Galateni 6:1-10 - Compare All Versions
Galateni 6:1-10 BINT09 (Română Noul Testament Interconfesional 2009)
Fraţilor, chiar dacă un om a greşit, voi, cei duhovniceşti, aduceţi-l înapoi cu duhul blândeţii, păzindu-se fiecare să nu fie ispitit. Purtaţi-vă greutăţile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos. Căci dacă i se pare cuiva că este cineva, cu toate că nu e, se înşeală. Fiecare să-şi cântărească faptele şi să se laude doar cu sine, nu cu altul, pentru că fiecare îşi va purta povara lui însuşi. Ucenicul care învaţă cuvântul Domnului să dea învăţătorului său din toate bunurile. Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu poate fi batjocorit. Ceea ce seamănă omul, aceea va şi secera. Pentru că cel ce seamănă în pornirile trupului, din trup va secera putreziciune, dar cel ce seamănă în Duhul, va secera din Duh viaţa veşnică. Să nu încetăm să facem binele, pentru că noi, cei care vom răbda până la sfârşit, vom secera la vremea potrivită. Deci acum, cât mai avem timp, să facem bine tuturor şi mai ales celor ce sunt de o credinţă cu noi.
Galateni 6:1-10 BTF2015 (Biblia Traducerea Fidela 2015)
Fraților, chiar dacă un om ar fi prins în vreo greșeală, voi care sunteți spirituali, îndreptați-l pe unul ca acesta în duhul blândeții, fiind atent la tine însuți, ca să nu fii și tu ispitit. Purtați-vă greutățile unii altora și împliniți astfel legea lui Cristos. Căci dacă cineva crede că este ceva, nefiind nimic, se înșală pe sine însuși. Dar fiecare să își încerce propria sa lucrare și atunci va avea bucurie numai în el însuși și nu în altul. Căci fiecare își va purta propria lui sarcină. Cel ce este învățat în cuvânt să îi facă parte din toate bunurile celui ce îl învață. Nu vă amăgiți; Dumnezeu nu se lasă batjocorit; fiindcă orice seamănă un om, aceea va și secera. Pentru că cel ce seamănă pentru carnea sa, din carne va secera putrezire; dar cel ce seamănă pentru Duh, va secera din Duh viață veșnică. Și să nu obosim în facerea binelui, fiindcă la timpul cuvenit vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Așadar, cât avem ocazie, să facem bine tuturor, dar mai ales celor din casa credinței.
Galateni 6:1-10 EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024)
Fraților, chiar dacă un om ar cădea într-o greșeală, voi, cei duhovnicești, să-l îndreptați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu! Purtați-vă poverile unii altora și veți împlini astfel legea lui Hristos! Dacă vreunul crede că este cineva, cu toate că nu este nimic, se înșală. Fiecare să-și cerceteze propria lucrare, și atunci va avea motiv de laudă numai în ce-l privește pe el, și nu măsurându-se cu altul; căci fiecare își va purta propria lui sarcină. Cine primește învățătură din Cuvânt să-i facă parte din toate bunurile sale și celui ce-l învață! Nu vă înșelați: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit! Ce seamănă omul, aceea va și secera. Cine seamănă pentru firea lui pământească va secera din firea pământească putrezire, dar cine seamănă pentru Duhul va secera din Duhul viață veșnică. Să fim neobosiți în facerea binelui, căci, la vremea cuvenită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Așadar, ori de câte ori avem prilejul, să le facem bine tuturor, și mai ales celor din familia credinței!
Galateni 6:1-10 EDC100 (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu! Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel legea lui Hristos! Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înșală singur. Fiecare să-și cerceteze fapta lui, și atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l privește pe el, și nu cu privire la alții; căci fiecare își va purta sarcina lui însuși. Cine primește învățătura în Cuvânt să-i facă parte din toate bunurile lui și celui ce-l învață. Nu vă înșelați: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va și secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viața veșnică. Să nu obosim în facerea binelui, căci la vremea potrivită vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Așadar, cât avem prilej, să facem bine la toți, și mai ales fraților în credință.
Galateni 6:1-10 BVA (Biblia în Versiune Actualizată 2018)
Fraților, dacă cineva este surprins făcând ceva care reprezintă un păcat, voi care sunteți spirituali, să îl corectați în spiritul blândeții. Și (oricine ai fi,) să fii atent, pentru că poți ajunge să fii ispitit și tu! Duceți-vă sarcinile unii altora; și astfel veți respecta (în mod practic) legea lui Cristos. Dacă vreunul (dintre voi) consideră că el este o persoană importantă, deși acest lucru nu este adevărat, singur își creează doar o iluzie. Fiecare să își verifice lucrarea, fără să se compare cu alții; și abia atunci se va putea lăuda cu ce a făcut; pentru că fiecare trebuie să își testeze propriile lui acțiuni. Cel care primește instruire din Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să ofere din bunurile lui (materiale) și celui care l-a învățat. Nu vă înșelați! Dumnezeu refuză să Se lase batjocorit: omul „seceră” ce „a semănat”! Cel care „a semănat” în natura lui umană păcătoasă, „va secera” din ea distrugerea; iar cel care „seamănă” în Spirit, „va secera” din El viața eternă. Să nu obosim făcând binele; pentru că dacă nu vom renunța, vom beneficia de rezultatele muncii noastre. Deci să facem bine tuturor oamenilor – mai ales fraților de credință – de fiecare dată când avem această oportunitate.
