YouVersion
Pictograma căutare

Ezra 10:1-6

Ezra 10:1-6 BTF2015

Acum, după ce Ezra s-a rugat și a mărturisit, plângând și aruncându-se jos înaintea casei lui Dumnezeu, s-a strâns la el din Israel o foarte mare adunare de bărbați și femei și copii, pentru că poporul plângea foarte tare. Și Șecania, fiul lui Iehiel, unul dintre fiii lui Elam, a răspuns și i-a zis lui Ezra: Noi am încălcat legea împotriva Dumnezeului nostru și am luat soții străine din poporul țării; totuși acum este speranță în Israel în această privință. De aceea acum, să facem legământ cu Dumnezeul nostru de a pune deoparte toate soțiile și pe cei care sunt născuți din ele, conform cu sfatul domnului meu și al acelora care tremură la porunca Dumnezeului nostru; și să se facă după lege. Ridică-te, pentru că acest lucru îți aparține; noi de asemenea vom fi cu tine; încurajează-te și fă-o. Atunci s-a ridicat Ezra și a făcut pe mai marii preoților, pe leviți și pe tot Israelul să jure că vor face conform cu acest cuvânt. Și ei au jurat. Atunci Ezra s-a ridicat dinaintea casei lui Dumnezeu și a mers în camera lui Iohanan, fiul lui Eliașib; și după ce a intrat acolo nu a mâncat pâine nici nu a băut apă, pentru că jelea din cauza încălcării legii celor care fuseseră duși în captivitate.

Citește Ezra 10