YouVersion
Pictograma căutare

Deuteronom 19

19
1După ce DOMNUL Dumnezeul tău va stârpi națiunile, a căror țară ți-o dă DOMNUL Dumnezeul tău, și le vei alunga și vei locui în cetățile lor și în casele lor,
2Să îți separi trei cetăți în mijlocul țării tale, pe care ți-o dă DOMNUL Dumnezeul tău, ca să o stăpânești.
3Să îți pregătești o cale și să împarți în trei părți hotarele țării tale, pe care ți-o dă DOMNUL Dumnezeul tău ca să o moștenești, ca orice ucigaș să fugă acolo.
4Și acesta este cazul ucigașului, care va fugi acolo, ca să trăiască. Cine ucide fără intenție pe aproapele său, pe care nu l-a urât în trecut;
5Ca atunci când un om merge cu vecinul său în pădure să taie lemne și mâna sa dă o lovitură cu securea să taie lemnul și fierul iese din coadă și cade pe vecinul său încât el moare; el să fugă într-una din acele cetăți și să trăiască;
6Ca nu cumva răzbunătorul sângelui să urmărească pe ucigaș, pe când inima lui este aprinsă și să îl ajungă, deoarece calea este lungă și să îl ucidă; deși nu era demn de moarte, pentru că nu l-a urât în trecut.
7De aceea îți poruncesc, spunând: Să îți separi trei cetăți.
8Și dacă DOMNUL Dumnezeul tău îți lărgește hotarul, precum a jurat părinților tăi și îți dă toată țara, pe care a promis că o va da părinților tăi,
9Dacă vei păzi ca să faci toate aceste porunci, pe care ți le poruncesc astăzi, să iubești pe DOMNUL Dumnezeul tău și să umbli pe căile lui în toate zilele, atunci să îți mai adaugi încă trei cetăți, pe lângă acestea trei,
10Ca să nu fie vărsat sânge nevinovat în țara ta, pe care ți-o dă DOMNUL Dumnezeul tău de moștenire, și astfel sânge să fie peste tine.
11Dar dacă vreun om urăște pe aproapele său și îl pândește și se ridică împotriva lui și îl lovește de moarte încât el moare, și fuge într-una din aceste cetăți,
12Atunci bătrânii cetății sale să trimită și să îl aducă de acolo și să îl predea în mâna răzbunătorului sângelui, ca să moară.
13Ochiul tău să nu aibă milă de el, iar tu să îndepărtezi sângele nevinovat din Israel, ca să îți fie bine.
14Să nu muți pietrele de hotar ale aproapelui tău, pe care le-au pus cei din vechime în moștenirea ta, pe care o vei moșteni în țara, pe care ți-o dă DOMNUL Dumnezeul tău, ca să o stăpânești.
15Un singur martor să nu se ridice împotriva unui om pentru vreo nelegiuire, sau pentru vreun păcat, în orice păcat prin care păcătuiește; prin gura a doi martori sau prin gura a trei martori, să fie întemeiat un lucru.
16Dacă se ridică un martor fals împotriva cuiva să mărturisească împotriva lui vreo nelegiuire,
17Atunci cei doi bărbați, între care este cearta, să stea în picioare înaintea DOMNULUI, înaintea preoților și a judecătorilor care vor fi în acele zile.
18Și judecătorii să cerceteze cu de-amănuntul; și, iată, dacă martorul este martor fals și a mărturisit fals împotriva fratelui său,
19Atunci să îi faceți precum s-a gândit el să facă fratelui său, astfel să îndepărtezi răul din mijlocul tău.
20Și cei care rămân, să audă și să se teamă și să nu mai facă un asemenea rău printre voi.
21Și ochiul tău să nu aibă milă, ci viață pentru viață, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior.

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te