorul și Domnul lor, Cristos, care „va schimba trupul umilinței, făcându-l asemănător cu trupul gloriei sale” (3,20-21).
O altă temă specifică Scrisorii către Filipèni este tema bucuriei, care nu este o emoție sau o dorință, ci un imperativ bazat pe un context teologic precis. Contactul cu Cristos creează o apropiere escatologică ce relativizează viața și o umple de speranță.
În privința escatologiei, sfântul Paul repropune filipenilor proiectul ideal de comunitate care-și găsește coeziunea și unitatea în iubirea cordială și umilă, care favorizează o multitudine de relații interpersonale ce își au rădăcina și modelul istoric în persoana lui Isus Cristos (Fil 2,1-5). Comunitatea creștină trebuie să evite crizele din interior provocate de tendințele unora de a se închide în mod egoist, dar și tendințele de a face carieră pornind de la rolurile pastorale și carismatice, iar ostilității din ambientul extern trebuie să-i opună integritatea și perseverența spirituală. Pentru aceasta, se impune și o deschidere culturală și un umanism creștin care este receptiv la „toate cele adevărate, toate cele demne, drepte, curate” etc. (4,8).
În introducere, sfântul Paul îi salută pe creștinii din Filípi și face o rugăciune de mulțumire pentru participarea lor la evanghelie (1,1-11). Dă apoi o serie de informații despre situația lui. Este în lanțuri la Roma, dar a putut vesti evanghelia, iar exemplul lui i-a însuflețit pe frați. A întâlnit și rezistența predicatorilor falși, dar important este ca evanghelia să fie predicată. Își exprimă apoi încrederea că situația lui se va rezolva și se va putea întoarce la Filipi (1,12-26). Urmează o serie de îndemnuri la unitate, umilință și fidelitate (1,27–2,18). Este deosebit de mișcător „Imnul cristologic” în care Apostolul îl propune pe Cristos drept model de umilință (2,5-11). În continuare, prezintă misiunea lui Timotèi și a lui Epafrodít, colaboratorii săi (2,19-30), apoi dă diferite îndemnuri: evitarea iudaizanților și a învățăturilor greșite și o mai mare atașare de Cristos, singurul care poate da mântuire; îi îndeamnă la perfecțiune și la imitarea exemplului său (3,1–4,1). După ce salută și dă diferite recomandări câtorva creștini din Filípi (4,2-3), sfântul Paul reia îndemnurile: având încredere în Cristos și ținând învățătura dată de Apostol, creștinii se vor putea bucura neîncetat de pace (4,4-9). Mulțumind apoi filipenilor pentru ajutorul dat în mai multe rânduri (4,10-20), încheie cu salutul său și al colaboratorilor săi și cu binecuvântarea finală (4,21-23).
Selectat acum:
Filipeni INTRODUCERE: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
Filipeni INTRODUCERE
INTRODUCERE
Autorul și conținutul.
Nimeni nu contestă faptul că această scrisoare este scrisă de sfântul Paul. Chiar dacă apar probleme de întrerupere bruscă și schimbare de tonalitate (Fil 3,1; 4,2 etc.), acestea se pot explica prin temperamentul energic al autorului sau prin faptul că scrisoarea a fost dictată cu întreruperi.
Tonul scrisorii este afectuos și creează o atmosferă de mare încredere și reciprocitate. Frazele sunt lungi și cu multe intercalări și repetiții.
Comunitatea creștină din Filípi este prima fondată de Paul în Europa în timpul celei de-a doua călătorii misionare (Fap 16,12-40). A mai fost vizitată de două ori de sfântul Paul (Fap 20,1-2.3-6). Fiind în închisoare, la Roma, află vești de la Epafrodít și Timotèi despre noile situații din comunitatea din Filípi. Le scrie această scrisoare pentru a-i încuraja în suferințe și persecuții din partea păgânilor, pentru a le atrage atenția asupra pericolului propagandei iudaizanților, a sincretiștilor și a celor care negau autoritatea sa. Le mulțumește pentru darul trimis și pentru delegații care îi slujesc un timp. Îi îndeamnă la unitate și la bucurie în Duhul Sfânt.
Tradiția creștină primară este unanimă în a considera Roma drept loc al redactării scrisorii de către sfântul Paul, fapt petrecut între anii 61-63. Mai recent, unii exegeți au susținut teoria redactării scrisorii la Èfes sau Cezarèea.
