Deuteronom 10
10
1În timpul acela DOMNUL mi-a spus: Cioplește-ți două table de piatră ca cele dintâi și urcă-te la mine pe munte și fă-ți un chivot de lemn.
2Și eu voi scrie pe table cuvintele care erau pe primele table pe care le-ai spart, iar tu să le pui în chivot.
3Și am făcut un chivot din lemn de salcâm și am cioplit două table de piatră ca cele dintâi și am urcat pe munte, având cele două table în mâna mea.
4Și a scris pe table, conform cu prima scriere, cele zece porunci, pe care le-a vorbit DOMNUL către voi pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării, și DOMNUL mi le-a dat.
5Și m-am întors și am coborât de pe munte și am pus tablele în chivotul pe care l-am făcut; și ele sunt acolo, precum mi-a poruncit DOMNUL.
6Și copiii lui Israel au început călătoria de la Beerotul copiilor lui Iaacan la Mosera; acolo a murit Aaron și acolo a fost îngropat; și Eleazar, fiul său, a servit în locul său în serviciul preotului.
7De aici au început călătoria la Gudgoda; și de la Gudgoda la Iotbat, o țară cu râuri de apă.
8În timpul acela DOMNUL a separat tribul lui Levi, să poarte chivotul legământului DOMNULUI, să stea înaintea DOMNULUI ca să îi servească și să binecuvânteze în numele lui, până în această zi.
9De aceea Levi nu are nici parte nici moștenire cu frații săi; DOMNUL este moștenirea lui, conform cu ce i-a promis DOMNUL Dumnezeul tău.
10Și am stat pe munte, ca și prima dată, patruzeci de zile și patruzeci de nopți; și DOMNUL mi-a dat ascultare și atunci, și DOMNUL nu a voit să te nimicească.
11Și DOMNUL mi-a spus: Ridică-te, începe-ți călătoria înaintea poporului, ca să intre și să stăpânească țara, pe care am jurat-o părinților lor că le-o voi da.
12Și acum, Israele, ce cere DOMNUL Dumnezeul tău de la tine, decât să te temi de DOMNUL Dumnezeul tău, să umbli în toate căile lui și să îl iubești și să servești DOMNULUI Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău,
13Să păzești poruncile DOMNULUI și statutele lui, pe care ți le poruncesc astăzi, pentru binele tău?
14Iată, cerul și cerul cerurilor sunt ale DOMNULUI Dumnezeul tău, pământul de asemenea, cu tot ce este pe el!
15Totuși DOMNUL a avut desfătare în părinții tăi ca să îi iubească și a ales sămânța lor după ei, adică pe voi, mai mult decât toate popoarele, ca în această zi.
16Circumcideți de aceea prepuțul inimii voastre și nu mai fiți îndărătnici.
17Pentru că DOMNUL Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și DOMNUL domnilor, un Dumnezeu mare, puternic și înfricoșător, care nu părtinește după înfățișare, nici nu ia răsplată,
18El face judecată celui fără tată și văduvei și iubește pe străin, dându-i hrană și îmbrăcăminte.
19Iubiți de aceea pe străin, pentru că ați fost străini în țara Egiptului.
20Să te temi de DOMNUL Dumnezeul tău, lui să îi servești și de el să te alipești și să juri pe numele lui.
21El este lauda ta și el este Dumnezeul tău, care a făcut pentru tine aceste lucruri mari și înfricoșătoare pe care ți le-au văzut ochii.
22Părinții tăi au coborât în Egipt cu șaptezeci de persoane; și acum DOMNUL Dumnezeul tău te-a făcut o mulțime ca stelele cerului.
Selectat acum:
Deuteronom 10: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.