Iov 23
23
1Atunci Iov a răspuns și a zis:
2Chiar astăzi plângerea mea este amară; lovitura mea este mai grea decât geamătul meu.
3O, de aș ști unde să îl găsesc, să vin la scaunul său!
4 Mi-aș rândui cauza înaintea lui și mi-aș umple gura cu argumente.
5Aș cunoaște cuvintele care mi le-ar răspunde și aș înțelege ceea ce mi-ar spune.
6Va pleda el împotriva mea cu marea lui putere? Nu; ci ar pune tărie în mine.
7Acolo cel drept s-ar contrazice cu el; astfel aș fi eliberat pentru totdeauna de judecătorul meu.
8Iată, merg înainte, dar el nu este acolo; și înapoi, dar nu îl pot percepe;
9La stânga, unde el lucrează, dar nu îl văd; se ascunde la dreapta, ca să nu îl văd;
10Dar el cunoaște calea pe care o urmez; după ce mă va încerca, voi ieși ca aurul.
11Piciorul meu s-a ținut de pașii lui; am păstrat calea lui și nu m-am abătut.
12Nici nu am dat înapoi de la porunca buzelor lui; am stimat cuvintele gurii sale mai mult decât mâncarea necesară mie.
13Dar el ține de una și cine îl poate întoarce? Și ce dorește sufletul său, chiar aceea face.
14Căci el împlinește lucrul care îmi este rânduit; și multe asemenea lucruri sunt cu el.
15De aceea sunt tulburat în prezența lui; când iau aminte, mă tem de el.
16Fiindcă Dumnezeu îmi înmoaie inima și cel Atotputernic mă tulbură;
17Pentru că nu am fost stârpit dinaintea întunericului, nici nu a ascuns întunericul de fața mea.
Selectat acum:
Iov 23: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

: