YouVersion
Pictograma căutare

Romani 4

4
1Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam#Is. 51:2. Mat. 3:9. Ioan 8:33,39. 2 Cor. 11:22.? 2Dacă Avraam a fost socotit neprihănit#Cap. 3:20,27,28. prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3Căci ce zice Scriptura? „Avraam#Gen. 15:6. Gal. 3:6. Iac. 2:23. a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” 4Însă, celui#Cap. 11:6. ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat; 5pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit#Ios. 24:2., credința pe care o are el îi este socotită ca neprihănire. 6Tot astfel și David numește fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socotește neprihănit. 7„Ferice#Ps. 32:1,2.”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite! 8Ferice de omul căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” 9Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiați împrejur sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci zicem că lui Avraam credința „i-a fost socotită ca neprihănire”. 10Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. 11Apoi, a#Gen. 17:10. primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credință când era netăiat împrejur. Și aceasta, pentru ca să#Luca 19:9. Vers. 12,16. Gal. 3:7. fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiați împrejur; ca, adică, să li se socotească și lor neprihănirea aceasta 12și pentru ca să fie și tatăl celor tăiați împrejur, adică al acelora care nu numai că sunt tăiați împrejur, dar și calcă pe urmele credinței aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam când nu era tăiat împrejur.
Moștenirea vine prin credință
13În adevăr, făgăduința făcută lui Avraam sau seminței lui, că va moșteni#Gen. 17:4. Gal. 3:29. lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credință. 14Căci#Gal. 3:18., dacă moștenitori sunt cei ce se țin de Lege, credința este zadarnică și făgăduința este nimicită, 15pentru că Legea#Cap. 3:20; 5:13,20; 7:8,10,11. 1 Cor. 15:56. 2 Cor. 3:7,9. Gal. 3:10,19. 1 Ioan 3:4. aduce mânie; și unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. 16De aceea, moștenitori sunt cei ce se fac prin credință, pentru ca să fie prin har#Cap. 3:24., și pentru ca#Gal. 3:22. făgăduința să fie chezășuită pentru toată sămânța lui Avraam: nu numai pentru sămânța aceea care este sub Lege, ci și pentru sămânța aceea care#Is. 51:2. Cap. 9:8. are credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, 17după cum este scris: „Te-am#Gen. 17:5. rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care#Cap. 8:11. Efes. 2:1,5. înviază morții și care cheamă lucrurile#Cap. 9:26. 1 Cor. 1:28. 1 Pet. 2:10. care nu sunt ca și cum ar fi. 18Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut și astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Așa#Gen. 15:5. va fi sămânța ta.” 19Și, fiindcă n-a fost slab în credință, el nu s-a#Gen. 17:17; 18:11. Evr. 11:11,12. uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. 20El nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu, 21deplin încredințat că El ce făgăduiește poate#Ps. 115:3. Luca 1:37,45. Evr. 11:19. să și împlinească. 22De aceea, credința aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire”. 23Dar nu#Cap. 15:4. 1 Cor. 10:6,11. numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”, 24ci este scris și pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă, celor ce credem în Cel#Fapte 2:24; 13:30. ce a înviat din morți pe Isus Hristos, Domnul nostru, 25care#Is. 53:5,6. Cap. 3:25; 5:6; 8:32. 2 Cor. 5:21. Gal. 1:4. Evr. 9:28. 1 Pet. 2:24; 3:18. a fost dat din pricina fărădelegilor noastre și a înviat#1 Cor. 15:17. 1 Pet. 1:21. din pricină că am fost socotiți neprihăniți.

Selectat acum:

Romani 4: VDC

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te