Luca 3
3
Predica lui Ioan Botezătorul
1În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar pe când Pilat din Pont era procuratorul Iudeii, Irod era tetrarh al Galileii, Filip, fratele lui, era tetrarh al Itureii şi al Trahonitidei iar Lisanias, tetrarh al Abilenei, 2şi mari preoţi erau Anna şi Caiafa, Dumnezeu i-a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. 3Iar el a străbătut tot ţinutul Iordanului vestind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor, 4după cum stă scris în cartea cuvintelor profetului Isaia:
Glasul celui care strigă în pustie:
Pregătiţi calea pentru Domnul,
drepte faceţi cărările înaintea Lui.
5 Orice vale se va umple,
orice munte şi orice deal se vor pleca,
căile strâmbe vor fi îndreptate
iar cele colţuroase vor fi netezite.
6 Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.
7Astfel, Ioan spunea mulţimilor care veneau la el să fie botezate: „Pui de vipere, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia ce va să vină? 8Faceţi deci roade vrednice de pocăinţă şi nu începeţi să spuneţi în sinea voastră: Îl avem ca tată pe Avraam, pentru că vă spun că Dumnezeu poate să ridice fii ai lui Avraam şi din pietrele acestea. 9Securea stă deja la rădăcina pomilor şi orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc.” 10Iar mulţimile l-au întrebat: „Atunci, ce să facem?” 11Şi Ioan le-a răspuns: „Cel ce are două haine să împartă cu cel care nu are, iar cel ce are mâncare să facă la fel.” 12Au venit şi nişte vameşi să fie botezaţi şi l-au întrebat: „Învăţătorule, ce să facem?” 13Iar el le-a spus: „Să nu luaţi nimic mai mult decât vi s-a poruncit.” 14L-au întrebat şi nişte soldaţi: „Noi ce trebuie să facem?” Iar el le-a spus: „Să nu asupriţi şi să nu înşelaţi pe nimeni. Să vă mulţumiţi cu solda voastră.”
15Şi pentru că poporul era în aşteptare şi toţi se gândeau în inimile lor dacă nu cumva Ioan este Hristos, 16el le-a răspuns tuturor: „Eu vă botez cu apă, dar vine Cel care este mai puternic decât mine, iar eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua sandalelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. 17El are lopata în mână ca să-şi cureţe aria şi să-şi adune grâul în hambar, iar pleava o va arde într-un foc de nestins.” 18Astfel propovăduia Ioan vestea cea bună poporului, dând şi multe alte îndemnuri. 19Dar tetrarhul Irod, pe care Ioan îl mustra din cauza Irodiadei, soţia fratelui său, şi pentru toate faptele rele pe care le făcuse, 20a adăugat la toate acestea şi închiderea lui Ioan în temniţă.
Botezul lui Iisus
21După ce a fost botezat tot poporul, a fost botezat şi Iisus, iar pe când se ruga s-a deschis cerul 22şi Duhul Sfânt s-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel, şi s-a auzit un glas din cer: „Tu eşti Fiul Meu iubit, în Tine Îmi aflu bucuria.”#Sau: „în Tine voi binevoi”.
Genealogia lui Iisus
23Şi acesta era Iisus, care avea aproape treizeci de ani, fiind, după cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli, 24fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif, 25fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai, 26fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semei, fiul lui Iose, fiul lui Ioda, 27fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri, 28fiul lui Melhi, fiul lui Addi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er, 29fiul lui Iisus, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi, 30fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim, 31fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David, 32fiul lui Iese, fiul lui Iobed, fiul lui Booz, fiul lui Salmon, fiul lui Naason, 33fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda, 34fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor, 35fiul lui Seruh, fiul lui Ragau, fiul lui Falec, fiul lui Eber, fiul lui Sala, 36fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh, 37fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Maleleel, fiul lui Cainan, 38fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.
Selectat acum:
Luca 3: BINT09
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Noul Testament Interconfesional © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2010.
Interconfessional New Testament © Interconfessional Bible Society in Romania, 2010.