1 Corinteni 10
10
1Mai mult, fraților, nu vă voiesc neștiutori, că toți părinții noștri au fost sub nor, și toți au trecut prin mare;
2Și toți au fost botezați la Moise în nor și în mare;
3Și toți au mâncat aceeași mâncare spirituală,
4Și toți au băut aceeași băutură spirituală, fiindcă au băut din acea Stâncă spirituală ce îi urma; și acea Stâncă era Cristos.
5Dar în cei mai mulți dintre ei Dumnezeu nu și-a găsit plăcerea, fiindcă au fost doborâți în pustie.
6Și acestea au fost exemplele noastre, pentru ca noi să nu poftim după lucruri rele, așa cum și aceia au poftit.
7Nici nu fiți idolatri ca unii dintre ei; așa cum este scris: Poporul a șezut să mănânce și să bea și s-au sculat să joace.
8Nici să nu curvim, așa cum unii dintre ei au curvit și au căzut într-o singură zi douăzeci și trei de mii.
9Nici să nu ispitim pe Cristos, după cum unii dintre ei l-au ispitit și au fost nimiciți de șerpi.
10Nici nu cârtiți, după cum au cârtit unii dintre ei și au fost nimiciți de nimicitorul.
11Și toate acestea li s-au întâmplat ca să fie exemple; și sunt scrise pentru avertizarea noastră, peste care au ajuns sfârșiturile lumii.
12De aceea cel ce gândește că stă în picioare să ia seama ca nu cumva să cadă.
13Nu v-a luat nicio ispită, decât ceva obișnuit omului; dar credincios este Dumnezeu care nu va permite să fiți ispitiți peste ce sunteți în stare, ci împreună cu ispita va face și o cale de scăpare, ca voi să fiți în stare să o purtați.
14De aceea, preaiubiții mei, fugiți de idolatrie.
15Vorbesc ca unor oameni înțelepți; judecați voi ce spun.
16Paharul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm, nu este el comuniunea sângelui lui Cristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este comuniunea trupului lui Cristos?
17Pentru că noi, fiind mulți, suntem o singură pâine, un singur trup, fiindcă toți suntem părtași din acea singură pâine.
18Uitați-vă la Israelul conform cărnii; nu sunt cei ce mănâncă sacrificiile părtași ai altarului?
19Atunci ce spun? Că idolul este ceva, sau ceea ce este sacrificat idolilor este ceva?
20Dar spun că lucrurile pe care neamurile le sacrifică, le sacrifică dracilor și nu lui Dumnezeu, și eu nu voiesc să aveți părtășie cu dracii.
21Nu puteți bea paharul Domnului și paharul dracilor; nu puteți fi părtași ai mesei Domnului și ai mesei dracilor.
22Îl provocăm pe Domnul la gelozie? Suntem mai tari decât el?
23Toate îmi sunt legiuite, dar nu toate sunt de folos. Toate îmi sunt legiuite, dar nu toate edifică.
24Nimeni să nu caute folosul lui, ci fiecare pe al celuilalt.
25Orice se vinde în măcelărie, mâncați, necercetând nimic din cauza conștiinței.
26Fiindcă al Domnului este pământul și plinătatea lui.
27Și dacă cineva dintre cei ce nu cred vă invită și doriți să mergeți, mâncați orice vă este pus înainte, necercetând nimic din cauza conștiinței.
28Dar dacă cineva vă spune: Aceasta este sacrificată idolilor, nu mâncați pentru cel ce v-a înștiințat și pentru conștiință, fiindcă al Domnului este pământul și plinătatea lui,
29Dar conștiința, spun eu, nu a ta, ci a celuilalt; fiindcă de ce să fie judecată libertatea mea de conștiința altuia?
30Iar dacă eu prin har sunt părtaș, de ce să fiu vorbit de rău pentru aceea pentru care aduc mulțumiri?
31De aceea fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, faceți toate pentru gloria lui Dumnezeu.
32Nu fiți poticnire nici iudeilor, nici neamurilor, nici bisericii lui Dumnezeu;
33Așa cum eu plac tuturor în toate, necăutând folosul meu, ci pe al celor mulți, ca să fie salvați.
Selectat acum:
1 Corinteni 10: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.