YouVersion
Pictograma căutare

1 Împăraţilor 7

7
Zidirea casei lui Solomon
1Solomon și-a mai zidit și casa lui și a ținut treisprezece#Cap. 9:10. 2 Cron. 8:1. ani până când a isprăvit-o de tot. 2A zidit mai întâi casa din pădurea Libanului: lungă de o sută de coți, lată de cincizeci de coți și înaltă de treizeci de coți. Se sprijinea pe patru rânduri de stâlpi de cedru și pe stâlpi erau grinzi de cedru. 3A acoperit cu cedru odăile care erau sprijinite de stâlpi și care erau în număr de patruzeci și cinci, câte cincisprezece de fiecare cat. 4Erau trei caturi și fiecare din ele avea ferestrele față în față. 5Toate ușile și toți ușorii erau din bârne în patru muchii și, la fiecare din cele trei caturi, ușile erau față în față. 6A făcut un pridvor de stâlpi, lung de cincizeci de coți și lat de treizeci de coți, și un alt pridvor înainte cu stâlpi și trepte în față. 7A făcut pridvorul scaunului de domnie, unde judeca, pridvorul judecății, și l-a acoperit cu cedru, de la pardoseală până în tavan. 8Casa lui de locuit a fost zidită în același fel, într-o altă curte, în dosul pridvorului. Și a făcut o casă la fel cu pridvorul acesta pentru fata lui Faraon pe care#Cap. 3:1. 2 Cron. 8:11. o luase de nevastă. 9Pentru toate aceste clădiri a întrebuințat pietre minunate, cioplite după măsură, ferestruite cu fierăstrăul înăuntru și în afară, și aceasta din temelii până la streașină și afară până la curtea cea mare. 10Temeliile erau de pietre foarte de preț și mari, pietre de zece coți și pietre de opt coți. 11Deasupra erau iarăși pietre foarte de preț, tăiate după măsură, și lemn de cedru. 12Curtea cea mare avea de jur împrejurul ei trei șiruri de pietre cioplite și un șir de bârne de cedru, ca și curtea dinăuntru a Casei Domnului și#Ioan 10:23. Fapte 3:11. ca și pridvorul casei.
Cei doi stâlpi de aramă
13Împăratul Solomon a trimis și a adus din Tir pe Hiram#2 Cron. 4:11., 14fiul#2 Cron. 2:14. unei văduve din seminția lui Neftali și al unui tată#2 Cron. 4:16. din Tir, care lucra în aramă. Hiram era plin#Exod 31:3; 36:1. de înțelepciune, de pricepere și de știință în săvârșirea oricărei lucrări de aramă. El a venit la împăratul Solomon și i-a făcut toate lucrările. 15A turnat cei doi#2 Împ. 25:17. 2 Cron. 3:15; 4:12. Ier. 52:21. stâlpi de aramă. Cel dintâi avea optsprezece coți în înălțime și un fir de doisprezece coți măsura grosimea celui de al doilea. 16A turnat două coperișuri de aramă, ca să le pună pe vârfurile stâlpilor; cel dintâi era înalt de cinci coți și al doilea era înalt de cinci coți. 17A mai făcut niște împletituri în chip de rețea, niște ciucuri făcuți cu lănțișoare, pentru coperișurile de pe vârful stâlpilor, șapte pentru coperișul dintâi și șapte pentru coperișul al doilea. 18A făcut câte două șiruri de rodii împrejurul uneia din rețele ca să acopere coperișul de pe vârful unuia din stâlpi; tot așa a făcut și pentru al doilea. 19Coperișurile de pe vârful stâlpilor, în pridvor, erau lucrate așa de parcă erau niște crini și aveau patru coți. 20Coperișurile de pe cei doi stâlpi erau înconjurate de două sute#2 Cron. 3:16; 4:13. Ier. 52:23. de rodii sus, lângă umflătura care era peste rețea, de asemenea erau două sute de rodii înșirate în jurul celui de al doilea coperiș. 21A așezat#2 Cron. 3:17. stâlpii în pridvorul#Cap. 6:3. Templului: a așezat stâlpul din dreapta și l-a numit Iachin, apoi a așezat stâlpul din stânga și l-a numit Boaz. 22În vârful stâlpilor era o lucrătură în chip de crini. Astfel s-a isprăvit lucrarea stâlpilor.
Marea de aramă, lighenele de aramă
