Când Fiul omului va veni în gloria sa și toți îngerii sfinți cu el, atunci va ședea pe tronul gloriei sale; Și înaintea lui vor fi adunate toate națiunile; și îi va separa pe unii de alții, precum păstorul separă oile de capre; Și va pune oile la dreapta sa, dar caprele la stânga. Atunci Împăratul va spune celor de la dreapta lui: Veniți binecuvântații Tatălui meu, moșteniți împărăția pregătită pentru voi de la întemeierea lumii; Fiindcă am fost flămând și mi-ați dat să mănânc; am fost însetat și mi-ați dat să beau; am fost străin și m-ați primit; Gol și m-ați îmbrăcat; am fost bolnav și m-ați vizitat; am fost în închisoare și ați venit la mine. Atunci cei drepți îi vor răspunde, zicând: Doamne, când te-am văzut noi flămând și ți-am dat să mănânci? Sau însetat și ți-am dat să bei? Când te-am văzut noi străin și te-am primit? Sau gol și te-am îmbrăcat? Sau când te-am văzut noi bolnav sau în închisoare și am venit pe la tine? Și Împăratul va răspunde și le va zice: Adevărat vă spun: Întrucât ați făcut acestea unuia dintre cei mai neînsemnați frați ai mei, mie mi le-ați făcut. Apoi va spune și celor de la stânga: Plecați de la mine, blestemaților, în focul veșnic, pregătit pentru diavol și îngerii lui; Fiindcă am fost flămând și nu mi-ați dat să mănânc; am fost însetat și nu mi-ați dat să beau; Am fost străin și nu m-ați primit; gol și nu m-ați îmbrăcat; bolnav și în închisoare și nu m-ați vizitat. Atunci îi vor răspunde și ei, zicând: Doamne, când te-am văzut noi flămând sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în închisoare și nu te-am servit? Atunci le va răspunde, zicând: Adevărat vă spun: Întrucât nu ați făcut acestea unuia dintre cei mai neînsemnați din aceștia, mie nu mi le-ați făcut. Și aceștia vor merge în pedeapsă veșnică; dar cei drepți în viață eternă.
Citește Matei 25
Partajează
Compară toate versiunile: Matei 25:31-46
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri