Tit 1
1
Destinatarul și salutul
1Paul, slujitor al lui Dumnezeu și apostol al lui Isus Cristos, spre credința celor aleși de Dumnezeu și spre cunoașterea adevărului conform evlaviei, 2în speranța vieții veșnice pe care Dumnezeu, cel care nu minte, a promis-o înainte de începutul veacurilor, 3dar care, la timpul stabilit, a făcut cunoscut cuvântul său prin predicarea ce mi-a fost încredințată, după porunca lui Dumnezeu, mântuitorul nostru, 4către Tit, adevărat fiu după credința comună: har și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus, mântuitorul nostru!
Ierarhia Bisericii din Créta
5Pentru aceasta#1,5 Lit.: „pentru acest har”. te-am lăsat în Créta#1,5 Nu se știe cu precizie când a evanghelizat Paul insula Crèta, la sud-est de Peloponèz, punte naturală de comunicații între coastele Greciei și cele ale Asiei Mici. Fap 27,8-9 vorbește despre o oprire a Apostolului la Crèta „pentru un anumit timp” cu ocazia călătoriei lui spre Roma, după ce a făcut apel la Cezàr: s-ar putea să fi profitat atunci pentru a predica evanghelia. Cu siguranță însă, Paul a stat la Crèta și altădată, mai precis atunci când l-a lăsat pe Tit „ca să completeze” lucrarea lui. Aceasta trebuie să se fi întâmplat după eliberarea din prima detenție romană (cca 64 d.C.)., ca să duci la îndeplinire#1,5 Lit.: „să îndrepți”. ce a mai rămas și să stabilești prezbíteri în fiecare cetate, după cum ți-am poruncit: 6dacă cineva este fără cusur, bărbatul unei singure soții#1,6 Cf. nota la 1Tim 3,2., dacă are copii credincioși, care să nu fie acuzați de dezmăț și să nu fie rebeli. 7Căci episcopul, ca administrator al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără cusur: să nu fie arogant, nici mânios, nici bețiv, nici violent, nici doritor de câștig necinstit, 8ci ospitalier, iubitor de bine, înțelept, drept, evlavios, stăpân pe sine, 9ținând cuvântul [vrednic] de crezare după învățăură, pentru ca să fie puternic și să îndrume la învățătură sănătoasă și să-i dojenească pe potrivnici.
Combaterea învățătorilor falși
10De fapt, sunt mulți rebeli, flecari, înșelători, în special dintre cei circumciși, 11cărora trebuie să li se închidă gura. Aceștia răvășesc case întregi, învățând ceea ce nu trebuie de dragul unui câștig necinstit. 12Unul dintre ei, chiar un profet de-al lor, a spus:
„Crétanii sunt întotdeauna
mincinoși,
bestii răutăcioase, burți trândave”#1,12 Citat din Epimeníde din Cnòsos, un cretan care a devenit cunoscut grecilor prin poemele sale și, mai ales, după ce a fost chemat la Atena de către Sòlon, în 596 î.C., prin ridicarea de altare în cinstea zeilor. De aceea grecii îl considerau un profet..
13Această mărturie este adevărată. Pentru acest motiv, dojenește-i cu severitate ca să fie sănătoși în credință, 14fără ca să se ia după basmele#1,14 Lit.: „miturile”. iudaice și după poruncile oamenilor care se îndepărtează de adevăr! 15Toate sunt curate pentru cei curați, însă pentru cei întinați și necredincioși nimic nu este curat; din contra, le sunt întinate mintea și conștiința. 16Ei declară că îl mărturisesc pe Dumnezeu, dar prin fapte îl reneagă, atât de dezgustători sunt, și neascultători, și incapabili#1,16 Lit.: „nevrednici”. de vreo faptă bună. #Rom 1,1; Fil 1,1 #2Tim 2,13 #Fap 1,7 #1Tim 1,1 #2Cor 2,13; 8,23; Gal 2,3; 2Tim 4,10 #1Tim 1,2 #1Tim 3,2-7; 2Tim 2,24-26 #1Tim 1,10; 2Tim 4,3; Tit 2,1 #2Tim 3,6 #1Pt 5,2 #2Tim 4,2 #1Tim 4,7 #2Tim 3,5; 1In 1,6; 2,4
Selectat acum:
Tit 1: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași

: