Și cine este cel ce vă va răni, dacă sunteți urmași ai binelui?
Dar și dacă suferiți pentru dreptate, fericiți sunteți și nu vă temeți de teroarea lor, nici nu fiți tulburați,
Ci sfințiți pe Domnul Dumnezeu în inimile voastre și fiți gata totdeauna pentru a da un răspuns fiecăruia care vă cere un motiv al speranței ce este în voi, cu blândețe și teamă,
Având o conștiință bună, pentru ca în ce vorbesc de rău despre voi, ca făcători de rele, să fie rușinați cei ce acuză în mod fals buna voastră comportare în Cristos.
Fiindcă este mai bine, dacă astfel este voia lui Dumnezeu, să suferiți pentru facere de bine, decât pentru facere de rău.
Pentru că și Cristos a suferit o dată pentru păcate, cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu, dat la moarte în carne, dar primind viață prin Duh.
Prin care a și mers și a predicat duhurilor în închisoare;
Care au fost neascultători odinioară, odată când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu aștepta în zilele lui Noe, în timp ce era în pregătire arca, în care puține, adică opt suflete, au fost salvate prin apă;
Și căreia botezul, fiindu-i o prefigurare, ne salvează acum, (adică, nu înlăturarea murdăriei cărnii, ci răspunsul unei conștiințe bune către Dumnezeu), prin învierea lui Isus Cristos,
Care a mers în cer și este la dreapta lui Dumnezeu; îngeri și autorități și puteri, fiindu-i supuse.