YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 8:1-11

Ioan 8:1-11 BINT09

Iisus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar în zori a venit din nou în Templu şi tot poporul venea la El, iar El, stând jos, îi învăţa. Cărturarii şi fariseii au adus o femeie prinsă în adulter şi, punând-o în mijloc, I-au zis: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă pe când săvârşea adulter, iar în Lege, Moise ne-a poruncit ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Aşadar, Tu ce spui?” Ziceau aşa ca să-L pună la încercare şi ca să aibă pentru ce să-L acuze. Dar Iisus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ. Şi cum ei Îl tot întrebau, s-a ridicat şi le-a spus: „Acela dintre voi care e fără păcat, să dea primul cu piatra în ea.” Şi, aplecându-se din nou, scria pe pământ. Iar ei, când au auzit, au plecat unul câte unul, începând cu cei mai bătrâni. El a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc. Iisus s-a ridicat şi i-a zis: „Femeie, unde s-au dus toţi? Nimeni nu te-a condamnat?” Ea a spus: „Nimeni, Doamne.” Iisus i-a spus: „Nici eu nu te condamn. Mergi şi de acum înainte să nu mai păcătuieşti!”