YouVersion
Pictograma căutare

Amos 6:1-11

Amos 6:1-11 VDC

Vai de cei ce trăiesc fără grijă în Sion și la adăpost pe muntele Samariei, vai de mai-marii aceștia ai celui dintâi dintre neamuri, la care aleargă casa lui Israel!… Treceți la Calne și vedeți, duceți-vă de acolo până la Hamatul cel mare și coborâți-vă în Gat, la filisteni. Sunt oare cetățile acestea mai înfloritoare decât cele două împărății ale voastre și este ținutul lor mai întins decât al vostru?… Credeți că ziua nenorocirii este departe și faceți să se apropie domnia silniciei. Ei se culcă pe paturi de fildeș și stau întinși alene pe așternuturile lor; mănâncă miei din turmă și viței puși la îngrășat. Aiurează în sunetul alăutei, se cred iscusiți ca David în instrumentele de muzică. Beau vin cu pahare largi, se ung cu cel mai bun untdelemn și nu se întristează de prăpădul lui Iosif! De aceea vor merge în robie în fruntea prinșilor de război și vor înceta strigătele de veselie ale acestor desfătați. Domnul Dumnezeu a jurat pe Sine Însuși și Domnul Dumnezeul oștirilor a zis: „Mi-e scârbă de mândria lui Iacov și-i urăsc palatele, de aceea voi da în mâna vrăjmașului cetatea cu tot ce este în ea.” Și, dacă vor mai rămâne zece oameni într-o casă, vor muri. Când unchiul său va lua pe cel mort să-l ardă, ridicându-i oasele din casă, și va întreba pe cel din fundul casei: „Mai este cineva cu tine?”, acela va răspunde: „Nimeni…” Iar celălalt va zice: „Tăcere! Căci nu trebuie să pomenim acum Numele Domnului!” Căci iată că Domnul poruncește să se dărâme casa cea mare și să se facă bucăți casa cea mică.