Proverbele 8
8
Înțelepciunea cheamă oamenii la ea
1Nu strigă înțelepciunea#Pr. 1:20; 9:3.,
nu-și înalță priceperea glasul?
2Pe culmile înălțimilor sau pe drum,
stând în picioare la răspântii
3sau lângă porți, la intrarea în cetate,
pe unde trece lumea, ea strigă tare:
4„Către voi strig, oamenilor,
spre fiii oamenilor îmi ridic glasul!
5Deprindeți iscusința, naivilor!
Înțelepțiți-vă, proștilor!
6Ascultați, căci voi vorbi pe șleau#Pr. 22:20.
și îmi voi deschide buzele fără părtinire!
7Gura mea rostește adevărul,
și buzele mele au scârbă de nelegiuire.
8Toate cuvintele gurii mele sunt drepte,
nu este în ele nimic strâmb și sucit;
9toate sunt limpezi pentru cine vrea să priceapă
și drepte pentru cei ce dobândesc cunoaștere.
10Primiți disciplina mea, nu argintul,
și cunoașterea mai presus de aurul ales!
11Da#Pr. 3:14,15; 4:5,7; 16:16. Iov 28:15. Ps. 19:10; 119:127., mai scumpă-i înțelepciunea decât mărgăritarele,
și nicio bijuterie nu se aseamănă cu ea.
12Eu, înțelepciunea, fac casă cu iscusința
și am descoperit știința planurilor chibzuite.
13Frica#Pr. 16:6. de DOMNUL înseamnă să urăști răul:
eu urăsc mândria#Pr. 6:17. și înălțarea de sine,
purtarea rea și vorbirea#Pr. 4:24. înșelătoare.
14De la mine vin sfatul bun și izbânda;
eu sunt istețimea, a mea#Ecl. 7:19. este puterea.
15Prin#Dan. 2:21. Rom. 13:1. mine împărățesc împărații
și fac conducătorii legi drepte.
16Prin mine domnesc domnitorii,
nobilii și toți judecătorii drepți.
17Eu#1Sam. 2:30. Ps. 91:14. In. 14:21. îi iubesc pe cei ce mă iubesc,
și cei#Iac. 1:5. ce mă caută cu adevărat mă găsesc.
18Cu mine sunt bogăția#Pr. 3:16. Mt. 6:33. și slava,
averea care dăinuie și dreptatea.
19Rodul#Pr. 3:14; 8:10. meu este mai bun decât aurul curat,
și venitul meu întrece argintul ales.
20Eu umblu pe calea dreptății,
pe cărările dreptei judecăți,
21ca să le dau o moștenire celor ce mă iubesc
și să le umplu vistieriile.
Înțelepciunea – meșterul lui Dumnezeu
22 DOMNUL #
Pr. 3:19. In. 1:1. m-a făcut#8:22 Sau: „creat”. cea dintâi dintre lucrările Lui,
înaintea isprăvilor Lui de demult.
23Am fost așezată#8:23 Sau: „formată, plămădită”. din veșnicie,
de la început, dinainte de a fi pământul.
24Am fost născută când încă nu erau adâncuri#8:24 Ebr. təhōmoṯ (pl.) „oceanul primordial” sau „apele subterane”.,
nici izvoare bogate în apă;
25am fost născută înainte#Iov 15:7,8. de a fi așezați munții,
înainte de a fi dealurile,
26pe când El nu făcuse pământul, nici câmpiile,
nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii.
27Când a așezat El cerul, eram de față;
când a trasat zarea#8:27 Ebr. ḥuḡ „linia orizontului”. pe fața adâncului,
28când a statornicit norii deasupra,
când a întărit#8:28 TM: ebr. baˁazōz „când [izvoarele] au prins putere”. Traducerea urmează lecțiunea ebr. bəˁazəzō „când [Dumnezeu] a întărit [izvoarele]”. izvoarele adâncului,
29când#Gen. 1:9,10. Iov 38:10,11. Ps. 33:7; 104:9. Ier. 5:22. i-a pus mării hotare,
ca apele să nu treacă peste hotărârea Lui,
când a pus temeliile#Iov 38:4. pământului,
30eu eram#In. 1:1,2,18. lângă El, meșterul Lui.
În toate zilele am fost desfătarea#Mt. 3:17. Col. 1:13. Lui,
săltând de bucurie înaintea Lui,
31jucând pe întinderea pământului Lui
și găsindu-mi plăcerea#Ps. 16:3. în fiii oamenilor.
32Și acum, fiilor, ascultați-mă:
ferice#Ps. 119:1,2; 128:1,2. Lc. 11:28. de cei ce păzesc căile mele!
33Ascultați-mi dojana, ca să deveniți înțelepți,
n-o lăsați să vă scape!
34Ferice#Pr. 3:13,18. de omul care mă ascultă,
care veghează zilnic la porțile mele
și păzește stâlpii ușii mele!
35Cu adevărat, cine mă găsește găsește viața
și capătă bunăvoința#Pr. 12:2. DOMNULUI,
36dar cine nu mă găsește#8:36 Sau: „păcătuiește împotriva mea”. își vatămă#Pr. 2:20. sufletul:
toți cei ce mă urăsc iubesc moartea.”
Selectat acum:
Proverbele 8: EDCR
Evidențiere
Împărtășește
Compară
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyrightul pentru Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR) © 2022 aparține Societății Biblice Interconfesionale din România.
Află mai multe despre Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024