YouVersion
Pictograma căutare

Matei 25:31-46

Matei 25:31-46 BINT09

Când va veni Fiul Omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe tronul slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci regele va zice celor de la dreapta Lui: Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncare, Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut, am fost străin şi M-aţi primit, am fost gol şi M-aţi îmbrăcat, am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi, am fost în temniţă şi aţi venit la Mine. Atunci cei neprihăniţi îi vor răspunde: Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-ţi sete, şi ţi-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Atunci regele le va răspunde: Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti fraţi ai Mei neînsemnaţi, Mie mi le-aţi făcut. Apoi va zice celor de la stânga lui: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit Diavolului şi îngerilor lui! Căci am fost flămând şi nu Mi-aţi dat să mănânc, Mi-a fost sete şi nu Mi-aţi dat să beau, am fost străin şi nu M-aţi primit, am fost gol şi nu M-aţi îmbrăcat, am fost bolnav şi în temniţă şi n-aţi venit la Mine. Atunci îi vor răspunde şi ei: Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ţi sete sau străin sau gol sau bolnav sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? Atunci El le va răspunde: Adevărat vă spun că ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti fraţi neînsemnaţi ai Mei, Mie nu mi le-aţi făcut. Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei drepţi vor merge în viaţa veşnică.”