Logo Aplicația Biblia
Pictograma căutare

Psalmi 119:81-128

Psalmi 119:81-128 VBRC2020

Sufletul meu tânjește după mântuirea ta, în cuvântul tău mi-am pus [toată] speranța. Mi s-au sfârșit ochii în așteptarea promisiunii tale și spun: „Când mă vei mângâia?”. Am ajuns ca un burduf [așezat] la fum, dar nu am uitat de hotărârile tale. Câte sunt zilele slujitorului tău? Când vei judeca oare pe cei ce mă urmăresc? Cei fățarnici au săpat groapă înaintea mea; ei nu sunt după legea ta. Toate poruncile tale sunt fidelitate; pe nedrept m-au urmărit: vino în ajutorul meu! Puțin [a lipsit] să mă șteargă de pe pământ, dar nu am părăsit orânduirile tale. După îndurarea ta, dă-mi viață și voi păzi mărturiile gurii tale. Cuvântul tău, Doamne, rămâne în veci, neschimbat în cer. Fidelitatea ta dăinuie din generație în generație; tu ai întemeiat pământul și el se menține. După judecățile tale, [totul] dăinuie [până astăzi], căci toate te slujesc pe tine. Dacă legea ta n-ar fi fost desfătarea mea, atunci poate că aș fi pierit în mizeria mea. În veci nu voi uita orânduirile tale, căci prin ele mi-ai dat viață. Eu sunt al tău, mântuiește-mă, căci am căutat orânduirile tale! Cei nelegiuiți mă așteaptă ca să mă distrugă, dar eu vreau să pricep mărturiile tale. Văd că tot ce-i desăvârșit are margini, poruncile tale însă sunt nemărginite. Cât de mult iubesc legea ta, Doamne, toată ziua meditez la ea! Poruncile tale mă fac mai înțelept decât dușmanii mei, pentru că întotdeauna sunt cu mine. Sunt mai chibzuit decât toți învățătorii mei, deoarece cuget la mărturiile tale. Am mai multă pricepere decât bătrânii, pentru că păzesc orânduirile tale. Îmi țin pașii departe de orice cale a răului, pentru a păzi cuvântul tău. Nu mă abat de la judecățile tale, pentru că tu însuți mă înveți. Cât de plăcute sunt cuvintele tale pentru cerul gurii mele! [Ele sunt mai dulci] decât mierea pentru gura mea. Am căpătat pricepere din orânduirile tale, de aceea, urăsc orice cale a minciunii. Cuvântul tău e făclie pentru pașii mei și lumină pentru cărările mele. Am jurat și voi împlini [jurământul]: să păzesc judecățile tale cele drepte. Am fost umilit, Doamne, peste măsură, fă-mă să trăiesc, după cuvântul tău! Ofranda gurii mele să-ți fie bineplăcută, Doamne, și învață-mă judecățile tale! Sufletul meu este în mâinile mele totdeauna și nu am uitat de legea ta. Mi-au întins nelegiuiții cursă, dar n-am rătăcit de la orânduirile tale. Mărturiile tale sunt moștenirea mea în veci, ele sunt desfătarea inimii mele. Îmi plec inima, ca să împlinească hotărârile tale: aceasta este răsplata mea pentru veșnicie. Urăsc oamenii prefăcuți, legea ta eu o iubesc. Tu ești locul meu de refugiu și scutul meu, mi-am pus [toată] speranța în cuvântul tău. Îndepărtați-vă de la mine, toți nelegiuiții! Eu voi păzi poruncile Dumnezeului meu. Fii sprijinul meu, după cuvântul tău, ca să trăiesc, și nu mă fă de rușine din cauza nădejdii mele! Susține-mă, și voi fi mântuit și-mi voi găsi neîncetat bucuria în hotărârile tale! Tu îi disprețuiești pe toți cei care se îndepărtează de la hotărârile tale, pentru că planurile lor sunt doar minciună. Tu-i consideri cenușă pe toți nelegiuiții pământului: de aceea am iubit mărturiile tale. Îmi tremură carnea de frica ta și mă tem de judecățile tale. Am făcut judecată și dreptate, nu mă da [pe mâna] celor care mă asupresc! Ia sub ocrotirea ta binele slujitorului tău, ca să nu fiu asuprit de cei fățarnici! S-au sfârșit ochii mei [în așteptarea] mântuirii tale și a promisiunii dreptății tale. Poartă-te cu slujitorul tău după îndurarea ta și învață-mă hotărârile tale! Eu sunt slujitorul tău, fă-mă să înțeleg și voi cunoaște mărturiile tale! E timpul, Doamne, ca să intervii, căci au încălcat legea ta. De aceea, eu iubesc poruncile tale mai mult decât aurul, mai mult decât aurul curat. De aceea găsesc drepte toate orânduirile tale și urăsc orice cale a minciunii.

Citește Psalmi 119