YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 8:1-11

Ioan 8:1-11 EDCR

Isus S‑a dus la Muntele Măslinilor. Dar, dis‑de‑dimineață, a venit din nou la Templu; și tot poporul venea la El. După ce S‑a așezat, a început să‑i învețe. Iar cărturarii și fariseii au adus o femeie prinsă în adulter și, punând‑o în mijloc, I‑au spus: „Învățătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârșea adulterul. Moise, în Lege, ne‑a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: tu deci ce zici?” Vorbeau astfel ca să‑L ispitească și să aibă cu ce să‑L învinuiască. Dar Isus S‑a aplecat și scria cu degetul pe pământ. Cum ei stăruiau cu întrebările, S‑a ridicat și le‑a zis: „Cine este fără păcat între voi să arunce primul cu piatra în ea!” Apoi S‑a aplecat iarăși și scria cu degetul pe pământ. Cei ce au auzit [au fost mustrați de cugetul lor și] au ieșit afară, unul câte unul, începând cu bătrânii, [până la cei din urmă]. A rămas El singur cu femeia, care stătea în mijloc. Isus S‑a ridicat și [când n‑a mai văzut pe nimeni decât pe femeie] i‑a zis: „Femeie, unde sunt [pârâșii tăi]? Nimeni nu te‑a osândit?” „Nimeni, Doamne”, I‑a răspuns ea. Și Isus i‑a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du‑te și de acum să nu mai păcătuiești!”]]

Citește Ioan 8