Daniel 6:1-11

Darius a găsit cu cale să pună peste împărăție o sută douăzeci de satrapi, care să fie răspândiți în toată împărăția. Peste ei a pus trei viziri, dintre care unul era Daniel. Satrapii le dădeau socoteală acestora, pentru ca împăratul să nu sufere nicio pagubă. Daniel însă îi depășea pe toți acești viziri și satrapi, pentru că avea un duh nemaipomenit, iar împăratul se gândea să‑l pună peste toată împărăția. Atunci, vizirii și satrapii au căutat să‑i găsească pricină lui Daniel în ce privea treburile împărăției. Dar nu i‑au putut găsi nicio vină, pentru că era conștiincios; nu i‑au găsit niciun temei de învinuire, nicio abatere de la cinste. Atunci, oamenii aceia au zis: „Nu vom găsi nimic împotriva acestui Daniel decât dacă vom căuta ceva în legătură cu legea Dumnezeului lui!” Atunci, vizirii și satrapii aceia au venit cu zarvă la împărat și i‑au vorbit așa: „Veșnic să trăiești, împărate Darius! Toți vizirii împărăției, prefecții, satrapii, sfetnicii și guvernatorii sunt de părere să se dea o hotărâre din partea împăratului, însoțită de o interdicție aspră: dacă, timp de treizeci de zile, cineva se va ruga altui zeu sau om în afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei. Acum, împărate, dă această interdicție și semnează scrisoarea, ca să rămână neschimbată, potrivit cu legea mezilor și perșilor, care nu se poate schimba.” Auzind acestea, împăratul Darius a semnat interdicția. Dar Daniel, deși știa că s-a semnat acea scrisoare, s‑a dus acasă, unde ferestrele camerei de sus erau deschise spre Ierusalim, și a îngenuncheat cum făcea mai înainte, când se ruga și Îl lăuda pe Dumnezeul lui de trei ori pe zi. Atunci, oamenii aceia au dat năvală în casă și l‑au găsit pe Daniel rugându‑se fierbinte Dumnezeului său.