Tit INTRODUCERE
INTRODUCERE
Autorul și conținutul.
Indicațiile din scrisoare, asemănările de stil, de vocabular și de preocupări cu cele din scrisorile adresate lui Timotéi duc la concluzia că această scrisoare aparține tradiției pauline.
Scrisoarea are un caracter personal, fără a atinge familiaritatea din Scrisoarea a doua către Timotéi. Limba este greaca elenistică, apropiată de cea din Evanghelia după sfântul Luca, Faptele Apostolilor și Scrisorile catolice. Tonul este lent și cu multe îndemnuri.
Tit nu este menționat în Faptele Apostolilor, dar există informații despre el din scrisorile pauline. Este născut din părinți păgâni (Gal 2,3) și a fost convertit de sfântul Paul, fără a fi circumcis ca Timotéi. A luat parte la Conciliul din Ierusalím și l-a însoțit pe sfântul Paul în a treia călătorie misionară. Are un rol deosebit în restabilirea înțelegerii în comunitatea din Corínt și în organizarea colectei din Macedónia. După prima detenție a Apostolului, a fost pus în fruntea comunității creștine din insula Créta, ca să ducă la îndeplinire „ce a mai rămas” și să stabilească prezbíteri în fiecare cetate (Tit 1,7). După primirea scrisorii, trebuia să-i întâlnească pe Artéma și Tihíc și să-l aștepte pe Apostol la Nicópole, în Epír. Mai târziu, se află la Roma, de unde pleacă în Dalmáția, participând la încreștinarea locuitorilor din zonă. După tradiție, ar fi murit la 93 de ani ca episcop de Créta. Sfântul Paul îi scrie pentru a-l încuraja și a-l îndruma în împlinirea misiunii sale pastorale în Créta.
Mulți exegeți consideră că ultima scrisoare a Apostolului este Scrisoarea a doua către Timotéi și de aceea plasează scrisoarea către Tit între cele două scrisori către Timotéi. Probabil, scrisoarea este expediată din Macedónia în perioada de libertate a sfântului Paul dintre cele două detenții la Roma, pe la anul 65 d.C.
Teologia.
În contextul apărării credinței în fața ereziilor, sfântul Paul preia elemente din cateheza tradițională pentru a fundamenta teologic răspunsul în fața falsității. O expresie caracteristică a acestei scrisori este afirmația că „s-a manifestat harul lui Dumnezeu, aducător de mântuire pentru toți oamenii, care ne învață să trăim în lumea prezentă cu înțelepciune, dreptate și evlavie, renunțând la nelegiuire și la dorințele lumești, așteptând fericita speranță și arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și a Mântuitorului” (cf. Tit 2,11-14). Prima venire a lui Cristos, în trup, nu este decât anticiparea venirii finale. Creștinul trăiește cu recunoștință și promptitudine „ziua pământească” în intervalul dintre aceste două veniri.
După salutul adresat lui Tit, în care intră și o motivație a apostolatului (1,1-4), urmează o listă a calităților recerute pentru prezbíteri și pentru episcop (1,5-9). Tit trebuie să înfrunte propaganda seducătoare a învățătorilor iudaizanți (1,10-16). În continuare, Apostolul îi arată lui Tit că trebuie să învețe a se purta cu înțelepciune față de diferitele categorii de credincioși: față de bătrâni și tineri, bărbați și femei și față de sclavi (2,1-10). Harul lui Dumnezeu, izvor de mântuire pentru toți, creează un popor nou care îi aparține lui Cristos și care se angajează în fapte bune (2,11-15). Credincioșii au datoria de a respecta autoritățile (3,1-2) pentru că au fost mântuiți „prin baia renașterii și reînnoirea Duhului” (3,3-8). Din nou, Apostolul îi atrage atenția lui Tit să-i evite pe ereticii perverși (3,9-11). Spre final, sfântul Paul dă câteva recomandări și informații personale (3,12-14). Scrisoarea se încheie cu binecuvântarea apostolică (3,15).
