Cât despre chipul fețelor lor, era așa: înainte, toate aveau o față de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o față de leu; la stânga lor, toate patru aveau câte o față de bou, iar înapoi, toate patru aveau câte o față de vultur. Aripile fiecăreia erau întinse în sus, așa că două din aripile lor ajungeau până la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile. Fiecare mergea drept înainte, și anume încotro le mâna duhul să meargă, într-acolo mergeau, iar în mersul lor nu se întorceau în nicio parte. În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca niște cărbuni de foc aprinși, care ardeau, și ceva ca niște făclii umbla încoace și încolo printre aceste făpturi vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare și din el ieșeau fulgere. Făpturile vii însă, când alergau și se întorceau, erau ca fulgerul. Mă uitam la aceste făpturi vii și iată că pe pământ, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru fețe ale lor. Înfățișarea acestor roți și materialul din care erau făcute păreau de crisolit și toate patru aveau aceeași întocmire. Înfățișarea și alcătuirea lor erau de așa fel, încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roți. Când mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor și nu se întorceau deloc în mersul lor. Aveau niște obezi de o înălțime înspăimântătoare și, pe obezile lor, cele patru roți erau pline cu ochi de jur împrejur. Când mergeau făpturile vii, mergeau și roțile pe lângă ele și, când se ridicau făpturile vii de la pământ, se ridicau și roțile. Unde le mâna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul, și împreună cu ele se ridicau și roțile, căci duhul făpturilor vii era în roți. Când mergeau făpturile vii, mergeau și roțile; când se opreau ele, se opreau și roțile; când se ridicau de pe pământ, se ridicau și roțile; căci duhul făpturilor vii era în roți. Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului, care semăna cu cristalul strălucitor și se întindea în aer sus, peste capetele lor. Sub cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, și mai aveau, fiecare, câte două aripi, care le acopereau trupurile. Când umblau, am auzit vâjâitul aripilor lor ca vâjâitul unor ape mari și ca glasul Celui Atotputernic. Când mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oștiri, iar când se opreau, își lăsau aripile în jos. Și venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor, iar când se opreau își lăsau aripile în jos. Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care ședea pe el. Am mai văzut iarăși o lucire de aramă lustruită, ca niște foc, înăuntrul căruia era omul acesta și care strălucea de jur împrejur; de la chipul rărunchilor lui până sus și de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc și, de jur împrejur, era înconjurat cu o lumină strălucitoare. Ca înfățișarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, așa era și înfățișarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ și am auzit glasul Unuia care vorbea.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
