Daniel 8
8
1În anul al treilea al domniei împăratului Belșațar, eu, Daniel, am avut o vedenie, în afară de cea pe care o avusesem mai înainte#Cap. 7:1.. 2Când am avut vedenia aceasta, mi s-a părut că eram în capitala Susa#Est. 1:2., în ținutul Elam, și în timpul vedeniei mele mă aflam lângă râul Ulai. 3Am ridicat ochii, m-am uitat, și iată că într-un râu stătea un berbec și avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decât celălalt, și cel mai înalt a crescut cel din urmă. 4Am văzut cum berbecul împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte și spre miazăzi; nicio fiară nu putea să-i stea împotrivă și nimeni nu putea să scape pe cine-i cădea în mână, ci el făcea ce voia#Cap. 5:19; 11:3,16. și a ajuns puternic. 5Pe când mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un țap de la apus și a cutreierat toată fața pământului, fără să se atingă de el; țapul acesta însă avea un corn#Vers. 21 mare între ochi. 6A venit până la berbecul care avea coarne și pe care-l văzusem stând în râu și s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui. 7L-am văzut cum s-a apropiat de berbec, s-a aruncat încruntat asupra lui, a izbit berbecul și i-a frânt amândouă coarnele, fără ca berbecul să i se fi putut împotrivi; l-a trântit la pământ și l-a călcat în picioare, și nimeni n-a scăpat berbecul din mâna lui. 8Țapul însă a ajuns foarte puternic, dar când a fost puternic de tot, i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari#Cap. 7:6. Vers. 22 Cap. 11:4. , în cele patru vânturi ale cerurilor. 9Dintr-unul#Cap. 7:8; 11:21. din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi#Cap. 11:25., spre răsărit și spre țara#Ps. 48:2. Ezec. 20:6,15. Cap. 11:16,45 cea minunată. 10S-a înălțat#Cap. 11:28. până la oștirea cerurilor#Is. 14:13., a doborât#Apoc. 12:4. la pământ o parte din oștirea aceasta și din stele și le-a călcat în picioare. 11S-a înălțat#Ier. 48:26,42. Vers. 25 Cap. 11:36 până la căpetenia#Cap. 11:31; 12:11. oștirii, i-a smuls#Ios. 5:14. jertfa necurmată#Ex. 29:38. Num. 28:3. Ezec. 46:13. și a surpat locul Locașului său celui sfânt. 12Oastea#Cap. 11:31. a fost pedepsită din pricina păcatului săvârșit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul#Ps. 119:43,142. Is. 59:14. la pământ și a izbutit#Vers. 4 Cap. 11:28,36 în ce a început. 13L-am auzit pe un sfânt#Cap. 4:13; 12:6. 1Pet. 1:12. vorbind; și un alt sfânt l-a întrebat pe cel ce vorbea: „În câtă vreme se va împlini vedenia despre desființarea jertfei necurmate și despre urâciunea pustiirii? Până când vor fi călcate în picioare sfântul Locaș și oștirea?” 14Și el mi-a zis: „Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți; apoi sfântul Locaș va fi curățit!” 15Pe când eu, Daniel, aveam vedenia aceasta și căutam#Cap. 12:8. 1Pet. 1:10,11. s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva care avea înfățișarea unui om#Ezec. 1:26.. 16Și am auzit un glas de om în mijlocul râului#Cap. 12:6,7. Ulai, care a strigat și a zis: „Gavrile#Cap. 9:21. Luca 1:19,26., tâlcuiește-i vedenia aceasta!” 17El a venit atunci lângă locul unde eram; și, la apropierea lui, m-am înspăimântat și am căzut#Ezec. 1:28. Apoc. 1:17. cu fața la pământ. El mi-a zis: „Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia privește vremea sfârșitului!” 18Pe când#Cap. 10:9,10. Luca 9:32. îmi vorbea el, am căzut cu fața la pământ leșinat. El m-a atins#Ezec. 2:2. și m-a așezat iarăși în picioare în locul în care mă aflam. 19Apoi mi-a zis: „Iată, îți arăt ce se va întâmpla în vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta privește#Cap. 9:27; 11:27,35,36; 12:7. Hab. 2:3. vremea sfârșitului. 20Berbecul#Vers. 3 pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împărații mezilor și perșilor. 21Țapul#Vers. 5 însă este împărăția Greciei, și cornul cel mare dintre ochii lui este cel dintâi împărat#Cap. 11:3.. 22Cele patru coarne care au crescut în locul acestui corn frânt#Vers. 8 Cap. 11:4 sunt patru împărății care se vor ridica din neamul acesta, dar care nu vor avea atâta putere. 23La sfârșitul stăpânirii lor, când păcătoșii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat#Vers. 6 fără rușine#Deut. 28:50. și viclean. 24El va fi tare, dar#Apoc. 17:13,17. nu prin puterea lui însuși; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti#Vers. 12 Cap. 11:36 în tot ce va începe, îi va nimici#Vers. 10 Cap. 7:25 pe cei puternici și chiar poporul sfinților. 25Din pricina propășirii#Cap. 11:21,23,24. lui și a izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa#Vers. 11 Cap. 11:36, va pierde mulți oameni care trăiau liniștiți și se va ridica#Vers. 11 Cap. 11:36 împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini#Iov 34:20. Plân. 4:6. Cap. 2:34,45 omenești. 26Iar vedenia#Cap. 10:1. cu serile și diminețile de care a fost vorba este adevărată. Tu pecetluiește#Ezec. 12:27. Cap. 10:14; 12:4,9. Apoc. 22:10. vedenia aceasta, căci este cu privire la niște vremuri îndepărtate!” 27Eu#Cap. 7:28; 10:8,16., Daniel, am stat leșinat și bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat și mi-am văzut de treburile#Cap. 6:2,3. împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, și#Vers. 6 nimeni nu știa.
Selectat acum:
Daniel 8: EDC100
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2023
© copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2023