1 Corinteni 15
15
1Mai mult, fraților, vă fac cunoscut evanghelia pe care v-am predicat-o, pe care ați și primit-o, în care și stați;
2Prin care și sunteți salvați, dacă rețineți aceste cuvinte predicate, dacă nu cumva ați crezut în zadar.
3Fiindcă v-am dat întâi ce am primit și eu, cum Cristos a murit pentru păcatele noastre conform scripturilor,
4Și că a fost îngropat și că a înviat a treia zi, conform scripturilor,
5Și că a fost văzut de Chifa, apoi de cei doisprezece.
6După aceea a fost văzut de peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți rămân până acum, iar unii au și adormit.
7După aceea a fost văzut de Iacov, apoi de toți apostolii.
8Și la urma tuturor, ca unul născut la timp nepotrivit, a fost văzut și de mine.
9Fiindcă dintre apostoli cel mai neînsemnat sunt eu, care nu sunt demn să fiu numit apostol, pentru că am persecutat biserica lui Dumnezeu.
10Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; și harul lui dăruit mie nu a fost în zadar, ci am muncit mult mai mult decât ei toți; totuși nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care a fost cu mine.
11Așadar, fie eu, fie ei, astfel predicăm și astfel ați crezut.
12Dar dacă Cristos este predicat că a înviat dintre morți, cum spun unii dintre voi că nu este înviere a morților?
13Dar dacă nu este înviere a morților, atunci Cristos nu a fost înviat.
14Și dacă Cristos nu a fost înviat, atunci predicarea noastră este deșartă și credința voastră de asemenea deșartă.
15Și, într-adevăr, suntem găsiți martori falși ai lui Dumnezeu, pentru că am adus mărturie despre Dumnezeu că l-a înviat pe Cristos, pe care nu l-a înviat, dacă așa este că morții nu învie.
16Căci dacă morții nu învie, atunci Cristos nu a fost înviat.
17Și dacă nu a fost înviat Cristos, credința voastră este deșartă; voi sunteți încă în păcatele voastre.
18Atunci și cei ce au adormit în Cristos sunt pierduți.
19Dacă doar pentru această viață avem speranță în Cristos, suntem cei mai mizerabili dintre toți oamenii.
20Dar acum, Cristos a fost înviat dintre morți și a devenit primele roade ale celor ce au adormit.
21Fiindcă întrucât prin om a venit moartea, prin om a venit și învierea morților.
22Fiindcă așa cum în Adam toți mor, tot astfel, în Cristos toți vor fi înviați.
23Dar fiecare la rândul lui; Cristos primele roade, apoi cei ai lui Cristos la venirea lui.
24Atunci va fi venit sfârșitul, când el va fi dat împărăția în mâna lui Dumnezeu, adică Tatălui; când va fi desființat fiecare domnie și fiecare autoritate și putere.
25Fiindcă el trebuie să domnească până va pune pe toți dușmanii sub picioarele sale.
26Ultimul dușman nimicit va fi moartea.
27Fiindcă a supus toate sub picioarele lui. Dar când spune că toate i-au fost supuse, este evident că el, care a supus toate, este exceptat.
28Și când toate îi vor fi supuse, atunci și Fiul însuși va fi supus celui ce a supus toate sub el, pentru ca Dumnezeu să fie toate în toți.
29Altfel, ce vor face cei botezați pentru cei morți, dacă morții nu învie nicidecum? De ce sunt botezați atunci pentru cei morți?
30Și de ce suntem noi în pericol în fiecare oră?
31 Vă avertizez, referitor la bucuria voastră pe care și eu o am în Cristos Isus, Domnul nostru, că mor zilnic.
32Dacă în felul oamenilor m-am luptat cu fiarele în Efes, care îmi este folosul, dacă nu învie morții? Să mâncăm și să bem, fiindcă mâine murim.
33Nu vă amăgiți: Vorbirile rele strică obiceiurile bune.
34Treziți-vă la dreptate și nu păcătuiți! Fiindcă unii nu au cunoașterea despre Dumnezeu; spre rușinea voastră o spun.
35Dar va spune cineva: Cum sunt morții înviați? Și cu ce trup vin?
36Prostule! Ce semeni tu nu primește viață dacă nu moare,
37Și ce semeni, nu semeni acel trup care va fi, ci grăuntele gol, fie de grâu, fie de altă sămânță,
38Dar Dumnezeu îi dă trup așa cum a dorit; și fiecărei semințe propriul ei trup.
39Nu toată carnea este aceeași carne; ci este o carne a oamenilor și altă carne a animalelor; și alta a peștilor și alta a păsărilor.
40De asemenea sunt trupuri cerești și trupuri pământești; dar una este gloria celor cerești și alta a celor pământești.
41 Este o glorie a soarelui și o altă glorie a lunii și o altă glorie a stelelor, fiindcă o stea diferă de altă stea în glorie.
42Astfel este și învierea morților. Trupul este semănat în putrezire și este înviat în neputrezire;
43Este semănat în dezonoare, este înviat în glorie; este semănat în slăbiciune, este înviat în putere;
44Este semănat trup natural, este înviat trup spiritual. Există trup natural și există trup spiritual.
45Astfel și este scris: Primul om, Adam, a fost făcut un suflet viu; ultimul Adam a fost făcut un duh dătător de viață.
46Totuși, primul nu a fost spiritual, ci natural; după aceea, spiritual.
47Primul om este din pământ, pământesc; al doilea om este Domnul din cer.
48Ca cel pământesc, tot astfel sunt și cei pământești; și ca cel ceresc, tot astfel sunt și cei cerești.
49Și așa cum am purtat chipul celui pământesc, tot așa vom purta și chipul celui ceresc.
50Și aceasta spun, fraților, că nu pot carnea și sângele să moștenească împărăția lui Dumnezeu; nici putrezirea nu moștenește neputrezirea.
51Iată, vă spun un mister: Nu toți vom adormi, dar toți vom fi schimbați,
52Într-un moment, într-o clipeală de ochi, la ultima trâmbiță; fiindcă trâmbița va suna și morții vor fi înviați nepieritori, și noi vom fi schimbați.
53Fiindcă această putrezire trebuie să se îmbrace cu neputrezire, și acest muritor să se îmbrace cu nemurire.
54Astfel, când această putrezire se va fi îmbrăcat cu neputrezire, și acest muritor se va fi îmbrăcat cu nemurire, atunci va fi împlinit cuvântul scris: Moartea este înghițită în victorie.
55Moarte, unde este boldul tău? Mormântule, unde este victoria ta?
56Și boldul morții este păcatul; și puterea păcatului este legea.
57Dar mulțumiri fie lui Dumnezeu, care ne dă victoria prin Domnul nostru Isus Cristos!
58De aceea, frații mei preaiubiți, fiți neclintiți, de nemișcat, abundând totdeauna în lucrarea Domnului, știind că munca voastră în Domnul nu este în zadar.
Selectat acum:
1 Corinteni 15: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.