2 Corinteni 9
9
Răsplata dărniciei creștine
1Este de prisos să vă mai scriu cu privire la strângerea#Fapte 11:29. Rom. 15:26. 1 Cor. 16:1. Cap. 8:4. Gal. 2:10. de ajutoare pentru sfinți. 2Cunosc, în adevăr, bunăvoința#Cap. 8:19. voastră, cu care mă laud cu#Cap. 8:24. privire la voi către macedoneni și le spun că Ahaia#Cap. 8:10. este gata de acum un an. Și râvna voastră a îmbărbătat pe foarte mulți din ei. 3Am#Cap. 8:6,17,18,22. trimis totuși pe frați, pentru ca lauda noastră cu voi să nu fie nimicită cu prilejul acesta, ci să fiți gata, cum am spus. 4Dacă vor veni vreunii din Macedonia cu mine și nu vă vor găsi gata, n-aș vrea ca noi (ca să nu zicem voi) să fim dați de rușine în încrederea aceasta. 5De aceea, am socotit de trebuință să rog pe frați să vină mai înainte la voi și să pregătească strângerea darurilor făgăduite de voi, ca ele să fie gata, făcute cu dărnicie, nu cu zgârcenie. 6Să#Prov. 11:24; 19:17; 22:9. Gal. 6:7,9. știți: cine seamănă puțin puțin va secera, iar cine seamănă mult mult va secera. 7Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu#Deut. 15:7. cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu#Exod 25:2; 35:5. Prov. 11:25. Rom. 12:8. Cap. 8:12.”. 8Și Dumnezeu poate#Prov. 11:24,25; 28:27. Filip. 4:19. să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună, 9după cum este scris: „A împrăștiat#Ps. 112:9., a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac.” 10„Cel ce dă#Is. 55:10. sămânță semănătorului și pâine pentru hrană” vă va da și vă va înmulți și vouă sămânța de semănat și va face să crească roadele neprihănirii#Osea 10:12. Mat. 6:1. voastre. 11În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele, pentru orice dărnicie, care#Cap. 1:11; 4:15., prin noi, va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu. 12Căci ajutorul dat de darurile acestea nu numai că acoperă#Cap. 8:14. nevoile sfinților, dar este și o pricină de multe mulțumiri către Dumnezeu. 13Așa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta îi face să slăvească#Mat. 5:16. pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiți că o aveți față de Evanghelia lui Hristos și pentru dărnicia ajutorului vostru#Evr. 13:16. față de ei și față de toți 14și-i face să se roage pentru voi și să vă iubească din inimă, pentru harul#Cap. 8:1. nespus de mare al lui Dumnezeu față de voi. 15Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru#Iac. 1:17. darul Lui nespus de mare!
Selectat acum:
2 Corinteni 9: VDC
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2014
© copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2014