Teologia.
Reluând unele formule și scheme catehetice, sfântul Paul dă îndemnuri spirituale practice și nu face un discurs teologic. Tema de fond este cea cristologică. Pentru sfântul Paul, izvorul puterii sale misionare este Cristos, cu care se află într-o relație vitală. Cristos îl întărește când trebuie să sufere (în lanțuri) pentru evanghelie. Iubirea față de Cristos este atât de mare, încât exclamă că, pentru el, a trăi este Cristos (Fil 1,21). Face o sinteză cristologică în binecunoscutul „Imn despre Cristos” (2,5-11). Drama lui Cristos (pătimirea și moartea) este ca o umilire, dar urmează gloria (învierea și înălțarea).
Creștinii trebuie să imite nu doar aspecte externe, ci să aibă aceeași atitudine, aceeași simțire ca a lui Cristos. Comuniunea cu Cristos nu este, la Paul, o autosugestie, rodul unui entuziasm sau o exaltare de moment, ci o atitudine continuă. Prin imaginea de pierdere-câștig, își exprimă atașamentul definitiv față de Cristos, de care nu vrea să fie despărțit. Odată ce a primit harul cunoașterii lui Cristos, el poate privi înainte, chiar dacă știe că va urma moartea, fiind convins că așa cum acum ia parte la suferințele lui Cristos, la fel se va putea bucura de învierea lui (3,13-14). Cristos care semnează destinul lui Paul trebuie să determine și viața creștinilor, de vreme ce ei sunt cetățeni ai cerului și-l așteaptă pe Mântuitorul și Domnul lor, Cristos, care „va schimba trupul umilinței, făcându-l asemănător cu trupul gloriei sale” (3,20-21).
O altă temă specifică Scrisorii către Filipèni este tema bucuriei, care nu este o emoție sau o dorință, ci un imperativ bazat pe un context teologic precis. Contactul cu Cristos creează o apropiere escatologică ce relativizează viața și o umple de speranță.
În privința escatologiei, sfântul Paul repropune filipenilor proiectul ideal de comunitate care-și găsește coeziunea și unitatea în iubirea cordială și umilă, care favorizează o multitudine de relații interpersonale ce își au rădăcina și modelul istoric în persoana lui Isus Cristos (Fil 2,1-5). Comunitatea creștină trebuie să evite crizele din interior provocate de tendințele unora de a se închide în mod egoist, dar și tendințele de a face carieră pornind de la rolurile pastorale și carismatice, iar ostilității din ambientul extern trebuie să-i opună integritatea și perseverența spirituală. Pentru aceasta, se impune și o deschidere culturală și un umanism creștin care este receptiv la „toate cele adevărate, toate cele demne, drepte, curate” etc. (4,8).
În introducere, sfântul Paul îi salută pe creștinii din Filípi și face o rugăciune de mulțumire pentru participarea lor la evanghelie (1,1-11). Dă apoi o serie de informații despre situația lui. Este în lanțuri la Roma, dar a putut vesti evanghelia, iar exemplul lui i-a însuflețit pe frați. A întâlnit și rezistența predicatorilor falși, dar important este ca evanghelia să fie predicată. Își exprimă apoi încrederea că situația lui se va rezolva și se va putea întoarce la Filipi (1,12-26). Urmează o serie de îndemnuri la unitate, umilință și fidelitate (1,27–2,18). Este deosebit de mișcător „Imnul cristologic” în care Apostolul îl propune pe Cristos drept model de umilință (2,5-11). În continuare, prezintă misiunea lui Timotèi și a lui Epafrodít, colaboratorii săi (2,19-30), apoi dă diferite îndemnuri: evitarea iudaizanților și a învățăturilor greșite și o mai mare atașare de Cristos, singurul care poate da mântuire; îi îndeamnă la perfecțiune și la imitarea exemplului său (3,1–4,1). După ce salută și dă diferite recomandări câtorva creștini din Filípi (4,2-3), sfântul Paul reia îndemnurile: având încredere în Cristos și ținând învățătura dată de Apostol, creștinii se vor putea bucura neîncetat de pace (4,4-9). Mulțumind apoi filipenilor pentru ajutorul dat în mai multe rânduri (4,10-20), încheie cu salutul său și al colaboratorilor săi și cu binecuvântarea finală (4,21-23).
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași