Psalmi 30
30
PSALMUL 30 (29)
Mulțumire pentru salvarea de la moarte
1Psalm. Cântec la dedicarea templului. Al lui Davíd.
2Te preamăresc, Doamne,
pentru că m-ai eliberat#30,2 Verbul este folosit și în Ex 2,16, cu sensul de „a scoate”.
și n-ai lăsat pe vrăjmașii mei
să râdă de mine#30,2 Lit.: „să se bucure pe seama mea”..
3Doamne Dumnezeul meu,
eu am strigat către tine
și tu m-ai vindecat.
4Doamne, tu mi-ai scos#30,4 Lit.: „înălțat”. sufletul
din locuința morților,
tu mi-ai dat viață,
ca să nu cobor în groapă.
5Cântați Domnului, voi,
credincioșii lui,
lăudați memoria sfințeniei sale!
6Căci mânia lui ține o clipă#30,6 LXX și Vg, interpretând „clipa” drept mânie, au introdus: „căci aprinsă este mânia lui și viața depinde de voința lui”.,
dar îndurarea lui ține toată viața.
Seara intră în casă#30,6 Lit.: „poposește”. plânsul,
iar dimineața, bucuria.
7Iar eu, în bunăstarea#30,7 Lit.: „în liniștea mea”. mea, am zis:
„Nu mă voi clătina în veac”.
8Doamne, în bunăvoința ta,
m-ai așezat pe un munte puternic#30,8 LXX și Vg au: „ai dat tărie frumuseții mele”; alții traduc: „m-ai stabilit ca un munte puternic”.;
dar când ți-ai întors fața de la mine,
am fost cuprins de spaimă.
9Către tine, Doamne, am început să strig
și de la Dumnezeul#30,9 TM are: „și de la Domnul meu”; unii exegeți interpretează prepoziția „de la” ca fiind forma scurtă a numelui lui Dumnezeu: „O, Doamne Dumnezeul meu!”. meu
am cerut îndurare.
10Ce câștig ai avea din sângele meu
de-aș coborî în adâncuri?
Oare te va lăuda țărâna
și va face cunoscut adevărul tău?
11Ascultă-mă, Doamne,
ai milă de mine!
Doamne, fii tu ajutorul meu!
12Tu ai schimbat geamătul meu în dans,
mi-ai sfâșiat haina#30,12 Lit.: „ai deschis sacul meu”. de pocăință
și m-ai încins cu bucurie,
13pentru ca sufletul#30,13 Lit.: „gloria”. meu
să-ți cânte fără încetare#30,13 Lit.: „și să nu tacă”..
Doamne Dumnezeul meu,
în veci te voi lăuda! #6,3 #97,12 #Is 54,7-8 #27,9 #104,29 #6,6 #126,5-6; Is 35,10; Ier 31,13
Selectat acum:
Psalmi 30: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași