Acum acestea sunt generațiile lui Esau, care este Edom.
Esau și-a luat soțiile lui dintre fiicele lui Canaan: Ada, fiica lui Elon hititul, și Oholibama, fiica Anei, fiica lui Țibeon hivitul.
Și Basmat, fiica lui Ismael, sora lui Nebaiot.
Și Ada i-a născut lui Esau pe Elifaz; și Basmat a născut pe Reuel;
Și Oholibama a născut pe Ieuș și Iaalam și Core; aceștia sunt fiii lui Esau, care i s-au născut în țara lui Canaan.
Și Esau și-a luat soțiile și fiii lui și fiicele lui și toate persoanele din casa lui și vitele lui și toate animalele lui și toată averea lui pe care a dobândit-o în țara lui Canaan; și a plecat într-un alt ținut din fața fratelui său, Iacob.
Fiindcă bogățiile lor erau prea mari ca ei să poată locui împreună; și țara în care ei erau străini nu putea să îi țină din cauza vitelor lor.
Astfel a locuit Esau în muntele Seir; Esau este Edom.
Și acestea sunt generațiile lui Esau, tatăl Edomiților, în muntele Seir,
Și acestea sunt numele fiilor lui Esau: Elifaz, fiul Adei, soția lui Esau; Reuel, fiul lui Basmat, soția lui Esau.
Și fiii lui Elifaz au fost: Teman, Omar, Țefo și Gatam și Chenaz.
Și Timna era concubina lui Elifaz, fiul lui Esau; și i-a născut lui Elifaz pe Amalec; aceștia au fost fiii Adei, soția lui Esau.
Și aceștia sunt fiii lui Reuel: Nahat și Zerah, Șama și Miza; aceștia au fost fiii lui Basmat, soția lui Esau.
Și aceștia au fost fiii Oholibamei, fiica Anei, fiica lui Țibeon, soția lui Esau; și i-a născut lui Esau, pe Ieuș și Iaalam și Core.
Aceștia au fost conducătorii fiilor lui Esau: fiii lui Elifaz, întâiul născut fiu al lui Esau, conducătorul Teman, conducătorul Omar, conducătorul Țefo, conducătorul Chenaz,
Conducătorul Core, conducătorul Gatam și conducătorul Amalec; aceștia sunt conducătorii care au ieșit din Elifaz în țara lui Edom; aceștia au fost fiii Adei.
Și aceștia sunt fiii lui Reuel, fiul lui Esau; conducătorul Nahat, conducătorul Zerah, conducătorul Șama, conducătorul Miza; aceștia sunt conducătorii care au ieșit din Reuel în țara lui Edom; aceștia sunt fiii lui Basmat, soția lui Esau.
Și aceștia sunt fiii Oholibamei, soția lui Esau, conducătorul Ieuș, conducătorul Iaalam, conducătorul Core; aceștia au fost conducătorii care au ieșit din Oholibama, fiica Anei, soția lui Esau.
Aceștia sunt fiii lui Esau, care este Edom, și aceștia sunt conducătorii lor.
Aceștia sunt fiii lui Seir horitul, care au locuit țara: Lotan și Șobal și Țibeon și Ana,
Și Dișon și Ețer și Dișan; aceștia sunt conducătorii horiților, copiii lui Seir în țara lui Edom.
Și copiii lui Lotan au fost Hori și Hemam; și sora lui Lotan a fost Timna.
Și copiii lui Șobal au fost aceștia: Alvan și Manahat și Ebal, Șefo și Onam.
Și aceștia sunt copiii lui Țibeon: deopotrivă Aia și Ana; acesta a fost acel Ana care a găsit catârii în pustie, pe când hrănea măgarii lui Țibeon, tatăl său.
Și copiii lui Ana au fost aceștia: Dișon și Oholibama, fiica Anei.
Și aceștia sunt copiii lui Dișon: Hemdan și Eșban și Itran și Cheran.
Copiii lui Ețer sunt aceștia: Bilhan și Zaavan și Acan.
Copiii lui Dișan sunt aceștia: Uz și Aran.
Aceștia sunt conducătorii care au ieșit din horiți: conducătorul Lotan, conducătorul Șobal, conducătorul Țibeon, conducătorul Ana,
Conducătorul Dișon, conducătorul Ețer, conducătorul Dișan; aceștia sunt conducătorii care au ieșit din Hori, printre conducătorii lor în țara lui Seir.
Și aceștia sunt împărații care au domnit în țara lui Edom, înainte să domnească vreun împărat peste copiii lui Israel.
Și Bela, fiul lui Beor, a domnit în Edom; și numele cetății lui a fost Dinhaba.
Și Bela a murit; și Iobab, fiul lui Zerah al lui Boțra, a domnit în locul lui.
Și Iobab a murit; și Hușam, din țara lui Temani, a domnit în locul lui.
Și Hușam a murit; și Hadad, fiul lui Bedad, care a lovit pe Madian în câmpul lui Moab, a domnit în locul lui; și numele cetății lui a fost Avit.
Și Hadad a murit; și Samla, din Masreca, a domnit în locul lui.
Și Samla a murit; și Saul, din Rehobot, de lângă râu, a domnit în locul lui.
Și Saul a murit; și Baal-Hanan, fiul lui Ahbor, a domnit în locul lui.
Și Baal-Hanan, fiul lui Ahbor, a murit; și Hadar a domnit în locul lui și numele cetății lui a fost Pau; și numele soției lui a fost Mehetabeel, fiica lui Matred, fiica lui Mezahab.
Și acestea sunt numele conducătorilor care au ieșit din Esau, conform cu familiile lor, după locurile lor, pe numele lor: conducătorul Timna, conducătorul Alva, conducătorul Iete,
Conducătorul Oholibama, conducătorul Ela, conducătorul Pinon,
Conducătorul Chenaz, conducătorul Teman, conducătorul Mibțar,
Conducătorul Magdiel, conducătorul Iram; aceștia sunt conducătorii lui Edom, conform cu locuințele lor în țara stăpânirii lor; el este Esau, tatăl edomiților.