Cuș l‑a născut și pe Nimrod, cel dintâi care s‑a dovedit viteaz pe pământ. El a fost vânător viteaz înaintea DOMNULUI, de aceea se zice: „Ca Nimrod, vânător viteaz înaintea DOMNULUI.” Începutul împărăției lui au fost cetățile Babel, Erec, Acad și Calne, în țara Șinear. Din țara aceea a plecat în Asiria și a zidit cetățile Ninive, Rehobot‑Ir, Calah și Resen, între Ninive și Calah, cetatea cea mare.
Mițraim i‑a născut pe ludimi, anamimi, lehabimi, naftuhimi, patrusimi, casluhimi (din care au ieșit filistenii) și caftorimi.
Canaan i‑a născut pe Sidon, întâiul său născut, pe Het, pe iebusiți, pe amoriți, pe ghirgasiți, pe hiviți, pe archiți, pe siniți, pe arvadiți, pe țemariți și pe hamatiți. După aceea, familiile canaaniților s‑au împrăștiat. Hotarele canaaniților se întindeau de la Sidon, cum mergi spre Gherar, până la Gaza și, cum mergi spre Sodoma, Gomora, Adma și Țeboim, până la Leșa. Aceștia sunt fiii lui Ham, după familiile lor, după limbile lor, în ținuturile lor, cu neamurile lor.