YouVersion
Pictograma căutare

1 Împărați 15

15
1Și în anul al optsprezecelea al împăratului Ieroboam, fiul lui Nebat, Abiiam a domnit peste Iuda.
2Trei ani a domnit el în Ierusalim. Și numele mamei lui era Maaca, fiica lui Abișalom.
3Și el a umblat în toate păcatele tatălui său, pe care le făcuse înaintea lui; și inima lui nu a fost împăcată cu DOMNUL Dumnezeul lui, ca inima lui David, tatăl său.
4Totuși, din cauza lui David, DOMNUL Dumnezeul său i-a dat o candelă în Ierusalim, pentru a înălța pe fiul său după el și pentru a întemeia Ierusalimul;
5Deoarece David făcuse ceea ce era drept în ochii DOMNULUI și nu se abătuse de la niciun lucru pe care i-l poruncise el în toate zilele vieții sale, în afară de fapta cu Urie hititul.
6Și a fost război între Roboam și Ieroboam în toate zilele vieții lui.
7Și restul faptelor lui Abiiam și tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Iuda? Și a fost război între Abiiam și Ieroboam.
8Și Abiiam a adormit cu părinții săi; și l-au îngropat în cetatea lui David; și fiul său, Asa, a domnit în locul său.
9Și în al douăzecilea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, Asa a domnit peste Iuda.
10Și patruzeci și unu de ani a domnit el în Ierusalim. Și numele mamei lui era Maaca, fiica lui Abișalom.
11Și Asa a făcut ceea ce era drept în ochii DOMNULUI, precum a făcut David, tatăl său.
12Și a alungat pe sodomiți din țară și a îndepărtat toți idolii pe care tatăl său îi făcuse.
13Și de asemenea pe Maaca, mama sa, chiar pe ea a îndepărtat-o de la a fi împărăteasă, pentru că făcuse un idol într-o dumbravă; și Asa i-a distrus idolul și l-a ars lângă pârâul Chedron.
14Dar înălțimile nu au fost îndepărtate; totuși inima lui Asa a fost împăcată cu DOMNUL în toate zilele sale.
15Și el a adus lucrurile pe care tatăl său le dedicase și lucrurile pe care el însuși le dedicase, în casa DOMNULUI: argint și aur și vase.
16Și a fost război între Asa și Baașa, împăratul lui Israel, în toate zilele lor.
17Și Baașa, împăratul lui Israel, s-a urcat împotriva lui Iuda și a zidit Rama, ca să nu permită nimănui să iasă sau să intre la Asa, împăratul lui Iuda.
18Atunci Asa a luat tot argintul și aurul care era rămas în tezaurele casei DOMNULUI și în tezaurele casei împăratului și le-a dat în mâna servitorilor săi și împăratul Asa i-a trimis la Ben-Hadad, fiul lui Tabrimon, fiul lui Hezion, împăratul Siriei, care locuia în Damasc, spunând:
19 Este alianță între mine și tine și între tatăl meu și tatăl tău: iată, ți-am trimis un dar de argint și aur; vino și rupe înțelegerea ta cu Baașa, împăratul lui Israel, ca să plece de la mine.
20Astfel Ben-Hadad a dat ascultare împăratului Asa și a trimis pe căpeteniile oștirilor sale împotriva cetăților lui Israel și au lovit Iionul și Danul și Abel-Bet-Maaca și tot Chinerotul, împreună cu toată țara lui Neftali.
21Și s-a întâmplat, când Baașa a auzit aceasta, că s-a oprit de la construirea Ramei și a locuit în Tirța.
22Atunci împăratul Asa a făcut o proclamație prin tot Iuda; nimeni nu a fost scutit; și au îndepărtat pietrele de la Rama și lemnăria ei, cu care Baașa construise; și împăratul Asa a zidit cu ele Gheba lui Beniamin și Mițpa.
23Restul faptelor lui Asa și toată puterea lui și tot ce a făcut și cetățile pe care le-a construit, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Iuda? Totuși în timpul bătrâneții sale a fost bolnav de picioare.
24Și Asa a adormit cu părinții săi și a fost îngropat cu părinții săi în cetatea lui David, tatăl său; și Iosafat, fiul său, a domnit în locul său.
25Și Nadab, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel în al doilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, și el a domnit peste Israel doi ani.
26Și a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI și a umblat în calea tatălui său și în păcatul lui, prin care a făcut pe Israel să păcătuiască.
27Și Baașa, fiul lui Ahiia, din casa lui Isahar, a uneltit împotriva lui; și Baașa l-a lovit la Ghibeton, care aparținea filistenilor; fiindcă Nadab și tot Israelul asediau Ghibetonul.
28Chiar în al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, Baașa l-a ucis și a domnit în locul său.
29Și s-a întâmplat, când a domnit, el a lovit toată casa lui Ieroboam; nu a lăsat lui Ieroboam pe vreunul care sufla, până când l-a nimicit, conform spusei DOMNULUI, pe care o vorbise prin servitorul său, Ahiia șilonitul;
30Din cauza păcatelor lui Ieroboam cu care păcătuise și prin care făcuse pe Israel să păcătuiască, prin provocarea cu care îl provocase pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel la mânie.
31Și restul faptelor lui Nadab și tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel?
32Și a fost război între Asa și Baașa, împăratul lui Israel, în toate zilele lor.
33În al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească Baașa, fiul lui Ahiia, peste tot Israelul în Tirța, timp de douăzeci și patru de ani.
34Și el a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI și a umblat în calea lui Ieroboam și în păcatul lui, prin care făcuse pe Israel să păcătuiască.

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te