Ezechiel 38
38
1Și cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând:
2Fiu al omului, îndreaptă-ți fața împotriva lui Gog, țara lui Magog, cel dintâi prinț al Meșecului și al Tubalului și profețește împotriva lui,
3Și spune: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, eu sunt împotriva ta, Gog, cel dintâi prinț al Meșecului și al Tubalului;
4Și te voi întoarce și îți voi pune cârlige în fălci și te voi scoate pe tine și toată armata ta, cai și călăreți, cu toții îmbrăcați cu tot felul de armură, o mare ceată cu paveze și scuturi, cu toții mânuind săbii:
5Persia, Etiopia și Libia cu ei, cu toții cu scut și coif;
6Gomerul și toate cetele lui; casa Togarmei din ținuturile nordului și toate cetele sale; și multe popoare cu tine.
7Fii pregătit și pregătește-te pentru tine însuți, tu și toată mulțimea ta care este adunată la tine și fii o gardă pentru ei.
8După multe zile vei fi cercetat; în anii de pe urmă vei intra în țara care este adusă înapoi de la sabie și este adunată dintre multe popoare, împotriva munților lui Israel care au fost întotdeauna de risipă; dar este scoasă dintre popoare și ei toți vor locui în siguranță.
9Te vei urca și vei veni ca o furtună, vei fi ca un nor pentru a acoperi țara, tu și toate cetele tale și multe popoare cu tine.
10Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Se va întâmpla de asemenea, că în același timp îți vor veni lucruri în minte și vei gândi un gând rău;
11Și vei spune: mă voi urca la țara cu sate neîmprejmuite; voi merge la cei care au odihnă, care locuiesc în siguranță, cu toții locuind fără ziduri și neavând nici zăvoare nici porți,
12Ca să iei jaf și să iei pradă; ca să îți întorci mâna asupra locurilor pustiite care sunt acum locuite și asupra poporului care este adunat dintre națiuni, care a obținut vite și bunuri, care locuiește în mijlocul țării.
13Seba și Dedanul și comercianții Tarsisului, cu toți leii lui cei tineri, îți vor spune: Ai venit să iei pradă? Ți-ai adunat ceata ca să iei pradă? să duci argint și aur, să duci vite și bunuri, să duci o pradă mare?
14De aceea, fiu al omului, profețește și spune lui Gog: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: În acea zi când poporul meu Israel locuiește în siguranță, nu vei ști tu aceasta?
15Și vei veni din locul tău, din părțile de nord, tu și multe popoare cu tine, cu toții călărind pe cai, o mare ceată și o armată puternică;
16Și te vei urca împotriva poporului meu Israel, ca un nor, pentru a acoperi țara; aceasta va fi în zilele de pe urmă și te voi aduce împotriva țării mele, ca să mă cunoască păgânii, când voi fi sfințit în tine, Gog, înaintea ochilor lor.
17Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Ești tu acela despre care am vorbit în vechime prin servitorii mei, profeții lui Israel, care au profețit în acele zile mulți ani, că te voi aduce împotriva lor?
18Și se va întâmpla în același timp, când Gog va veni împotriva țării lui Israel, spune Domnul DUMNEZEU, că furia mea se va urca în fața mea.
19Pentru că în gelozia mea și în focul mâniei mele am vorbit: Într-adevăr, în acea zi va fi un mare cutremur în țara lui Israel;
20Astfel încât peștii mării și păsările cerului și fiarele câmpului și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ și toți oamenii care sunt pe fața pământului vor tremura la prezența mea și munții vor fi dărâmați și stâncile înalte vor cădea și fiecare zid va cădea la pământ.
21Și voi chema sabie împotriva lui pe toți munții mei, spune Domnul DUMNEZEU; sabia fiecărui om va fi împotriva fratelui său.
22Și voi pleda împotriva lui cu ciumă și cu sânge; și voi ploua peste el și peste cetele lui și peste popoarele cele multe care sunt cu el, o ploaie torențială și pietre mari de grindină, foc și pucioasă.
23Astfel mă voi preamări și mă voi sfinți; și voi fi cunoscut în ochii multor națiuni și vor cunoaște că eu sunt DOMNUL.
Selectat acum:
Ezechiel 38: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.