Galateni 6:1-10 BIV2014 (Biblia în versuri 2014)
„Deci fraților, dacă, cumva, Are să cadă cineva, Într-o greșeală, vreau ca voi, Cu al blândeții duh apoi, Să știți ca să îl ridicați Și astfel, sprijin, să îi dați – Căci voi nu mai sunteți firești, Ci ați ajuns duhovnicești. Seama să ieie orișicine, La ce îl va privi pe sine, Ca să n-ajungă, la sfârșit – Cumva – să fie ispitit. De-asemenea, doresc, dragi frați, Ca sarcina să vi-o purtați, Unii la alții, căci să știți, Că-n felu-acesta, împliniți, Neîncetat, legea pe care, Domnul Iisus Hristos o are. Dacă va crede cineva, Precum că el este ceva – Chiar dacă nu este nimic – Se-nșeală singur, pot să zic. Să-și cerceteze fiecare, Fapta pe cari, doar el, o are, Ca să se laude, astfel, În ce îl va privi pe el Și, nicidecum, pe ceilalți frați. Vreau să fiți bine-ncredințați, Că o să-și poarte fiecare, Doar sarcina pe cari o are. Acel cari, din Cuvânt, primește Învățătură, se vădește Dator, ca să îi facă parte, Celui ce-nvățături împarte, Din bunurile lui, mereu. Nu vă-nșelați, căci „Dumnezeu Nu poate fi batjocorit”. Ce semeni, seceri – negreșit. Cel care, fire pământească, A semănat, o să primească – La secerat – ce-a rodit firea, Adică numai putrezirea. Dar cine-n Duh a semănat, Viață în veci, a secerat. Să nu cumva să obosim, Când, binele, îl împlinim; Căci va veni vremea, apoi, În care, secera-vom noi, Doar dacă – fără îndoială – Nu vom cădea, de oboseală. Deci, cât are prilej, oricine Va trebui să facă bine, Dar mai ales – vă îndemn eu – Să faceți bine, tot mereu – Pe cât vă este cu putință – La frații voștri, de credință.
Galateni 6:1-10 VBRC2020 (Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020)
Fraților, dacă un om a căzut într-o greșeală, voi, cei spirituali, corectați-l în duhul blândeții! Dar tu fii atent la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu! Purtați-vă unii altora povara și astfel veți împlini legea lui Cristos! Dacă cineva se consideră a fi ceva, fără să fie, se înșală pe sine însuși. Fiecare să-și examineze fapta și atunci va găsi motiv de laudă numai față de sine, și nu față de alții, căci fiecare își va purta propria povară! Cel care este instruit în cuvânt să-i facă parte de toate bunurile și celui pe care îl instruiește! Nu vă înșelați: Dumnezeu nu permite să fie luat în râs, căci ceea ce seamănă omul aceea va și secera. Cine seamănă în trup va culege din trup putrezire; dar cine seamănă în Duh va culege din Duh viața veșnică. Să nu obosim în a face binele, căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom deveni leneși! Așadar, acum, cât avem timp, să facem bine tuturor și mai ales celor de aceeași credință!
Galateni 6:1-10 NTR (Noua Traducere Românească)
Fraților, dacă un om este prins în vreo nelegiuire, voi, care sunteți spirituali, să-l corectați cu duhul blândeții. Și fii atent la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu! Purtați-vă poverile unii altora și veți împlini astfel legea lui Cristos. Căci, dacă vreunul crede că este ceva, cu toate că nu este nimic, se înșală singur. Fiecare să-și cerceteze propria lucrare și atunci va avea un motiv de laudă numai cu privire la el însuși, nu cu privire la alții. Căci fiecare își va purta propria povară. Cel ce este învățat din Cuvânt să-i facă parte din toate lucrurile lui bune și celui ce-l învață. Nu vă înșelați! Dumnezeu nu Se lasă batjocorit! Căci ceea ce seamănă omul, aceea va și secera. Cel ce seamănă în firea lui pământească va secera din firea lui pământească putrezirea, dar cel ce seamănă în Duhul va secera din Duhul viață veșnică. Să fim neobosiți în facerea de bine, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Așadar, cât avem vreme, să facem bine tuturor, mai ales fraților în credință.
Galateni 6:1-10 VDC (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți ca să nu fii ispitit și tu. Purtați-vă sarcinile unii altora și veți împlini astfel legea lui Hristos. Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înșală singur. Fiecare să-și cerceteze fapta lui, și atunci va avea cu ce să se laude numai în ceea ce-l privește pe el, și nu cu privire la alții; căci fiecare își va purta sarcina lui însuși. Cine primește învățătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui și celui ce-l învață. Nu vă înșelați: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va și secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viața veșnică. Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Așadar, cât avem prilej, să facem bine la toți, și mai ales fraților în credință.