YouVersion
Pictograma căutare

Apocalipsa 21:2-10

Apocalipsa 21:2-10 BINT09

Şi am văzut cetatea cea sfântă coborând din cer de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas puternic din tron zicând: „Iată, cortul lui Dumnezeu este printre oameni şi El va locui cu ei şi ei vor fi popoarele lui şi Însuşi Dumnezeu va fi împreună cu ei, va fi Dumnezeul lor. Şi El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi nu va mai fi moarte, nici plâns, nici strigăt, nici durere, fiindcă lucrurile dintâi au trecut.” Şi a spus Cel aşezat pe tron: „Iată, Eu înnoiesc totul!” Şi a mai zis: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt adevărate şi vrednice de crezare!” Şi mi-a spus: „S-au împlinit! Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Celui ce însetează Eu îi voi da în dar din izvorul apei vieţii. Cel ce învinge va moşteni acestea şi Eu îi voi fi Dumnezeu, iar el îmi va fi fiu. Cât despre cei fricoşi, necredincioşi, întinaţi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, idolatri şi toţi cei mincinoşi, partea lor este în lacul aprins cu foc şi sulf.” Şi a venit unul din cei şapte îngeri care aveau cele şapte cupe pline cu ultimele şapte plăgi şi mi-a vorbit: „Vino, îţi voi arăta Mireasa, Soţia Mielului!” Şi m-a dus în duh pe un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, care cobora din cer de la Dumnezeu.