Selectat acum:
Tit INTRODUCERE: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
Tit INTRODUCERE
INTRODUCERE
Autorul și conținutul.
Indicațiile din scrisoare, asemănările de stil, de vocabular și de preocupări cu cele din scrisorile adresate lui Timotéi duc la concluzia că această scrisoare aparține tradiției pauline.
Scrisoarea are un caracter personal, fără a atinge familiaritatea din Scrisoarea a doua către Timotéi. Limba este greaca elenistică, apropiată de cea din Evanghelia după sfântul Luca, Faptele Apostolilor și Scrisorile catolice. Tonul este lent și cu multe îndemnuri.
Tit nu este menționat în Faptele Apostolilor, dar există informații despre el din scrisorile pauline. Este născut din părinți păgâni (Gal 2,3) și a fost convertit de sfântul Paul, fără a fi circumcis ca Timotéi. A luat parte la Conciliul din Ierusalím și l-a însoțit pe sfântul Paul în a treia călătorie misionară. Are un rol deosebit în restabilirea înțelegerii în comunitatea din Corínt și în organizarea colectei din Macedónia. După prima detenție a Apostolului, a fost pus în fruntea comunității creștine din insula Créta, ca să ducă la îndeplinire „ce a mai rămas” și să stabilească prezbíteri în fiecare cetate (Tit 1,7). După primirea scrisorii, trebuia să-i întâlnească pe Artéma și Tihíc și să-l aștepte pe Apostol la Nicópole, în Epír. Mai târziu, se află la Roma, de unde pleacă în Dalmáția, participând la încreștinarea locuitorilor din zonă. După tradiție, ar fi murit la 93 de ani ca episcop de Créta. Sfântul Paul îi scrie pentru a-l încuraja și a-l îndruma în împlinirea misiunii sale pastorale în Créta.
Mulți exegeți consideră că ultima scrisoare a Apostolului este Scrisoarea a doua către Timotéi și de aceea plasează scrisoarea către Tit între cele două scrisori către Timotéi. Probabil, scrisoarea este expediată din Macedónia în perioada de libertate a sfântului Paul dintre cele două detenții la Roma, pe la anul 65 d.C.
Teologia.
În contextul apărării credinței în fața ereziilor, sfântul Paul preia elemente din cateheza tradițională pentru a fundamenta teologic răspunsul în fața falsității. O expresie caracteristică a acestei scrisori este afirmația că „s-a manifestat harul lui Dumnezeu, aducător de mântuire pentru toți oamenii, care ne învață să trăim în lumea prezentă cu înțelepciune, dreptate și evlavie, renunțând la nelegiuire și la dorințele lumești, așteptând fericita speranță și arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și a Mântuitorului” (cf. Tit 2,11-14). Prima venire a lui Cristos, în trup, nu este decât anticiparea venirii finale. Creștinul trăiește cu recunoștință și promptitudine „ziua pământească” în intervalul dintre aceste două veniri.
După salutul adresat lui Tit, în care intră și o motivație a apostolatului (1,1-4), urmează o listă a calităților recerute pentru prezbíteri și pentru episcop (1,5-9). Tit trebuie să înfrunte propaganda seducătoare a învățătorilor iudaizanți (1,10-16). În continuare, Apostolul îi arată lui Tit că trebuie să învețe a se purta cu înțelepciune față de diferitele categorii de credincioși: față de bătrâni și tineri, bărbați și femei și față de sclavi (2,1-10). Harul lui Dumnezeu, izvor de mântuire pentru toți, creează un popor nou care îi aparține lui Cristos și care se angajează în fapte bune (2,11-15). Credincioșii au datoria de a respecta autoritățile (3,1-2) pentru că au fost mântuiți „prin baia renașterii și reînnoirea Duhului” (3,3-8). Din nou, Apostolul îi atrage atenția lui Tit să-i evite pe ereticii perverși (3,9-11). Spre final, sfântul Paul dă câteva recomandări și informații personale (3,12-14). Scrisoarea se încheie cu binecuvântarea apostolică (3,15).
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași