YouVersion
Pictograma căutare

Apocalipsul 11

11
Mărturia celor doi profeți
1După aceea, mi s-a dat o trestie ca un toiag și mi s-a spus: „Ridică-te și măsoară templul lui Dumnezeu, altarul și pe cei care se prosternă în el! 2Curtea din afara templului las-o deoparte#11,2 Lit.: „arunc-o afară!”. și n-o măsura, pentru că a fost dată păgânilor! Ei vor călca în picioare cetatea cea sfântă timp de patruzeci și două de luni#11,2 În simbologia aritmetică a Apocalipsului, jumătatea lui șapte (3,5) indică imperfecțiunea. Exprimată în luni (42 de luni = 3,5 ani), accentuează durata în sens distributiv: greutatea situației va părea lungă. Exprimată în zile (1.260 de zile = 42 de luni = 3,5 ani; ca și 3,5 zile), indică asistența zilnică din partea lui Dumnezeu în timpul perioadei de persecuție din partea forțelor ostile., 3iar eu voi da [putere] celor doi martiri#11,3 Doi martiri nu sunt personaje istorice identificabile (chiar dacă s-a încercat a se vedea în ei: Ilie – Enòh; Iosue – Zorobabèl; Ilie – Moise; Petru – Paul), ci constituie o schemă aplicabilă unor persoane concrete în perioade de persecuție, figuri de martori/sfinți pe care poporul lui Dumnezeu i-a avut încă din Vechiul Testament și va continua să-i aibă până la sfârșitul timpurilor. ai mei și vor profeți îmbrăcați în sac timp de o mie două sute șaizeci de zile”. 4Aceștia sunt cei doi măslini și cele două candelabre care stau înaintea Stăpânului pământului. 5Dacă cineva ar vrea să-i dăuneze, foc va ieși din gura lor ca să-i mistuie pe dușmanii lor. Într-adevăr, dacă cineva ar vrea să-i dăuneze, astfel trebuie să fie ucis. 6Ei au putere să închidă cerul ca să nu cadă ploaie în zilele profeției lor și mai au putere asupra apelor, să le schimbe în sânge și să lovească pământul cu orice fel de plăgi ori de câte ori ar vrea. 7Dar când vor termina mărturia lor, Fiara care se ridică din abis va face război cu ei, îi va învinge și-i va ucide. 8Cadavrele lor vor fi în piețele cetății celei mari#11,8 „Cetatea cea mare” este o cetate metaforică, o expresie geografică simbolică a concentrării forțelor corupte și ostile lui Dumnezeu. Această schemă simbolică generalizată de negativitate poate fi aplicată, sub inspirația Duhului, unor situații istorice diferite: Roma, Sodòma, orașul corupt prin excelență, Egipt, națiunea păgână ostilă poporului lui Dumnezeu. Același tip de negativitate este prezent și în Ierusalím, orașul în care „a fost răstignit Domnul”., care se numește, în sens spiritual, Sodóma și Egipt, unde a fost răstignit și Domnul lor 9și, timp de trei zile și jumătate, [oameni] din toate popoarele, triburile, limbile și neamurile vor privi cadavrele lor și nu vor permite ca să fie puse în mormânt cadavrele lor. 10Iar locuitorii pământului se vor bucura de [moartea] lor, se vor veseli și își vor trimite daruri unii altora, pentru că acești doi profeți i-au chinuit pe locuitorii pământului.
11Dar după trei zile și jumătate a intrat în ei duhul vieții de la Dumnezeu și au stat pe picioarele lor și o mare groază a căzut peste cei care îi priveau. 12Atunci au auzit un glas puternic din ceruri care le spunea: „Urcați aici!”. Iar ei au urcat la cer într-un nor în timp ce dușmanii lor îi priveau. 13În ceasul acela, a venit un mare cutremur și a zecea parte a cetății a căzut și au fost uciși în timpul cutremurului șapte mii de oameni. Iar cei care au rămas, cuprinși de groază, îl preamăreau pe Dumnezeul din ceruri.
14Al doilea „vai” a trecut; iată, al treilea „vai” vine repede!
Cea de-a șaptea trâmbiță
15Și cel de-al șaptelea înger a sunat din trâmbiță. Atunci au răsunat glasuri puternice în cer, spunând:
„Împărăția lumii aparține
acum Domnului nostru
și Unsului său.
Iar el va domni în vecii vecilor”.
16Și cei douăzeci și patru de bătrâni care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe tronurile lor au căzut cu fața la pământ#11,16 Lit.: „au căzut pe fețele lor”. și l-au adorat pe Dumnezeu, 17spunând:
„Îți mulțumim, Doamne
Dumnezeule atotputernic,
care ești și care erai,
căci ai primit puterea ta cea mare
și [ai început să] domnești.
18Neamurile se mâniaseră,
dar a venit mânia ta
și timpul celor morți
ca să fie judecați
și să dai răsplată slujitorilor tăi,
profeților,
și sfinților
și celor care se tem de numele tău,
celor mici și celor mari
și să-i distrugi
pe cei care distrug pământul”.
19Atunci s-a deschis templul lui Dumnezeu care este în cer și a fost văzut chivotul alianței lui în templul său. Apoi au fost fulgere, zgomote, tunete, cutremur și grindină mare. #Ez 40,3 #Zah 2,5-6 #Ap 21,15 #Lc 21,24 #Dan 7,25; 12,7 #Ap 11,3; 12,6.14; 13,5 #Zah 4,3.14 #2Rg 1,10.14 #Ier 5,14 #1Rg 17,1 #Iac 5,17 #Ex 7,17 #1Sam 4,8 #Dan 7,3.29 #Ap 13,1; 17,8 #Ez 37,5.10 #2Rg 2,11 #Ez 38,19-20 #Ps 2,2; 10,16; 22,29 #Dan 2,44; 7,4.27 #Ap 12,10; 19,6 #4,4.10; 7,11 #1,4.8; 4,8; 16,25 #Ps 2,1.5; 46,7; 99,1 #Am 3,7 #Dan 9,6.10 #Zah 1,6 #Ap 10,7 #Ps 115,13 #Ex 25,9 #2Mac 2,8 #Ap 15,5 #Ex 9,24; 19,16 #Ap 4,5; 16,18

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te