YouVersion
Pictograma căutare

Luca 15:8-32

Luca 15:8-32 BINT09

Şi ce femeie, care are zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde o lampă, nu mătură casa şi nu caută cu grijă până o găseşte? Şi, după ce a găsit-o, îşi cheamă prietenele şi vecinele şi le spune: Bucuraţi-vă cu mine fiindcă mi-am găsit drahma pierdută! Vă spun, la fel de mare este bucuria înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.” Apoi le-a spus: „Un om avea doi fii. Cel mai mic dintre ei i-a zis tatălui: Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine. Tatăl le-a împărţit averea. Şi, nu după multă vreme, adunându-şi toate lucrurile, fiul cel mic a plecat într-o ţară îndepărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânare. După ce a cheltuit tot, a venit o foamete mare în ţara aceea, iar el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a aciuat pe lângă unul dintre locuitorii acelei ţări. Iar acela l-a trimis la moşia lui să-i păzească porcii. Şi ar fi dorit să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. Atunci, gândindu-se în sinea lui, şi-a spus: Câţi argaţi din casa tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame! Mă voi ridica şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune, Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău, primeşte-mă ca pe unul dintre argaţii tăi. Apoi, ridicându-se, a plecat la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă. Alergându-i în întâmpinare, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. Atunci, fiul i-a zis: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Dar tatăl le-a spus slujitorilor săi: Aduceţi repede haina lui de dinainte şi îmbrăcaţi-l! Puneţi-i inelul pe deget şi încălţăminte în picioare! Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l! Să mâncăm şi să ne bucurăm, fiindcă acest fiu al meu era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit. Şi au început să se veselească. Dar fiul său mai mare era la câmp. Pe când se apropia de casă, a auzit cântece şi jocuri şi l-a chemat pe unul dintre slujitori şi l-a întrebat ce înseamnă aceasta. Iar acela i-a răspuns: Fratele tău s-a întors, iar tatăl tău, pentru că l-a regăsit sănătos, a tăiat viţelul cel îngrăşat. El s-a mâniat şi nu voia să intre. Atunci tatăl a ieşit şi îl ruga stăruitor. Dar el i-a răspuns tatălui său: Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată nu ţi-am călcat porunca, iar tu nu mi-ai dat nici măcar un miel să petrec cu prietenii mei. Însă când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl i-a spus: Fiule, tu eşti mereu cu mine şi toate ale mele sunt ale tale. Dar se cădea să petrecem şi să ne bucurăm pentru acest frate al tău care era mort şi a înviat, era pierdut şi s-a aflat.”