YouVersion
Pictograma căutare

Isaia 66

66
1Astfel spune DOMNUL: Cerul este tronul meu și pământul este sprijinul picioarelor mele, unde este casa pe care voi mi-o construiți? Și unde este locul odihnei mele?
2Căci toate acele lucruri mâna mea le-a făcut și toate acele lucruri au fost, spune DOMNUL, dar la acest om mă voi uita, chiar la cel care este sărac și cu un duh căit și tremură la cuvântul meu.
3Cel care ucide un bou este precum ar ucide un om; cel ce sacrifică un miel, precum ar reteza gâtul unui câine; cel ce aduce un dar, precum ar fi adus sânge de porc; cel ce arde tămâie, precum ar fi binecuvântat un idol. Da, ei și-au ales propriile căi și sufletul li se desfată în urâciunile lor.
4De asemenea voi alege amăgirile lor și voi aduce temerile lor peste ei; deoarece când am chemat, nimeni nu a răspuns; când am vorbit, nu au auzit, ci au făcut rău înaintea ochilor mei și au ales aceea în care nu mă desfăt.
5Ascultați cuvântul DOMNULUI, voi ce tremurați la cuvântul său: Frații voștri care v-au urât, care vă leapădă de dragul numelui meu, au spus: Să fie DOMNUL glorificat și el se va arăta spre bucuria voastră; dar ei vor fi rușinați.
6O voce a zgomotului din cetate, o voce din templu, o voce a DOMNULUI ce întoarce răsplată dușmanilor lui.
7Înainte ca ea să aibă durerile nașterii, a născut; înainte să fi venit durerea ei, a dat naștere unui copil de parte bărbătească.
8Cine a auzit un astfel de lucru? Cine a văzut astfel de lucruri? Va fi făcut pământul să nască totul într-o singură zi? Sau o națiune va fi născută deodată? Căci imediat ce Sionul a avut durerile nașterii, și-a născut copiii.
9Voi aduce la momentul nașterii și nu voi face să nască? spune DOMNUL; voi face să nască și apoi să închid pântecele? spune Dumnezeul tău.
10Bucurați-vă cu cetatea Ierusalimului și veseliți-vă cu ea, toți cei ce o iubiți, bucurați-vă cu bucurie împreună cu ea, toți cei care jeliți pentru ea,
11Ca să sugeți și să fiți săturați cu sânii mângâierilor ei; ca să mulgeți și să fiți desfătați cu plinătatea gloriei sale.
12Fiindcă astfel spune DOMNUL: Iată, voi întinde pace spre ea ca un râu și gloria neamurilor ca un pârâu revărsat, atunci veți suge, veți fi purtați pe brațele ei și dezmierdați pe genunchii ei.
13Ca pe unul pe care mama lui îl mângâie, la fel vă voi mângâia și eu; și veți fi mângâiați în Ierusalim.
14Și când vedeți aceasta, inima voastră se va bucura și oasele voastre vor înflori ca iarba, și mâna DOMNULUI va fi cunoscută de toți servitorii lui și indignarea lui de toți dușmanii săi.
15Căci, iată, DOMNUL va veni cu foc și cu carele lui ca un vârtej de vânt, să întoarcă mânia lui cu furie și mustrarea lui cu flăcări de foc.
16Fiindcă DOMNUL se va judeca, prin foc și prin sabia lui, cu orice făptură; și cei uciși de DOMNUL vor fi mulți.
17Cei ce se sfințesc și se purifică în grădinile din spatele unui copac care este în mijloc, mâncând carne de porc și urâciunea și șoarecele, vor fi mistuiți împreună, spune DOMNUL.
18Căci eu cunosc faptele și gândurile lor, se va întâmpla, că voi aduna toate națiunile și limbile; iar ele vor veni și vor vedea gloria mea.
19Și voi pune un semn printre ei și voi trimite pe cei ce scapă de ei, la toate națiunile, la Tarsis, Pul și Lud, pe cei ce încordează arcul, la Tubal și Iavan, la insulele de departe, care nu au auzit de faima mea, nici nu au văzut gloria mea; și vor vesti gloria mea printre neamuri.
20Iar ei vor aduce pe toți frații voștri ca ofrandă DOMNULUI din toate națiunile pe cai și în care și pe tărgi și pe catâri și pe animale iuți, la muntele meu sfânt Ierusalim, spune DOMNUL, precum copiii lui Israel aduc o ofrandă într-un vas curat în casa DOMNULUI.
21Și de asemenea voi lua dintre ei ca preoți și ca leviți, spune DOMNUL.
22Căci precum cerurile noi și pământul nou, pe care le voi face, vor rămâne înaintea mea, spune DOMNUL, tot astfel sămânța și numele vostru vor rămâne.
23Și se va întâmpla, de la o lună nouă la alta și de la un sabat la altul, toată făptura va veni să se închine înaintea mea, spune DOMNUL.
24Și vor ieși și vor privi peste trupurile moarte ale oamenilor care au încălcat legea împotriva mea, căci viermele lor nu va muri, nici focul lor nu se va stinge; și vor fi de dispreț pentru toată făptura.

Selectat acum:

Isaia 66: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te