2 Împărați 6
6
Securea unui fiu al prorocilor
1Fiii#Cap. 4:38. prorocilor i-au zis lui Elisei: „Iată că locul unde locuim noi cu tine este prea strâmt pentru noi. 2Haidem până la Iordan ca să luăm de acolo fiecare câte o bârnă și să ne facem acolo un loc de locuit!” Elisei a răspuns: „Duceți-vă!” 3Și unul dintre ei a zis: „Fii bun și vino cu slujitorii tăi!” El a răspuns: „Voi merge.” 4A plecat deci cu ei. Ajungând la Iordan, au tăiat lemne. 5Și pe când tăia unul din ei o bârnă, a căzut fierul de la secure în apă. El a strigat: „Ah, domnul meu, era împrumutat!” 6Omul lui Dumnezeu a zis: „Unde a căzut?” Și i-a arătat locul. Atunci Elisei a tăiat#Cap. 2:21. o bucată de lemn, a aruncat-o în locul acela, și fierul de la secure a plutit pe apă. 7Apoi a zis: „Ridică-l!” Și a întins mâna și l-a luat.
Orbirea sirienilor
8Împăratul Siriei era în război cu Israel. Și, într-un sfat pe care l-a ținut cu slujitorii săi, a zis: „Tabăra mea va fi în cutare loc.” 9Dar omul lui Dumnezeu a trimis să-i spună împăratului lui Israel: „Ferește-te să treci pe lângă locul acela, căci acolo sunt ascunși sirienii!” 10Și împăratul lui Israel a trimis niște oameni să stea la pândă spre locul pe care i-l spusese și despre care îl înștiințase omul lui Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat nu o dată, nici de două ori. 11Împăratului Siriei i s-a tulburat inima. I-a chemat pe slujitorii săi și le-a zis: „Nu voiți să-mi spuneți care din noi este pentru împăratul lui Israel?” 12Unul din slujitorii săi a răspuns: „Nimeni, împărate, domnul meu, dar prorocul Elisei, care este în Israel, îi spune împăratului lui Israel cuvintele pe care le rostești în odaia ta de culcare.” 13Și împăratul a zis: „Duceți-vă și vedeți unde este, ca să trimit să-l prindă!” Au venit și i-au spus: „Iată că este la#Gen. 37:17. Dotan.” 14A trimis acolo cai, care și o oaste puternică. Au ajuns noaptea și au înconjurat cetatea. 15Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dis-de-dimineață și a ieșit. Și iată că o oaste înconjura cetatea cu cai și care. Și slujitorul i-a zis omului lui Dumnezeu: „Ah, domnul meu, cum vom face?” 16El a răspuns: „Nu te teme, căci mai mulți#2Cron. 32:7. Ps. 55:18. Rom. 8:31. sunt cei cu noi decât cei cu ei!” 17Elisei s-a rugat și a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă!” Și Domnul i-a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai și de care#Cap. 2:11. Ps. 34:7; 68:17. Zah. 1:8; 6:1‑7. de foc împrejurul lui Elisei. 18Sirienii s-au coborât la Elisei. El a făcut atunci următoarea rugăciune către Domnul: „Lovește, rogu-Te, pe poporul acesta cu orbire!” Și Domnul i-a lovit#Gen. 19:11. cu orbire, după cuvântul lui Elisei. 19Elisei le-a zis: „Nu este aceasta calea și nu este aceasta cetatea; veniți după mine, și vă voi duce la omul pe care-l căutați!” Și i-a dus la Samaria. 20Când au intrat în Samaria, Elisei a zis: „Doamne, deschide-le ochii oamenilor acestora să vadă!” Și Domnul le-a deschis ochii și au văzut că erau în mijlocul Samariei. 21Împăratul lui Israel, văzându-i, i-a zis lui Elisei: „Să-i măcelăresc, să-i măcelăresc, părinte?” 22„Să nu-i măcelărești”, a răspuns Elisei. „Obișnuiești tu oare să-i măcelărești pe aceia pe care îi iei prinși cu sabia și cu arcul tău? Dă-le#Rom. 12:20. pâine și apă, ca să mănânce și să bea, apoi să se ducă la stăpânul lor!” 23Împăratul lui Israel le-a dat un prânz mare, și ei au mâncat și au băut; apoi le-a dat drumul și au plecat la stăpânul lor. Și oștile sirienilor nu s-au#Cap. 5:2. Vers. 8,9 mai întors pe ținutul lui Israel.
Împresurarea Samariei
24După aceea, Ben-Hadad, împăratul Siriei, strângându-și toată oștirea, s-a suit și a împresurat Samaria. 25În Samaria a fost o mare foamete; și atât de mult au strâmtorat-o, încât un cap de măgar prețuia optzeci de sicli de argint și un sfert de cab de găinaț de porumbel, cinci sicli de argint. 26Și pe când trecea împăratul pe zid, o femeie i-a strigat: „Scapă-mă, împărate, domnul meu!” 27El a răspuns: „Dacă nu te scapă Domnul, cu ce să te scap eu? Cu venitul ariei sau al teascului?” 28Și împăratul i-a zis: „Ce ai?” Ea a răspuns: „Femeia aceea mi-a zis: «Dă-l pe fiul tău să-l mâncăm astăzi, și mâine îl vom mânca pe fiul meu!» 29Noi l-am#Lev. 26:29. Deut. 28:53,57. fiert pe fiul meu și l-am mâncat. Și în ziua următoare i-am zis: «Dă-l pe fiul tău să-l mâncăm!» Dar ea l-a ascuns pe fiul ei.” 30Cum a auzit împăratul cuvintele acestei femei, și-a rupt#1Împ. 21:27. hainele, când stătea pe zid. Și poporul a văzut că pe dinăuntru avea un sac de păr pe trup. 31Împăratul a zis: „Să mă#Rut 1:17. 1Împ. 19:2. pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea dacă va rămâne astăzi capul lui Elisei, fiul lui Șafat, pe trupul lui!” 32Elisei ședea în casă, și bătrânii#Ezec. 8:1; 20:1. ședeau lângă el. Împăratul a trimis pe cineva înainte. Dar înainte să ajungă solul, Elisei le-a zis bătrânilor: „Vedeți#Luca 13:32. că acest fiu de ucigaș#1Împ. 18:4. trimite pe cineva să-mi ia capul? Ascultați! Când va veni solul, închideți ușa și opriți-l la ușă; nu se aude oare sunetul pașilor stăpânului său în urma lui?” 33Pe când le vorbea el încă, solul se și coborâse la el; și împăratul a zis: „Iată, răul acesta vine de la Domnul. Ce mai am#Iov 2:9. de nădăjduit de la Domnul?”
Selectat acum:
2 Împărați 6: EDC100
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2023
© copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2023