Galateni 6:1-10
Galateni 6:1-10 BTF2015
Fraților, chiar dacă un om ar fi prins în vreo greșeală, voi care sunteți spirituali, îndreptați-l pe unul ca acesta în duhul blândeții, fiind atent la tine însuți, ca să nu fii și tu ispitit. Purtați-vă greutățile unii altora și împliniți astfel legea lui Cristos. Căci dacă cineva crede că este ceva, nefiind nimic, se înșală pe sine însuși. Dar fiecare să își încerce propria sa lucrare și atunci va avea bucurie numai în el însuși și nu în altul. Căci fiecare își va purta propria lui sarcină. Cel ce este învățat în cuvânt să îi facă parte din toate bunurile celui ce îl învață. Nu vă amăgiți; Dumnezeu nu se lasă batjocorit; fiindcă orice seamănă un om, aceea va și secera. Pentru că cel ce seamănă pentru carnea sa, din carne va secera putrezire; dar cel ce seamănă pentru Duh, va secera din Duh viață veșnică. Și să nu obosim în facerea binelui, fiindcă la timpul cuvenit vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Așadar, cât avem ocazie, să facem bine tuturor, dar mai ales celor din casa credinței.