23A făcut marea#2 Împ. 25:13. 2 Cron. 4:2. Ier. 52:17. turnată din aramă. Avea zece coți de la o margine până la cealaltă, era rotundă de tot, înaltă de cinci coți și, de jur împrejur, se putea măsura cu un fir de treizeci de coți. 24Sub buza ei erau săpați niște colocinți, câte zece la fiecare cot, de jur#2 Cron. 4:3. împrejurul mării; colocinții, așezați pe două rânduri, erau turnați împreună cu ea dintr-o singură bucată. 25Era așezată pe doisprezece boi#2 Cron. 4:4,5. Ier. 52:20., din care trei întorși spre miazănoapte, trei întorși spre apus, trei întorși spre miazăzi și trei întorși spre răsărit; marea era deasupra lor și toată partea dinapoi a trupurilor lor era înăuntru. 26Grosimea ei era de un lat de mână și marginea ei era ca marginea unui potir, făcută ca floarea crinului. Avea o încăpere de două#2 Cron. 4:5. mii de vedre. 27A mai făcut zece temelii de aramă. Fiecare temelie era lungă de patru coți, lată de patru coți și înaltă de trei coți. 28Iată cum erau temeliile acestea. Erau făcute din tăblii, legate la colțuri cu încheieturi. 29Pe tăbliile dintre încheieturi erau niște lei, boi și heruvimi și, pe încheieturi, deasupra și dedesubtul leilor și boilor, erau niște împletituri care atârnau în chip de ciucuri. 30Fiecare temelie avea patru roți de aramă, cu osii de aramă; și la cele patru colțuri erau niște polițe turnate sub lighean și lângă ciucuri. 31Gura temeliei dinăuntrul coperișului până sus era de un cot; gura aceasta era rotundă, ca pentru lucrările de felul acesta, și era lată de un cot și jumătate; avea și săpături. Tăbliile erau în patru muchii, nu rotunde. 32Cele patru roți erau sub tăblii și osiile roților erau prinse de temelie; fiecare era înaltă de un cot și jumătate. 33Roțile erau făcute ca ale unui car. Osiile, obezile, spițele și butucii lor erau toate turnate. 34La cele patru colțuri ale fiecărei temelii erau niște polițe dintr-o bucată cu temelia. 35Partea de sus a temeliei se sfârșea cu un cerc înalt de o jumătate de cot și își avea proptelele cu tăbliile ei făcute dintr-o bucată cu ea. 36Pe plăcile proptelelor și pe tăblii a săpat heruvimi, lei și finici, după locurile goale, și ciucuri de jur împrejur. 37Așa a făcut cele zece temelii; turnătura, măsura și chipul erau la fel pentru toate. 38A mai#2 Cron. 4:6. făcut zece lighene de aramă. Fiecare lighean avea o încăpere de patruzeci de bați, fiecare lighean avea patru coți, fiecare lighean era pe câte una din cele zece temelii. 39A pus cinci temelii pe partea dreaptă a casei și cinci temelii pe partea stângă a casei, iar marea de aramă a pus-o în partea dreaptă a casei la miazăzi-răsărit. 40Hiram a făcut cenușarele, lopețile și lighenele.
Sfârșitul lucrării
Așa a sfârșit Hiram toată lucrarea pe care i-o dăduse împăratul Solomon s-o facă pentru Casa Domnului: 41doi stâlpi, cu cele două coperișuri și cu cununile lor de pe vârful stâlpilor; cele două rețele#Vers. 17,18. ca să acopere cele două cununi ale coperișurilor de pe vârful stâlpilor; 42cele patru sute de rodii pentru cele două rețele, câte două rânduri de rodii de fiecare rețea, ca să acopere cele două cununi ale coperișurilor de pe vârful stâlpilor; 43cele zece temelii și cele zece lighene de pe temelii; 44marea și cei doisprezece boi de sub mare; 45cenușarele#Exod 27:3. 2 Cron. 4:16., lopețile și lighenele. Toate aceste unelte pe care le-a dat împăratul Solomon lui Hiram să le facă pentru Casa Domnului erau de aramă lustruită. 46Împăratul a pus să le toarne în câmpia#2 Cron. 4:17. Iordanului, într-un pământ humos, între Sucot#Gen. 33:17. și Țartan#Ios. 3:16.. 47Solomon a lăsat toate aceste unelte necântărite, căci erau foarte multe, și greutatea aramei nu se putea socoti. 48Solomon a mai făcut toate celelalte unelte pentru Casa Domnului: altarul#Exod 37:25. de aur; masa#Exod 37:10. de aur, unde se puneau pâinile#Exod 25:30. Lev. 24:5-8. pentru punerea înaintea Domnului; 49sfeșnicele de aur curat, cinci la dreapta și cinci la stânga, înaintea Locului Preasfânt, cu florile, candelele și mucările de aur; 50lighenele, cuțitele, potirele, ceștile și cățuile de aur curat și țâțânile de aur curat pentru ușa dinăuntrul casei, la intrarea în Locul Preasfânt, și pentru ușa casei de la intrarea Templului. 51Astfel s-a isprăvit toată lucrarea pe care a făcut-o împăratul Solomon pentru Casa Domnului. Apoi a adus argintul, aurul și uneltele pe care le hărăzise#2 Sam. 8:11. 2 Cron. 5:1. tatăl său David și le-a pus în vistieriile Casei Domnului.

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te