Estera 6
6
1În acea noapte împăratul nu a putut să doarmă și a poruncit să fie adusă cartea de scriere a cronicilor; și ele au fost citite înaintea împăratului.
2Și s-a găsit scris că Mardoheu a spus despre Bigtana și Tereș, doi dintre famenii împăratului, păzitorii ușii, care au căutat să pună mâna pe împăratul Ahașveroș.
3Și împăratul a spus: Ce onoare și demnitate s-a făcut lui Mardoheu pentru aceasta? Atunci servitorii împăratului care îi serveau i-au spus: Nu i s-a făcut nimic.
4Și împăratul a spus: Cine este în curte? Iar Haman intrase în curtea dinafară a casei împăratului, pentru a vorbi cu împăratul să îl spânzure pe Mardoheu de spânzurătoarea pregătită pentru el.
5Și servitorii împăratului i-au spus: Iată, Haman stă în picioare în curte. Și împăratul a zis: Lăsați-l să intre.
6Așa că Haman a intrat. Și împăratul i-a spus: Ce să se facă bărbatului pe care împăratul dorește să îl onoreze? Și Haman s-a gândit în inima lui: Cui ar dori împăratul să dea mai mult onoare decât mie?
7Și Haman a răspuns împăratului: Pentru bărbatul pe care împăratul dorește să îl onoreze,
8Să fie adus veșmântul împărătesc pe care împăratul obișnuiește a-l îmbrăca și calul pe care împăratul călărește, și pe cap să i se pună coroana împărătească;
9Și acest veșmânt și cal să fie puse în mâna unuia dintre cei mai nobili prinți, ca ei să îmbrace cu acestea pe bărbatul pe care împăratul dorește să îl onoreze, și să îl poarte călare prin piața cetății și să vestească înaintea lui: Astfel se va face bărbatului pe care împăratul dorește să îl onoreze!
10Atunci împăratul i-a spus lui Haman: Grăbește-te și ia veșmântul și calul precum ai spus, și fă chiar așa lui Mardoheu, iudeul, care stă la poarta împăratului; să nu lipsească nimic din tot ce ai zis.
11Apoi Haman a luat veșmântul și calul și l-a îmbrăcat pe Mardoheu, și l-a purtat călare prin piața cetății și a vestit înaintea lui: Astfel se va face bărbatului pe care împăratul dorește să îl onoreze!
12Și Mardoheu s-a întors la poarta împăratului. Dar Haman s-a grăbit la casa lui jelind, și cu capul acoperit.
13Și Haman i-a spus lui Zereș, soției sale, și tuturor prietenilor săi tot ce i se întâmplase. Atunci înțelepții lui și Zereș, soția lui, i-au spus: Dacă Mardoheu este din sămânța iudeilor, înaintea cărora ai început să cazi, nu vei învinge împotriva lui, ci cu siguranță vei cădea înaintea lui.
14Și în timp ce ei încă vorbeau cu el, au venit famenii împăratului și s-au grăbit să ducă pe Haman la ospățul pe care Estera l-a pregătit.
Selectat acum:
Estera 6: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.