YouVersion
Pictograma căutare

Fapte 10:1-48

Fapte 10:1-48 EDCR

În Cezareea era un om numit Corneliu, centurion din cohorta Italica. El era evlavios și temător de Dumnezeu împreună cu toată casa lui, făcea multe milostenii poporului și se ruga neîncetat lui Dumnezeu. Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut limpede într‑o vedenie că un înger al lui Dumnezeu a intrat la el și i‑a zis: „Corneliu!” El s‑a uitat țintă la înger și, cuprins de frică, a zis: „Ce este, Doamne?” Îngerul i‑a zis: „Rugăciunile și milosteniile tale au urcat, spre aducere aminte, înaintea lui Dumnezeu. Acum, trimite niște oameni la Iope și cheamă‑l pe Simon, numit și Petru! El găzduiește la un tăbăcar pe nume Simon, a cărui casă este lângă mare. [Acela îți va spune ce trebuie să faci.]” De îndată ce a plecat îngerul care vorbise cu el, Corneliu i‑a chemat pe doi dintre slujitori și un soldat evlavios dintre cei apropiați lui și, după ce le‑a povestit tot, i‑a trimis la Iope. A doua zi, pe când aceștia erau pe drum și se apropiau de cetate, Petru s‑a urcat pe acoperiș ca să se roage, pe la ceasul al șaselea. I s‑a făcut foame și a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau masa, a căzut în extaz și a văzut cerul deschizându‑se și ceva ca o pânză mare ce se cobora spre pământ ținută de cele patru colțuri. În ea se aflau felurite vietăți cu patru picioare, târâtoare ale pământului și păsări ale cerului. Și un glas i‑a zis: „Petre, ridică‑te, taie și mănâncă!” „Nicidecum, Doamne”, a răspuns Petru, „căci niciodată n‑am mâncat ceva spurcat sau necurat!” Și glasul i‑a zis a doua oară: „Ce a curățit Dumnezeu să nu consideri spurcat!” Aceasta s‑a petrecut de trei ori, după care îndată lucrul acela a fost ridicat la cer. Pe când Petru, nedumerit, se întreba care este înțelesul vedeniei pe care o avusese, iată că oamenii trimiși de Corneliu stăteau la poartă, căutând să afle casa lui Simon. Ei au întrebat cu glas tare dacă Simon, numit și Petru, găzduiește acolo. Și pe când cugeta Petru la vedenie, Duhul i‑a zis: „Iată că te caută trei oameni; ridică‑te, coboară‑te și mergi cu ei fără șovăire, căci Eu i‑am trimis!” Petru s‑a coborât la oamenii aceia și le‑a zis: „Eu sunt cel pe care‑l căutați. Ce pricină vă aduce?” Ei i‑au răspuns: „Centurionul Corneliu, om drept și temător de Dumnezeu, cu un nume bun în tot neamul iudeilor, a fost înștiințat de un înger sfânt să te cheme în casa lui ca să‑ți asculte cuvintele.” Atunci Petru i‑a chemat înăuntru și i‑a găzduit. A doua zi, s‑a sculat și a plecat cu ei, iar câțiva frați din Iope l‑au însoțit. În ziua următoare au ajuns la Cezareea. Corneliu îi aștepta, împreună cu rudele și prietenii mai apropiați pe care‑i chemase. Când Petru a dat să intre, Corneliu i‑a ieșit în întâmpinare, a căzut la picioarele lui și i s‑a închinat. Dar Petru l‑a ridicat, zicându‑i: „Ridică‑te, și eu sunt tot om!” Și vorbind cu el, a intrat în casă, unde a găsit mulți oameni adunați. Petru le‑a zis: „Știți că unui iudeu nu‑i este îngăduit să se atingă de un străin sau să se apropie de el; dar mie Dumnezeu mi‑a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat. De aceea am venit fără șovăire când am fost chemat. Vă întreb deci: cu ce gând ați trimis după mine?” Corneliu a răspuns: „În urmă cu patru zile, cam pe vremea aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea și iată că a stat înaintea mea un bărbat îmbrăcat cu o haină strălucitoare și a zis: «Corneliu, rugăciunea ta a fost ascultată și milosteniile tale au fost amintite înaintea lui Dumnezeu. Trimite la Iope și cheamă‑l pe Simon, cel numit și Petru; el găzduiește în casa tăbăcarului Simon, lângă mare. [Când va veni el, îți va vorbi.]» Am trimis îndată la tine și ai făcut bine că ai venit. Acum suntem toți înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ți‑a poruncit Domnul.” Atunci, Petru a început să vorbească și a zis: „Înțeleg cu adevărat că Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în toate popoarele, oricine se teme de El și înfăptuiește dreptatea Îi este plăcut. El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel, vestindu‑le pacea prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor. Știți și voi ce s‑a întâmplat în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul propovăduit de Ioan: cum Isus din Nazaret, care a fost uns de Dumnezeu cu Duhul Sfânt și cu putere, umbla din loc în loc, făcând bine și vindecându‑i pe toți cei ce erau apăsați de Diavol, căci Dumnezeu era cu El. Noi suntem martori ai tuturor lucrărilor pe care le‑a făcut El în ținutul iudeilor și în Ierusalim. Ei L‑au omorât atârnându‑L pe lemn, dar Dumnezeu L‑a înviat a treia zi și I‑a îngăduit să Se arate nu întregului popor, ci nouă, martorilor mai dinainte aleși de Dumnezeu, care am mâncat și am băut împreună cu El după ce a înviat din morți. Isus ne‑a poruncit să propovăduim poporului și să dăm mărturie că El este rânduit de Dumnezeu Judecător al celor vii și al celor morți. Despre El mărturisesc toți profeții: că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” Pe când rostea Petru vorbele acestea, Duhul Sfânt S‑a coborât peste toți cei ce ascultau Cuvântul. Toți credincioșii circumciși care veniseră cu Petru au rămas uimiți când au văzut că darul Duhului Sfânt s‑a revărsat și peste neamuri; căci îi auzeau vorbind în limbi și mărindu‑L pe Dumnezeu. Atunci, Petru a zis: „Poate oare cineva să oprească apa ca să nu fie botezați aceștia, care au primit Duhul Sfânt la fel ca noi?” Și a poruncit să fie botezați în Numele [Domnului] Isus Hristos. Atunci, l‑au rugat să mai rămână câteva zile [la ei].